Dragă Zina Zen!

Te-am cunoscut la București, acum câţiva ani, la târgurile umanitare în care eşti mereu implicată şi la care aduci cele mai gustoase plăcinte, cu ”di tăti”. Dar cel mai mult, cred că aduci bună dispoziţie. Nu întâmplător te cheamă şi Zen.

Făcând-o pe vânzătoarea la tejghea, la unul dintre aceste târguri, mi-ai spus, printre altele, că vrei să editezi o carte. Nu aş fi bănuit în acele momente că va fi una atât de sinceră și chiar tristă. Pentru că tu zâmbeşti mereu. Nu te-aş fi bănuit niciodată de atâta frământare lăuntrică şi mai ales, de curajul de a te dezbraca de toate trăirile şi de a apărea în faţa cititorului în toată goliciunea ta, imperfectă, dar asumată.

Cât de uşor a fost să întinzi feliile tale de suflet pe paginile cărţilor şi să le oferi cititorilor?

Nu a fost uşor sau greu, aşa a trebuit să se întâmple. Cred că mai degrabă drumul acesta m-a ales pe mine, decât eu pe el. Eu acum abia învăţ să scriu. Învăţ să ofer unor oameni care nu ştiu nimic despre mine, cuvinte şi stări despre lumea mea, oamenii mei şi întâmplările mele. Sunt felii de suflet, într-adevăr. Învăţ acum să scot dinăuntru meu, să pun pe hârtie şi să dau mai departe. „Cartea”, acea „Carte” urmează. Acum abia învăţ cum se ajunge acolo, unde se lasă scrisă acea „Carte”.

S-a întâmplat să fii descurajată, pe motiv că viața privată nu trebuie expusă?

Tot ce este personal şi intim rămâne în zona privată. Acolo nu au acces oamenii care ar putea să mă descurajeze. Cărţile mele au devenit părţi din mine, iar unele întâmplări, datorită scrierilor mele, au devenit mai private decât conţinutul cărţilor. Nu mi-e frică de expunere. Ba chiar a fost un exerciţiu folositor, să ies din zona de confort, să mut un pic mai departe linia orizontului meu. Şi sunt o femeie liberă, care renunţă fără niciun regret la oamenii care ar putea să o descurajeze.

”It’s complicated” este prima ta carte de versuri. În anul 2015 ai câştigat premiul naţional ”Şlagărul anului” în calitate de textieră, pentru piesa „Noi doi”, interpretată de Natalia Barbu. A fost o preluare a versurilor tale?

Nu a fost o preluare. Poeziilor gata scrise eu nu le mai pot face nimic. Nici măcar nu le editez, pe facebook. Cum îmi vin, aşa le scriu, aşa le pun pe facebook şi le uit. Textul scris pentru o melodie este mult mai complex. Există o formulă, o schemă, un pătrat muzical din care nu trebuie să ieşi. Unele cuvinte sună într-un fel, în gândul meu, şi nu sună deloc dacă sunt cântate. Trebuie să fie o armonie între vers, sonoritate, interpret şi linia melodică. Nu este deloc uşor să scrii un text, să fie şi bun şi să se potrivească cu muzică şi caracterul şi energia celui care interpretează. Şi e greu pentru că totul a fost scris deja, totul a fost  cântat deja. Cu ce poţi veni nou? Melodia „Noi doi” a fost o provocare, de fapt. Există o versiune a piesei în limba engleză şi Natalia Barbu a vrut să o lanseze şi în limba română. Victoria Cusnir ne-a făcut cunoştinţă, simţindu-ne compatibilitatea, şi nu a greşit, pentru că în 2016 am lucrat cu Natalia la un album întreg, care urmează să fie lansat anul acesta.

Poţi scrie la comandă?

Ar sună ipocrit să spun că nu pot să scriu la comandă. Istoria ne-a arătat că nu există oferte de nerefuzat şi toţi am ajuns să facem compromisuri, în anumite momente din viaţă. Pot să scriu la comandă, dar nu o fac. Scriu pentru că îmi place să scriu. Iar la albumul Nataliei am avut atâta distracţie amestecată cu momente de sensibilitate, coincidenţe şi drag, încât nu am simţit că lucrăm. Noi l-am făcut din noi. Noi eram zen şi soare, aşa că albumul a ieşit un fel de … cosmos. Nu ne-am grăbit, nu ne-am stresat, am lăsat să se amestece stările cu rimele şi melodia potrivită. A fost o experienţă senzaţională.

