Stări

Rubla

boțul negricios, înfășat ca un cocon

arătat pe furiș pe geamul maternității nr.1 de pe pod

nu semăna deloc cu ceea ce îmi imaginam ca va fi un frate

a urmat ritualul cu frânghia aruncată peste pervaz

de care tata i-a legat mamei plasa cu mâncare

la ”Lumea copiilor” de la Botanica am ales cea mai frumoasă față de plapumă

cu două păsări colorate brodate pe ea

dar de nuntă i-am făcut-o peste mulți ani,

păstrând-o tocmai pentru acest prilej.

bucătăria se umpluse de oaspeți și rude

sfătoase cu sugestiile pentru nume

ceva măreț, ar fi cazul să fie, zicea nașul Grig

oferind o pungă cu un cadou pentru copilaș

și cu o rublă pe fundul ei

capul imens a lui Lenin lipit de celofan.

”mintea tatei cea de pe urmă” zicea tata –

Patriciu, Cezar…

Mihai, într-un final, că e anul lui Eminescu.

de trei zile mama nu mai era acasă

tata, fericit, alerga între servici și drumurile la spital

servit oaspeții cu vin și alergat la magazin

între reconfigurat camera și mutatul meu în living

cu tot cu jucării.

”Lucian” a decis mama, în ultimul moment,

nu poate fi rusificat

de 2 zile numai ”Mișca” mi l-au dezmierdat asistentele

mie îmi era tot una cum o să îl cheme

oricum ar fi fost – tot îmi furase patul, mama

locul din brațele tatei

care avea acum un nou trofeu

am găurit punga cu cadouri și am furat rubla

adormind cu recompensă în buzunar

răzbunată

Stări

Sârme

după atâția ani mă bântuie încă

acele rufe înșirate pe sârme

în fața căminelor cu 5 etaje din cărămidă albă

identice.

stâlpi de metal

cu patru fire contorsionate la capete

expunere publică a dedesubturilor

rasturnate din ligheane colorate

ca o marfă pe tarabele negustorilor ambulanți.

cerceafurile apretate eliberate de urmele păcatelor

fluturau ca niște steaguri

pacea de după capitulare.

motive de ceartă cu copiii din curte

ce alergau jucându-se de-a mijatca printre ele

ca prin livezile cu vișini înfloriți

încolonați în șiruri

murdărindu-le.

surse de bârfe printre vecine

curioase de prea multe

sârmele

spânzurători ale marilor piețe

forme de judecăți publice

executau nemilos, fără drept de apel

statutul

de curată sau nu prea.

tinereți mătăsoase zbuciumate în rafalele vântului

alături de lâna înnădită a bătrâneților

și scutecele de bumbac – perioada dintre.

sărăcii cârpite și chilipiruri scumpe

de la cine? cu ce preț?

oh, și mai ales, sutienele dantelate –

trădătoare nemiloase ale tainelor femeiești

spasmând nervul optic

bărbaților ieșiți să fumeze seara

pe balcoane

Stări

Rochia

”Dumnezeu să îi” încerc că scriu în comentariu

iar autocorectorul îmi sugerează – ”ierte”, ”odihnească” sau ”primescă printre îngeri”.

am scris prea des mesajul ăsta în ultimul timp

încât am și uitat care a urmat după care

să mă ierte.

cei mai mulți, totuși, bărbați sub 70

înțeleg, doar,

că și ei, toți morții

au amânat unele lucruri

unele drumuri

timp nu e sufucient niciodată pentru toate

tăcerile și iertările

pentru toate cărțile bune.

și atunci

pe care dintre ele și, mai ales,

alături de cine

sub a cărui cer și în ce limbă?

care dintre pozele noastre din telefon vor fi, de fapt, ultimile?

dar rochia?

Stări

Straturi

în ajunul zilei tale

am pregătit prajitura ta preferată cu iaurt

in straturi de foi de aluat.

așez primele foi – balul de absolvire

rochiile cusute stângaci

buclele neuniforme, unghiile false lipite cu super glue

tocuri de 5.

torn iaurtul – vara la mare cu cortul în Balabanovka

scrisorile amoroase pe care ți le citeam pe ascuns

un strat de ulei – drumul lung cu trenul spre Cluj așezate pe valizele de lemn

ale tinerilor ce mergeau în armată.

apoi iar foile – deja măritate, mame

ambele câte doi băieți și o fată

stratul de iaurt – orașele care ne despărțeau și mesajele de pe WhatsApp

șterge-le, ziceam

să rămână doar între noi

frustrările nerezolvate

frământările ridurilor

ale trădărilor, mai ales.

