Stări

Șase ari

gândaci de colorado, cu pielea zbârcită,

roz-somon, cum s-ar zice acum,

de care am cules în acea perioadă

nu am mai atins vreodată.

tatei îi era silă.

 mă ruga pe mine să curăț tulpinile cartofilor.

câte 6 ari de pământ primiseră intelectualii

rămași de luni bune fără salarii,

să crească legume.

la finalul fiecărei săpătămâni mergeam la „grădină”

cu haine de schimb în pungă, merinde și pălăriile de paie

cumpărate cândva la mare.

plantam o găleată de harpagică și scoteam apoi o jumătate,

din trei lăzi de cartofi,  adunam cu greu două,

după luni de muncă și chin,

din mâinile ce alergau pe mașina de scris

refuza să crească zarzavatul.

noroc cu porumbul, delimitam cu el parcela.

creștea falnic în treaba lui, fie ploaie sau nu,

oricum nu ne scoteam nici banii de drum.

un litru de ulei, un kil de zahăr, făină și orez –

mergeam cu tata să aducem de la Uniunea Scriitorilor

ajutor din România,

treceam, în drum spre casă, și pe la biroul unui fost student

devenit, ca majoritatea absolvenților de la Arte,

businessman

„știu că v-am promis o sponsorizare pentru carte, Dle Ghimpu,

dar și luna asta a fost prost de tot”, ne zicea

rezemându-se de portiera JEEP-ului nou, strălucitor.

i-am și uitat adresa,

în schimb am avut gratuitate la frizeria lui Vasile

și la magazinul cu pește afumat al unui alt student de-al tatei,

care continuau să ne viziteze în fiecare an de ziua lui…

                                                                        ***

odată cu venirea primăverii, nu ne-am mai dus la parcelă.

tata a plecat cu Petre Teodorovici și cu Ion Enache în Ungaria,

să cumpere o mașină pentru maxi-taxi.

începuseră un business, ca mai toți.

unii dintre colegi aduceau marfă din Turcia,

alții închiriaseră mese la Tolciok

sau plecau în România să vândă fierbătoare, plonjoane și chițibușuri rusești

mințind că au fost, de fapt, la odihnă.

negre de ulei, mâinile tatei nu rezolvau

carburatorul sau plăcuțele de frână,

îl fura la greu și șoferul, plecând într-o seară cu tot cu banii de peste zi –

„drăcie”, a scrâșnit tata din dinți și a vândut mașina.

abia acum ajung să îi înțeleg

orele lungi petrecute la geam, cu țigara arzându-i degetele

privind într-un punct fix


Stări

Descântec

Dina Grigorievna era cea mai frumoasă învățătoare din școala 32:

părul în bucle, ondulat, ochii mari albaștri și o dantură perfectă –

îmi amintea de Sophie Loren, văzută în poza cu autograf

oferită tatei, după un interviu.

Lina Nicolaevna, învățătoarea din primară,

mă trimitea mereu în clasa ei pentru cretă și materiale didactice,

până într-o zi în care nu a mai venit.

femeia din poza cu panglică neagră

pusă pe măsuța cu lumânare nu semăna cu bătrâna din sicriu,

cheală, acoperită cu batic,

împuținată,

clasele au trecut organizat, au depus flori, acoperind-o aproape în întregime

„ce este cancerul, mamă, și de ce îți fură părul?”,

capul cu batic îl visam noapte de noapte,

chiar și în ziua când am făgăduit solemn „în fața tovarășilor mei,

să-mi iubesc fierbinte patria și să lupt, să învăț, așa cum ne-a învățat marele Lenin”,

legându-mi cravata la careu,

am visat-o din nou.

„trebuie descântată fata”, a zis bunica de la Paicu

și m-a pus cu picioarele pe mătură.

”S-a sculat Cristina marți dimineață, grasă și frumoasă, și a plecat pe cale, pe cărare,

la jumătate de cale a întâlnit o sperietură, pocitură de deochiul cel mare în coarne a luat-o,

în pământ a trântit-o, fața i-a îngălbenit-o, ochii i-a împăienjenit, sângele i-a băut”…

morții care au urmat m-au înfricoșat tot mai mult –

astupam urechile cu vată să nu aud fanfara ce răsuna printre blocurile de beton

și mai ales bocetele:

zile în șir ocoleam acele zone, de frică să nu calc vreo floare rămasă pe asfalt

în urma convoiului

sau să observ prosoapele cu negru rămase legate la oglinda vreunei mașini,

dulciurile din „pom” îmi provocau greață,

coliva mirosea a mort

                                                          ***

poveștile cu legătorile de la picioarele defuncților, folosite în vrăjitorii,

mi-au completat insomniile,

ca și acelea despre pisicile ce pot transforma mortul în strigoi.