”It’s complicated” denotă exact complexitatea trăirilor unei femei mature: iubiri – dezamăgiri, veniri –plecări, promisiuni – deziluzii. ”Mi-asum răspunsuri. Zilnic, caut înţeles. Îmi fac curaj, găsesc în orice, sens”. Această căutare de sens este oare, secretul supravieţuirii?

Nu ştiu dacă supravieţuirea are vreun secret. Mie nu îmi plac reţetele şi formulele „de succes”. Eu m-am maturizat mai greu. Şi feminitatea mi-am descoperit-o destul de târziu. „It’s complicated” nu este atât despre căutare, cât despre găsirea sensului. Despre surpriza aflării unui rost, a unui răspuns. Aflată pe drumul vieţii, nu înţelegeam ce şi de ce mi se întâmplă. Înfruntăm greutăţi că orice om: pierderi definitive ale unor oameni dragi, studii, carieră, doruri în oraşe departe de casă. Abia când m-am simţit acasă, în casa mea, în corpul şi în mintea mea, am început să văd altfel de lucruri. Aveam antrenament. Ştiam că pot duce cât mi se dă şi dacă trebuie, o să duc. Totul are sens, chiar dacă nu ne dăm seama de asta imediat.

Stările de neiubire, de neîmplinire, de dezamăgire continuă şi în ”513”. Iar locul lor de întâlnire este orăşelul italian Incontro. Chiar ai fost într-o astfel de călătorie spre acel loc?

Am fost în multe călătorii şi toate locurile din carte chiar au fost vizitate de mine. Iubesc Toscana, trenurile, neprevăzutul. Am fost plecată cu rucsacul în spate. Am fost singură cu mine. Dar am avut și altfel de călătorii, fără a ieși din cameră.

Călătoria spre Incontro este, de fapt, o formă de autocunoaştere, de regăsire, de împăcare şi, în final, de acceptare. Avem nevoie, din când în când, măcar imaginar, să facem astfel de călătorii? Pentru a pune puncte, a trage linii şi, în final, pentru a ne elibera?

Cred că toţi oamenii au un Incontro în ei. Şi dacă prin această carte am motivat pe cineva să-şi facă Călătoria, eu mă simt împlinită. În esenţa mea, eu sunt o Mare Călătoare. Eu nu fac turism niciodată. Eu călătoresc.

Când simți că pentru un om trebuie să lupți și când să renunți?

Iubirea adevărată nu înseamnă luptă. De ce să lupți pentru un om? Da, uneori am bătălii interioare, când mă gândesc dacă trebuie să aștept un om sau nu. Când trebuie să îmi dau seama dacă e „omul meu” sau doar o întâmplare. Când mă gândesc dacă e bine ce fac, dându-i timp, spațiu sau făcându-i loc lângă mine. Dar astea sunt luptele mele. Eu, cea rațională, aduc argumente nebuniei emoționale care poate să meargă la sfârșitul lumii, dacă asta simte. Dacă te trezești însă singură într-o relație sau într-o așteptare, trebuie să fii curajoasă, să te iei de mână și să pleci. Să nu te îndoiești de ceea ce simți. Compromisurile sunt diferite, dar când vine vorba de iubire, trebuie să simțim că ni se umple existența de fericire și lumină. Iubirea e plăcere și împlinire. Nu e luptă. Asta aș vrea să înțeleagă toată lumea. Și să renunțe la miturile durerii și al chinului prin care trebuie să treci, ca să fii fericit.

Este dovadă de curaj sau de nebunie, oare, să rupi, la un moment dat al vieţii tale brăţara şi să o arunci în mare, așa cum a făcut-o personajul tău din carte?

E un moment de luciditate, de hotărâre și de determinare. E un moment de libertate deplină. De cele mai multe ori, este un inel. Dar nu contează simbolul, contează momentul. Alegerea.

Cum e Zîna de până la a scrie cartea şi cum e după?

Stresată şi agitată până la carte. Epuizată şi agitată, după carte.

Eliberată?

Da. Dar pe bucăți.

Îți mulțumesc mult și așteptăm acea ”Carte”!