Am descoperit în Vinil-ul lui Igor Guzun un joc captivant. De nostalgii dulci și de adevăruri amare. Un joc al amintirilor și al paradoxurilor. Dar mai ales, al cuvintelor.

Am savurat casa bunicii cu Pod și Ipod-ul nepoatei, macii și merele din grădină,  și Mac-ul și Apple-ul din buzunar. Loghin-ul de pe Windows și pe Loghin Irina. TouchScreen-ul și ,,Taci, ca scriem!”

Am urmarit trecerea de la Gogol la Google, de la Gagarin la Gaga Lady, de la Eminescu la Eminem și de la Dex la Sex. Dar mai ales, evoluția de la ”glod” la ”blog”.

Constatăm, cu tristețe, că Moldova este țara unde profesorii visează Creta, iar o carte este ,,locul unde poți păstra bani sau, după ea, o sticlă de coniac”. Unde ”le croim una” copiilor, pentru că ,,eu te-am făcut, eu te mântui”. Sau, dacă nu ascultă, ,,le punem injecții”. Totuși, e țara în care nu mai spălăm pungile de plastic, iar PC nu mai este descifrat ca Partidul Comunist, ci ca Personal Computer.

Conștientizăm că atunci se termină copilăria când ,,te bucuri că ești mare, dar înțelegi mai târziu că nu sunt multe bucurii în asta”, iar primul semn de bătrânețe este ,,atunci când te simți tânăr, dar deja-i târziu”. Și atunci viața se transformă din trai în ”to try”. Iar generația tânără nu mai stă pe gânduri, ci pe Facebook.

Așa că, dacă ai Ipod, IPhone, Ilove și ISucces, înseamnă că ITot.

ISoveste și citește VINIL.