spre Crematoriul din Hendon trec zilnic calești funerare trase de cai albi

și vizitii în uniforme,

buchete cochete de crini acoperă coșciugurile acoperite –

moartea privește blând din poza cu ochi albaștri,

ridic floarea albă găsită pe jos,

mi-o agăț la pălărie…

Stări

Rubla

boțul negricios, înfășat ca un cocon

arătat pe furiș la geamul maternității nr.1 de pe pod

nu semăna deloc cu ceea ce îmi imaginam ca va fi un frate.

a urmat ritualul cu frânghia aruncată peste pervaz

de care tata i-a legat mamei plasa cu mâncare

la ”Lumea copiilor” de la Botanica

am ales cea mai frumoasă față de plapumă

cu două păsări colorate brodate pe ea,

dar de nuntă i-am făcut-o peste mulți ani,

păstrând-o tocmai pentru acest prilej.

bucătăria se umpluse de oaspeți și rude

sfătoase cu sugestiile pentru nume

ceva măreț, ar fi cazul să fie, zicea nașul Grig,

oferind o pungă cu un cadou pentru copilaș

și cu o rublă pe fundul ei –

capul imens a lui Lenin lipit de celofan.

”mintea tatei cea de pe urmă” zicea tata –

Patriciu, Cezar…

Mihai, într-un final, că e anul lui Eminescu.

de trei zile mama nu mai era acasă

tata, fericit, alerga între servici și drumurile la spital,

servit oaspeții cu vin și alergat la magazin,

între reconfigurat camera și mutatul meu în living

cu tot cu jucării.

”Lucian” a decis mama, în ultimul moment,

nu poate fi rusificat

de 2 zile numai ”Mișca” mi l-au dezmierdat asistentele.

mie îmi era tot una cum o să îl cheme,

oricum ar fi fost – tot îmi furase patul, mama

locul din brațele tatei

care avea acum un nou trofeu.

am găurit punga cu cadouri și am furat

rubla

Stări

Sârme

după atâția ani mă bântuie încă

rufele înșirate pe sârmele

în fața căminelor cu cinci etaje,

stâlpi de metal,

firele contorsionate la capete,

expunere publică a dedesubturilor

rasturnate din lighene colorate

ca o marfă pe tarabele negustorilor ambulanți.

cearșafurile fluturau ca niște steaguri

pacea de după capitulare.

motive de ceartă cu copiii din curte

jucându-se de-a mijatca printre ele

ca prin livezile cu vișini înfloriți

încolonați în șiruri,

murdărindu-le.

surse de bârfe printre vecinele

curioase –

sârmele –

spânzurători ale marilor piețe

forme de judecăți publice –

executau nemilos, fără drept de apel

statutul

de curată sau nu prea.

tinereți mătăsoase zbuciumate în rafalele vântului

alături de lâna înnădită a bătrâneților

și scutecele de bumbac – perioada dintre.

sărăcii cârpite și chilipiruri scumpe –

de la cine? cu ce preț?

oh, și mai ales, sutienele dantelate –

trădătoare nemiloase ale tainelor femeiești

spasmând nervul optic al

bărbaților ieșiți să fumeze seara

la balcoane

Stări

Rochia

”Dumnezeu să îi” încerc că scriu în comentariu

iar autocorectorul îmi sugerează – ”ierte”, ”odihnească” sau ”primescă printre îngeri”.

am scris prea des mesajul ăsta în ultimul timp

încât am și uitat care a urmat după care

să mă ierte.

cei mai mulți, totuși, bărbați sub 70

înțeleg, doar,

că și ei, toți morții

au amânat unele lucruri

unele drumuri

timp nu e sufucient niciodată pentru toate

tăcerile și iertările

pentru toate cărțile bune.

și atunci

pe care dintre ele și, mai ales,

alături de cine

sub a cărui cer și în ce limbă?

care dintre pozele noastre din telefon vor fi, de fapt, ultimile?

dar rochia?

Stări

Straturi

în ajunul zilei tale

am pregătit prajitura ta preferată cu iaurt

in straturi de foi de aluat.

așez primele foi – balul de absolvire

rochiile cusute stângaci

buclele neuniforme, unghiile false lipite cu super glue

tocuri de 5.

torn iaurtul – vara la mare cu cortul în Balabanovka

scrisorile amoroase pe care ți le citeam pe ascuns

un strat de ulei – drumul lung cu trenul spre Cluj așezate pe valizele de lemn

ale tinerilor ce mergeau în armată.

apoi iar foile – deja măritate, mame

ambele câte doi băieți și o fată

stratul de iaurt – orașele care ne despărțeau și mesajele de pe WhatsApp

șterge-le, ziceam

să rămână doar între noi

frustrările nerezolvate

frământările ridurilor

ale trădărilor, mai ales.