ți-ai plâns în agonie toate lacrimile pe cearceaful de pe care ți-au ridicat trupul

lăsându-l umezit

drept mărturia singurătății dinaintea ultimului zbor

și te visez mereu trecând pe lângă mine

pe o bandă paralelă, dar în direcție opusă

suavă, cu părul scurt, roșcat, ca atunci la 18

copilă.

măcar de bătrânețe ai scăpat

Stări

Purim

casa în care am fost invitați de Purim, sărbătoare evreiască,

se deosebea de celelalte vizitate până acum

simplă dar îndestulată.

rafturi până în tavan pline ochi cu cărți

fără televizor

mese legate una de alta pline cu bunătățuri și băuturi

hala coaptă de casă.

de aici au plecat în lume 6 copii

au ramas părinții și o bătrână de 90 de ani care a coborat scările neînsoțită

pipăind balustrada de lemn alb, alăturându-se mesei gălăgioase

mama gazdei

oarbă și surdă, micuță și gârbovită.

comunică prin atingerea mâinilor

tactil.

am fost avertizați să nu ne speriem de sunetele pe care le emite

a fost unul dintre acei 10.000 de copiii care au venit în `39 cu Kindertransport-ul

copii evrei rupți de părinți și adăpostiți de Marea Britanie

în familie despărțirea este un subiect tabu.

bătrâna a mers mai întâi la chiuveta din hol și s-a spălat pe mâini,

șoptindu-și binecuvântarea

a stat cu noi la masă

a mâncat singură

a băut și ceai cu miere, amestecând încet

înainte de a se retrage a mers să își spele din nou mâinile.

mesenii veseli, cu măști pe față și costume colorate

râdeau în hohote, batrâna se îndeparta

”Baruh ata Adonai…”

singurele cuvinte învățate de mama ei la despărțire ”I am hungry”

nu le-a rostit aici niciodată

Stări

Fără

tăcerea abruptă

spune mai multe decât scuza formulată ireproșabil

intuiția nu sare peste rânduri

nu caută printre

norocul – arma naivilor

ce se aruncă în larg neștiind adâncimea apei

colacul de salvare

ce îi scoate la mal.

iluzia izbândei seduce

deznodâmântul poate fi și în coadă de pește

cuvintele se vor contorsiona sub presiuni

promisiuni

vor suferi schimbări odată cu pierderile

adevărul își va subția importanța.

poate, cea mai dreaptă cale e, totuși,

invizibilă pe hărți

fără indicatoare și călăuză

fără așteptări

Stări

Cafeaua de după

au obosit sirenele în orașul cu autobuze roșii

tot mai golite autostrăzile le ușurează graba.

avertismentul dat de primarul Londrei Sadiq

nu mai aduce nici o noutate

dar nici panică, deja

”situația în oraș a scăpat de sub control”

”la un crematoriu din Hillingdon se pregătește o morgă temporară”

”peste 1500 de morți înregistrați în 24 de ore”

primesc un mesaj de la o prietenă

”am Covid”, zice, ”ai grijă”

ne plimbasem câteva zile în urmă împreună.

pe grupul de whatsApp al clasei tot mai des e anunțat

decesul cuiva apropiat

din ce în ce mai multe apeluri

să ne rugăm pentru cutare, sau cutare muribund

careia i-a fost schimbat numele

pe ultima sută de viață

în încercarea de a păcăli moartea

un vechi obicei evreiesc.

contra-cronometru a devenit fiecare dintre zile

ne obișnuim și cu asta

”azi dimineața la 6.00 a plecat la îngeri unchiul Alexei”

îmi scrie mama de dimineață

merg la bucătărie

îmi fac o cafea

alt gust are

cafeaua de după moarte

Stări

Cealaltă uşă

cea mai așteptată zi de școală era sâmbăta

orele se terminau devreme și alergam

la ”Pinguin”-ul de la Botanica, de lângă liceu.

