Dina Grigorievna era cea mai frumoasă învățătoare din școala 32:

părul în bucle, ondulat, ochii mari albaștri și o dantură perfectă –

îmi amintea de Sophie Loren, văzută în poza cu autograf

oferită tatei, după un interviu.

Lina Nicolaevna, învățătoarea din primară,

mă trimitea mereu în clasa ei pentru cretă și materiale didactice,

până într-o zi în care nu a mai venit.

femeia din poza cu panglică neagră

pusă pe măsuța cu lumânare nu semăna cu bătrâna din sicriu,

cheală, acoperită cu batic,

împuținată,

clasele au trecut organizat, au depus flori, acoperind-o aproape în întregime

„ce este cancerul, mamă, și de ce îți fură părul?”,

capul cu batic îl visam noapte de noapte,

chiar și în ziua când am făgăduit solemn „în fața tovarășilor mei,

să-mi iubesc fierbinte patria și să lupt, să învăț, așa cum ne-a învățat marele Lenin”,

legându-mi cravata la careu,

am visat-o din nou.

„trebuie descântată fata”, a zis bunica de la Paicu

și m-a pus cu picioarele pe mătură.

”S-a sculat Cristina marți dimineață, grasă și frumoasă, și a plecat pe cale, pe cărare,

la jumătate de cale a întâlnit o sperietură, pocitură de deochiul cel mare în coarne a luat-o,

în pământ a trântit-o, fața i-a îngălbenit-o, ochii i-a împăienjenit, sângele i-a băut”…

morții care au urmat m-au înfricoșat tot mai mult –

astupam urechile cu vată să nu aud fanfara ce răsuna printre blocurile de beton

și mai ales bocetele:

zile în șir ocoleam acele zone, de frică să nu calc vreo floare rămasă pe asfalt

în urma convoiului

sau să observ prosoapele cu negru rămase legate la oglinda vreunei mașini,

dulciurile din „pom” îmi provocau greață,

coliva mirosea a mort

                                                          ***

poveștile cu legătorile de la picioarele defuncților, folosite în vrăjitorii,

mi-au completat insomniile,

ca și acelea despre pisicile ce pot transforma mortul în strigoi.

spre Crematoriul din Hendon trec zilnic calești funerare trase de cai albi

și vizitii în uniforme,

buchete cochete de crini acoperă coșciugurile acoperite –

moartea privește blând din poza cu ochi albaștri,

ridic floarea albă găsită pe jos,

mi-o agăț la pălărie…