Stări

Actrița

era o iarnă grea

geruri și troiene

oameni cu căciuli de blană

alergând cu plasele de mandarine și torturi „Kievskii” și „Skazka”

legate cu sfoară

totuși, centrul Chișinăului își schimbase plăcuțele cartonate

„Cu Anul Nou” devenise „La mulți ani!”

sub care era scris ”1991”

iar Moș Gerilă se transformase în Moș Crăciun

apăruseră mai multe produse de import în magazine.

mama și-a pus mărgele de santal și inelul de aur cu piatră roz

tata și-a aranjat atent nodul la cravată

mergeam să petrecem revelionul la nanul Grig

iar pozele cu Zobar erau în toate ziarele și revistele.

de această dată urma să vină și Maestrul Emil

așa îi spunea tata, iar din felul cum a spus-o am înțeles că e o persoană importantă.

Emil vorbea o română perfectă

cinema, actori, scenarii, bugete, montaje

gesticula mult

și mai făcea câte o pauză pentru o gură de vin sau pentru a ronțăi o ceapă verde

de la cap la coadă fără a se opri.

cei de la masă erau într-un soi de transă

chiar și nanul Grig nu îndrăznea să îl întrerupă

vraja a o fost spartă de sunetul insistent al soneriei

deși nu mai era așteptat nimeni.

„Moș Gerilă!” am strigat noi, copiii, iar apoi ne-am corectat „Moș Crăciun!”

spre surprinderea noastră era o doamnă îmbrăcată în blănuri.

Maestrul Emil s-a înfuriat

a ieșit să discute cu ea în coridor,

apoi a revenit singur.

„tupeul nu e o virtute” mi-a zis atunci tata

„o vezi, a venit să obțină un rol, aflând că Maestrul e la Chișinău.

sunt sigur că nu va juca niciodată în filmele lui”.

5, 4, 3, 2….1 am ieșit cu toții la balcon

etajul 8 al blocului de pe bulevardul Dacia, artificii multicolore

îmbrățișări, zângănitde pahare de cristal

urale și dansuri

iar mai jos, în liniștea fulgilor grei ce continuau să cadă peste oraș

în stația de troleibuz de la Biblioteca„Lomonosov”

stătea o singură persoană

îmbrăcată în blănuri

Stări

Căutând copilăria

acum drumurile nu îmi mai par atât de scurte

florile așa de scumpe

frica că se vând câte 8 în buchete

ca pentru înmormântări.

atunci, însă, nu oboseam

culegându-le de pe maidanele periferice ale orașului

le conservam

cîte una sau trei

puse pe un staniol de la bomboane

netezit cu unghia pentru a-i îndrepta pliurile

și acoperite cu un ciob

sticlă preferabil albă, dacă aveai noroc.

țin minte și acum unde le îngropam

la baza capacului de canalizare din spatele căminului

sau, la rădăcina nucului rotat din curte.

nu auzisem pe atunci despre echibane

flori criogenate

conservam frumusețea

așa cum conserva mama zmeura vara.

în iernile reci apoi, în marea de alb

scrijeleam cu un băț pământul înghețat

curățam cu scuipat gemulețul ”secretului”

căutând copilăria.

Stări

Neputință

”la fel cum nimeni nu are putere asupra vântului ca să-l oprească

tot așa nimeni nu are putere asupra zilei morții” Eclesiastul 8

neputincioși venim pe lume

mai multă neputință vom lăsa în urmă noastră.

când soțul încearacă din răsputeri să te resusciteze

în fața copiilor speriați

dar medicul zice că nu mai e nimic de făcut

neputința e.

când lenjeria de pat încă îți mai păstrează amprenta

în timp ce pe pagina ta apar primele condoleanțe

neputință e.

și ”cauza nespecificată” de pe certificatul tău de deces

și întrebarea Evelinei

”când coboară mami de acolo de la îngeri?”

tot neputință este

poate cea mai.

sărutul Domnului e numită moartea în somn

mă consolează Rebbetzin Kampf

ca să îmi lipească inima la loc

doar cei buni au parte de ea.

în casă toate au rămas la fel cum le-ai lăsat

nimeni nu are curaj să îți adune lucrurile

și m-ai lăsat îndatorată.

acel bax de gume de mestecat (ce valori aveam pe atunci!!!)

pus pariu încă în liceu, că vei trage măcar un fum de țigară

așa și nu ți l-am mai cumpărat, deși câștigasei

asta să nu le-o povestești celor de dincolo

oricum nu te vor crede.

neputință e și Scoția pe care

din geamul rulotei nu o vom vedea niciodată

împreună

pantofii tăi nepurtați

inelele date jos de pe degete

și WhatsApp-ul care de atunci

tace…

Stări

Renaștere

pe acele vremuri locuiam la parter

și veneau oaspeți mereu în bucătăria

tapițată cu mușama

maci roșii pe pereți și un set de linguri de lemn rustice, sculptate

aduse din România.