stăteam pe treptele magazinului cu mult visatele cornete în mână

trântiți pe ghiozdane

urmărind mirii și miresele

veniți la Oficiul Stării Civile aflat la capătul șirului de magazine.

aromele nepământești seduceau papilele

culorile capitalismului de început

50 de copeici față de 12 cât costa un ”Plombir”

dublu la cântar.

coloranții chimici alimentari, ambalați în cutii

erau depozitați în spate

la cealaltă ușă

am aflat târziu cât de nocivi erau.

programate din oră în oră

alaiurile cu miri veneau ca după un scenariu tras la Xerox

intrau, promiteau, semnau.

inelele, cupa de șampanie și poza de grup de pe trepte –

mirii pe mijloc, socrii și nașii prin părți

vorniceii – jos, în pirostrii.

urmau pozele de pe după copaci, cu mireasa în palmă

trucuri moderne pe atunci.

reclama cu tentă erotică a sporit enorm vânzările înghețatei

o găselniță potrivită dorințelor postsovietice înfometate

păcăleală publicitară

nu mai puțin eficientă, însă, decât cea din zâmbetele dulci ale mirilor

am înțeles și asta cam târziu

la cealaltă ușă

se afla ghișeul cu cereri pentru divorț

Stări

Like si subscribe

pielea-mi cerșește disperată atingerea

starea de cetoza

lipsa mierii de pe buzele tale absente

amprenta memoriei nu iartă

nu uită

zgomotul smalțului dinților lovit de safirul din cercel

în tactul promisiunilor

neținute.

testul vertijului picat încă de la prima silabă

cerul se scurge la picioare

pleoapele în cădere liberă

ne învelesc trupurile transformate în nisipuri mișcătoare

diluate

ce se absorb reciproc

doar tălpile răsar de sub ele

pentru o gură de aer

să ai, totuși, un punct de sprijin

atunci când vei evada.

pleacă desculț, în vârful degetelor

nu uita, însă, înainte să dispari

like și subscribe

inimii mele

Stări

Actrița

era o iarnă grea

geruri și troiene

oameni cu căciuli de blană

alergând cu plasele de mandarine și torturi „Kievskii” și „Skazka”

legate cu sfoară

totuși, centrul Chișinăului își schimbase plăcuțele cartonate

„Cu Anul Nou” devenise „La mulți ani!”

sub care era scris ”1991”

iar Moș Gerilă se transformase în Moș Crăciun

apăruseră mai multe produse de import în magazine.

mama și-a pus mărgele de santal și inelul de aur cu piatră roz

tata și-a aranjat atent nodul la cravată

mergeam să petrecem revelionul la nanul Grig

iar pozele cu Zobar erau în toate ziarele și revistele.

de această dată urma să vină și Maestrul Emil

așa îi spunea tata, iar din felul cum a spus-o am înțeles că e o persoană importantă.

Emil vorbea o română perfectă

cinema, actori, scenarii, bugete, montaje

gesticula mult

și mai făcea câte o pauză pentru o gură de vin sau pentru a ronțăi o ceapă verde

de la cap la coadă fără a se opri.

cei de la masă erau într-un soi de transă

chiar și nanul Grig nu îndrăznea să îl întrerupă

vraja a o fost spartă de sunetul insistent al soneriei

deși nu mai era așteptat nimeni.

„Moș Gerilă!” am strigat noi, copiii, iar apoi ne-am corectat „Moș Crăciun!”

spre surprinderea noastră era o doamnă îmbrăcată în blănuri.

Maestrul Emil s-a înfuriat

a ieșit să discute cu ea în coridor,

apoi a revenit singur.

„tupeul nu e o virtute” mi-a zis atunci tata

„o vezi, a venit să obțină un rol, aflând că Maestrul e la Chișinău.

sunt sigur că nu va juca niciodată în filmele lui”.

5, 4, 3, 2….1 am ieșit cu toții la balcon

etajul 8 al blocului de pe bulevardul Dacia, artificii multicolore

îmbrățișări, zângănitde pahare de cristal

urale și dansuri

iar mai jos, în liniștea fulgilor grei ce continuau să cadă peste oraș

în stația de troleibuz de la Biblioteca„Lomonosov”

stătea o singură persoană

îmbrăcată în blănuri