ți-ai plâns în agonie toate lacrimile pe cearceaful de pe care ți-au ridicat trupul

lăsându-l umezit

drept mărturia singurătății dinaintea ultimului zbor

și te visez mereu trecând pe lângă mine

pe o bandă paralelă, dar în direcție opusă

suavă, cu părul scurt, roșcat, ca atunci la 18

copilă.

măcar de bătrânețe ai scăpat

Stări

Purim

casa în care am fost invitați de Purim, sărbătoare evreiască,

se deosebea de celelalte vizitate până acum

simplă dar îndestulată.

rafturi până în tavan pline ochi cu cărți

fără televizor

mese legate una de alta pline cu bunătățuri și băuturi

hala coaptă de casă.

de aici au plecat în lume 6 copii

au ramas părinții și o bătrână de 90 de ani care a coborat scările neînsoțită

pipăind balustrada de lemn alb, alăturându-se mesei gălăgioase

mama gazdei

oarbă și surdă, micuță și gârbovită.

comunică prin atingerea mâinilor

tactil.

am fost avertizați să nu ne speriem de sunetele pe care le emite

a fost unul dintre acei 10.000 de copiii care au venit în `39 cu Kindertransport-ul

copii evrei rupți de părinți și adăpostiți de Marea Britanie

în familie despărțirea este un subiect tabu.

bătrâna a mers mai întâi la chiuveta din hol și s-a spălat pe mâini,

șoptindu-și binecuvântarea

a stat cu noi la masă

a mâncat singură

a băut și ceai cu miere, amestecând încet

înainte de a se retrage a mers să își spele din nou mâinile.

mesenii veseli, cu măști pe față și costume colorate

râdeau în hohote, batrâna se îndeparta

”Baruh ata Adonai…”

singurele cuvinte învățate de mama ei la despărțire ”I am hungry”

nu le-a rostit aici niciodată

Stări

Fără

tăcerea abruptă

spune mai multe decât scuza formulată ireproșabil

intuiția nu sare peste rânduri

nu caută printre

norocul – arma naivilor

ce se aruncă în larg neștiind adâncimea apei

colacul de salvare

ce îi scoate la mal.

iluzia izbândei seduce

deznodâmântul poate fi și în coadă de pește

cuvintele se vor contorsiona sub presiuni

promisiuni

vor suferi schimbări odată cu pierderile

adevărul își va subția importanța.

poate, cea mai dreaptă cale e, totuși,

invizibilă pe hărți

fără indicatoare și călăuză

fără așteptări

Stări

Cafeaua de după

au obosit sirenele în orașul cu autobuze roșii

tot mai golite autostrăzile le ușurează graba.

avertismentul dat de primarul Londrei Sadiq

nu mai aduce nici o noutate

dar nici panică, deja

”situația în oraș a scăpat de sub control”

”la un crematoriu din Hillingdon se pregătește o morgă temporară”

”peste 1500 de morți înregistrați în 24 de ore”

primesc un mesaj de la o prietenă

”am Covid”, zice, ”ai grijă”

ne plimbasem câteva zile în urmă împreună.

pe grupul de whatsApp al clasei tot mai des e anunțat

decesul cuiva apropiat

din ce în ce mai multe apeluri

să ne rugăm pentru cutare, sau cutare muribund

careia i-a fost schimbat numele

pe ultima sută de viață

în încercarea de a păcăli moartea

un vechi obicei evreiesc.

contra-cronometru a devenit fiecare dintre zile

ne obișnuim și cu asta

”azi dimineața la 6.00 a plecat la îngeri unchiul Alexei”

îmi scrie mama de dimineață

merg la bucătărie

îmi fac o cafea

alt gust are

cafeaua de după moarte

Stări

Cealaltă uşă

cea mai așteptată zi de școală era sâmbăta

orele se terminau devreme și alergam

la ”Pinguin”-ul de la Botanica, de lângă liceu.

stăteam pe treptele magazinului cu mult visatele cornete în mână

trântiți pe ghiozdane

urmărind mirii și miresele

veniți la Oficiul Stării Civile aflat la capătul șirului de magazine.

aromele nepământești seduceau papilele

culorile capitalismului de început

50 de copeici față de 12 cât costa un ”Plombir”

dublu la cântar.

coloranții chimici alimentari, ambalați în cutii

erau depozitați în spate

la cealaltă ușă

am aflat târziu cât de nocivi erau.

programate din oră în oră

alaiurile cu miri veneau ca după un scenariu tras la Xerox

intrau, promiteau, semnau.

inelele, cupa de șampanie și poza de grup de pe trepte –

mirii pe mijloc, socrii și nașii prin părți

vorniceii – jos, în pirostrii.

urmau pozele de pe după copaci, cu mireasa în palmă

trucuri moderne pe atunci.

reclama cu tentă erotică a sporit enorm vânzările înghețatei

o găselniță potrivită dorințelor postsovietice înfometate

păcăleală publicitară

nu mai puțin eficientă, însă, decât cea din zâmbetele dulci ale mirilor

am înțeles și asta cam târziu

la cealaltă ușă

se afla ghișeul cu cereri pentru divorț