nu conta în ce zi a saptamânii ne pășeau pragul

noi, copiii eram trimiși la culcare

în pijamale foarte groase și șosete de lână

era frig în apartamente.

cât de frumoasă era limba română

răzbită din bucătărie

vorbită de prietenii tatei

scriitori și ei

obisnuiți de-ai casei

dar și de-ai scenei de la Teatrul Verde

unde mă ducea tata la cenacluri

era anul `88

anul reînvierii și al speranțelor.

adormeam ascultându-le discursurile

entuziasmul și euforia

ciocnitul paharelor și toasturile rostite patetic

de se auzeau și în drum.

vinul se turna din sticle de plastic

colorate în mov

totul era reutilizat pe atunci –

borcanele, capacele, pungile,

și, mai ales, destinele

până și foile vechi din manuscrise

folosite apoi drept ”maculatoare” pentru teme

dar și hârtie de WC

mototlită, mai întâi, între pumni.

cercurile mov lipicioase de pe fața de masa

scrumiera de cristal plină de mucuri TEMP

foile pline de pete grase și frânturi de poeme

găsite dimineața în bucătărie în loc de micul dejun

erau semnele renasterii naționale

iar tata întinerise…

Stări

Poligon

nu mai mima lupta

eu, una, am predat armele înainte de semnalul de final

te-au tradat gloanețele oarbe din poligonul orgoliilor

chiar de nu vrei să recunoști capitularea.

dragostea noastră – fontanelă neînchisă de nou-născut

floare încolțită în tubul metalic

calibrul 308 wincester

ce a ratat ținta

Stări

Rafturi din garaj

117854849_684386138781321_4940685321787001488_n

în garaj, în singurătate

încerc să identific eroarea din

gândurile devenite brusc alb-negru

ale amintirilor încă în garanție

ușa garajului 16 de vis-a vis e ridicată

vecina de culoare, din Uganda, își ordonează anii

astea sunt manualele copiilor mei, plecați acum în lume, zise

astea – tablourile soțului meu, fost medic

a murit acum zece ani

aici – o bicicleta

vreau să o duc de aici dar nu o pot dezasambla

nu ai o cheie franceză cumva?

îi curg lacrimile din ochi

o văd și eu ca prin ceață

mi-am amintit, draga mea Natașa, garajul tău din Iancului

sacii cu haine pentru donat, papucii rămași mici ai copiilor

rochiile pentru ”când vom mai slăbi” dintre care mi-ai dat-o pe cea albastră

râdeam de rețetele noastre disperate cu smântână și drojdie

pentru a mai pune câteva kile

pe când eram adolescente slabe și complexate

ofereai mereu felii din inima ta mare

fără regrete și așteptări

la ultimul whisky dat peste cap împreună

acum câteva zile, la Cluj

mi-ai zis că nu te-a amețit deloc

că în timp am devenit mai tari, deși mai grase

am râs din nou

de sprâncenele pensate aiurea pe care ziceai că vrei să le îngroși

mi-ai scris dă ziua mea ”să nu îndrăznești să mori prima”

și mi-ai făcut-o

mi-ai văzut ultimul story de pe facebook

dar nu mi-ai mai răspuns la telefon

anii noștri – rafturi cu saci etichetați

abandonați într-un garaj

și amintiri demontate cu o cheie franceză…

Stări

Avea dreptate

111271838_578273989483700_5155599017058478693_n

omu-aleargă ca furnica și plecând nu ia nimica

ne-a strigat în urmă țiganul rezemat de gardul vechei sinagogi din Dej

văzându-ne aducând oalele la singura micvă funcțională din Ardeal

erau mai mulți

femei cu fuste plisate şi copii mici în brațe

alţii mai mărişori escaladau gardul ruginit

strivind cu tălpile steaua lui David

beau bere, fumau în draci și înjurau

paznicul care ne-a deschis era atât de beat încât nu reușea să găsească cheia

recunosc, însă, ca a ajuns la timp

se scuza că nu este lumină, că s-a defectat

am prins apusul reflectat în vitraliile multicolore

clădirea ferecată cu lanțuri grele, vechi

mi-a părut și mai abandonată

totuși avea dreptate țiganul

Stări

Avea anii tăi

110743204_313177306394651_5268683854769480541_n

m-ai întrebat dacă poezia scrisă pentru ziua ta

trebuia să conțină rimă

și de ce am dat totul din casă

nu ești primul care nu înțelege poemele maică-sii

și nici de ce nu am putut să nu scriu

păi, altfel, despre ce aș fi scris?

poate despre faptul că în prima noastră poză cu taică-to

în căminul 6 din Hașdeu

în camera cu postere cu Red Hot Chily Peppers și macho man-ul de la Marllboro

tatăl tău avea anii tăi de acum

iar geaca maro din piele întoarsă, pe care ți-ai cumpărat-o anul acesta

îmi tot genera deja-vu-uri

nu reușeam să îmi amintesc de ce

una identică avea și el în acea poză

găsită în cutiile depozitate la Cluj

gustul primelor înlănțuiri

părul blond răvășit

blugi cu talie înaltă și tricou cu spatele gol

pereți jerpeliți un raft fixat pe sfoară

scaune vechi cu numere de inventar

mereu pline de cursuri și căni murdare

și o bursă de 50 de dolari pe luna

cam atât aveam pe atunci

iar el avea anii tăi…

 

 

Stări

Mamă de bărbat

109836629_784366739057023_2633554671870488499_n (2)

am găsit în podul Aurei, în sacii depozitați odată cu plecarea noastră în UK

setul tău de medalii, colecția de ochelari haioși și cutia cu figurinele Gormiti

rama foto cu cocodil în care apăreai într-un constum de Superman

mamă de Superman mă simțeam pe-atunci.

în camera ta încă se mai păstreză puzzle-ul 3D cu hotelul Burj al Arab

și cănuța cu Fulger Mcqeen din care beau acum cafea și tastez

adunându-mi cu greu brațul de gânduri.

patul tău suprapus l-am dezinstalat ieri

am gletuit găurile din perete sigilând niște ani  odată cu ele

mi-am amintiti de barba ta zdrobită și plasturele plin de sânge de la ziua ta de 5 ani

când ți-ai scos haina pătată și ai suflat în lumânări, rămas doar în chiloții cu Spiderman

nu ai zis nici ”câr”

mamă de Spiderman am fost atunci.

și de „girafa” pe care traversam regulamentar strada

și de ”cămila caraghioasă” pe care o mulgea nana la Colonița mi-am amintit

dar și de acel mare secret –

semința pe care o plantase tati în burta mea

despre care nu trebuia să afle încă nimeni ceva vreme.

apoi privirea mi-a căzut pe masa din fier forjat din bucătărie

unde ai lăsat, într-un an de ziua mea, ca din întâmplare

un trandafir și mi-a strigat din spatele ușii închise

”cu plăcere” în stilul dulcele-acidulat adolescentin.

mamă de Gamer Legend în Hearthstone am devenit peste ani

cu mărimea 43 la pantof și cu opțiunile pentru facultățile lumii bifate.

”cu plăcere” îți voi striga de după ușa închisă în ziua în care vei pleca

într-o ultimă încercare de a fi o mamă cool

dar, de fapt, ca să nu îmi vezi luciul ochilor împovărați.

de azi sunt mamă de bărbat

 

Stări

Pianul

pian

căminul Institutului de Arte din Chișinău

se afla pe Tolbuhin 33

„ce norocoși suntem!” mă gândeam pe atunci

„cât să mai aștept?” se întreba tata

la ai săi 50 împliniți.

mai multe talente adunate mănunchi

nu întâlneai pe nici un alt metru pătrat la Chișinău

vocalize la parter

sunete de acordeon, pian și vioară

înviorau lingurele din castroanele bucătăriilor comune

din capătul coridorului lung și întunecat

unde clocoteau la comun ciorbele

și bârfele

domnișoara actriță care insista să îi zicem „Helen”

și-a notat numele pe ușă

ca să nu greșim

țambalul scos la balconul etajului doi

umplea curtea de ritmuri populare

la scara vecină Radu făcea vocalize

se vedea mare cântăreț

evident că râdeam de el.

mai erau cazați și baleroni de la Teatrul de Operă și Balet

Vladic, fiul balerinei Zoia, se îmbrăca pe ascuns cu hainele mamei sale

ne dansa „Lacul lebedelor” pe scara blocului, unde ne așezam pe pernuțe

cel mai mult ne plăcea coroana de pene cu piatra strălucitoare din frunte

și relieful din ștrampii albi pe sub fustă

râdeam cu toții de el.

ne ruga, apoi, sa nu-l pârâm la maică-sa

îl șantajam

obțineam dulciuri din casa lui.

plânsetele Iuliei, vecina de la cinci, le auzeam în fiecare seară

era bătută peste mâini

o notă greșită la vioară

râdeam și de ea.

de la fiica balerinei de la patru am aflat cum se fac copiii

iar din moartea actriței de la doi aruncată de la etaj

am înțeles cele mai multe

l-am rugat pe tata să îmi cumpere pian, să fiu și eu în rând cu vecinii

mi-a luat un Bluthner vechi, negru

cu clape de fildeș

nu am avut curaj să îi zic că îmi displăcuseră orele de pian

știind cât l-au costat hamalii care l-au cărat la etajul cinci.

Vladic a ajuns mare baleron la Sankt-Petersburg

Iulia e vioristă de succes la Odessa

Mașa e dansatoare profesionistă în ansamblul „Joc”

iar Radu a ajuns pe marile scene din Italia

am citit în presa străină că este un fenomen

singura soprană „castrată endocrinologic”

capabilă să atingă nu știu câte octave

în ziua absolvirii i-am adus tatei diploma

în dar

de pian nu m-am mai atins

peste ani, m-am apucat de scris