Maaaaam!!!

Testosteron

testosterone-levels

Zi obișnuită de dimineață. Umezeală, aer curat, miros de pădure de la buza de sălbăticie aflată în proximitatea casei mele. Păsările cântă dumnezeiește.

Așa, ca dintr-un context rupt de frumusețea din jur, Mihai îmi zice: ”Și să știi, mami, că e mult mai greu să fii bărbat decât femeie. E din cauza testosteronului, care ne face să devenim agresivi. Pe voi, dacă vă apucă plânsul, așa cum se întâmplă de obicei din senin din cauza hormonului vostru celălalt, mai puțin periculos (că nu mai știa cum îi zice) plângeți un pic și gata, v-a trecut. Dar noi, ce putem face când nu ne putem stăpâni?”. ”La prășit cu voi” i-aș fi spus în glumă, dar discuția era prea serioasă ca să îl iau peste picior. Și mă gândeam dacă să îi zic sau nu, că din cauza acelor lacrimi nevinovate, provocate de acel hormon ”mai puțin periculos” au fost ridicate atâtea săbii însângerate…

Lasă mai bine să creadă, încă, că în lumea lucrurile sunt foarte clare. Mai are timp…

Maaaaam!!!

Economul

19143131_10213355240574267_4646274284985376712_o.jpg”Maaam!” strigă Mihai într-o seară! ”Nu vreau să mă spăl pe dinți!”

”Ei, ca e cum vrei tu! Dinții trebuie îngrijiți, altfel nu vei avea parte mult de ei”, mă răstesc eu.

”Dar cei de lapte oricum vor cădea, așa că degeaba îi îngrijesc”, insistă el.

”Dar tu ai și din ăia permanenți deja”, nu mă las nici eu.

”O! Eu știu cum voi face. Merg sa îi spăl doar pe cei doi din față. Pe restul  – nu. Și așa voi economisi și timp și pastă de dinți!”

Apoi să mai zici ceva…

Maaaaam!!!

Berlusconi

nedumerire copil

Copii mei s-au lămurit destul de devreme cu problemele alea delicate, pe care le numeam XXX, ca să nu ne înțeleagă cică nimeni din jurul nostru și despre care a trebuit să vorbim deschis. Intrând în mintiuca lor, m-am adaptat nivelului de percepție a acelei vârste de clase primare și le-am ticluit povestea celor două piese de puzzle care – una având un element în plus, iar alta lipsă – unindu-se,  formează un tot întreg. Pentru a explica fenomenul celor mai speciali, despre care auziseră ei câte ceva, le-am arătat piese de puzzle de același fel care nu au cum sa creeze o imagine întreaga totuși, asta ca să nu intrăm în prea multe detalii încă prea delicate pentru vârsta lor. Dar am ținut înadins, în același context, să explic ce înseamnă vârsta minimă admisă pentru a intra într-o relație  mai serioasă și mai ales pedepsele aplicate abaterilor de la lege. Și despre cazuri prefabricate, când pot fi atrași în curse și apoi învinuiți de abuz tineri nevinovați, așa cum adesea se întâmplă, din păcate, în lumea în care trăim. Eh, sunt mama și de fată, dar și de băieți!

Odată lămurite lucrurile, am putut răsufla ușurată.

Într-o bună dimineață, mergând cu toții spre școală, auzim la radio o discuție în care s-a pomenit despre Berlusconi, care a întreținut raporturi sexuale cu minore bla-bla-bla… nu mai știu ce a urmat, pentru că imediat a răsunat întrebarea ”Mam, d-apoi cum așa? Mama lui Berlusconi nu i-a explicat, așa cum ai făcut tu, despre faptul că nu e voie, că va fi pedepsit de lege, că doar e om matur, președinte de țară?”

”Ba, da, le-am răspuns un pic încurcată, în timp ce încercam să aduc un argument cât de cât veridic. Sigur că i-a spus, doar că la anii pe care îi are, a început să cam uite, cred că!”

Maaaaam!!!

Universul

Astăzi prin Mall: „O, haide odată, mama! Ba îți trebuie la curățătorie, ba la magazin, ba la birouri”, zice cel mic.
„Da, și acum merg să îmi iau cafea!”, îi zic calm.
„Of, îți bați joc de mine?”, face el ochii mari.
„Cine, eu? Cea care te-am scos mai devreme de la școală ca să te distrez, să îți cumpăr înghețată și plăcintă?”, m-am rățoit vizibil supărată deja.
„Maaam, am avut în vedere „iți bați joc de mine, universule” nu la tine m-am referit”, s-a sucit ca de fiecare dată copilul.
Până la urma pe mama n-o păcălești. Universul lui tot ea este.

Maaaaam!!!

Buza spartă

Mai întâi s-a auzit o trosnitură de scaun căzut pe jos. Pe care am mai auzit-o periodic, și am tot atenționat, că într-o zi va cădea rău de tot. Maaam! Repede!!!!! Strigă din gură de șarpe cel mic, de am lăsat carnea pe foc sfârâind și am fugit într-o suflare. Deschid ușa camerei – sânge pe jos, sânge pe mâini, sânge pe barbă. Buză spartă.

”Televizorul dracului, strigă el, nervos printre suspine. N-o sa mă mai uit la el niciodată!”. Prima reacție a fost să îi zic clasicul: ”Vezi, ți-am zis doar de atâtea ori”, dar am învățat în timp că, copiii trebuie iubiți cel mai mult fix în momentele în care greșesc. De fapt, e valabil și pentru adulți. Ba chiar câteodată pentru aceștia e vital.

Am tăcut, așa cum face o mamă cu experiență de 14 ani. L-am calmat că nu e grav, noroc ca dinții îs la loc și că nu trebuie să mergem să coasem ceva pe la urgență. Nu că ar fi o noutate, dar știu cât de mare frică a prins pe medici ultima dată. I-am dat apă și am pus bandaj pe rană.

După un timp l-am întrebat: ”Totuși, televizorul a fost de vină?”. ”Da, mi-a răspuns, îmi poartă ghinion” și m-a privit luuung, parcă necrezând nici el în ceea ce spune.

Cred că învățăminte a tras și singur. Sunt sigură că nu se va mai legăna pe acel scaun, cum o făcea frecvent. Și nu pentru că i-am zis ”de atâtea ori”.

Câte regrete am acum că nu am reacționat la fel, acum 10 ani, când cel mare a căzut de pe bicicletă și și-a spart barba…

 

 

 

Maaaaam!!!

Gratis

Astăzi, i-m dat bani celui mic să meargă la frizeria de la parterul blocului, pentru că duminica e ziua lui și e musai să fim proaspăt frezați.
Peste un timp a sunat la interfon și mi-a zis că e gata. De cum a intrat în bloc, l-am auzit alergând în mare viteză.
– Mamaaaa!!!! I-am zis hairstylist-ului să mă facă frumos, să fiu cool, că e ziua mea. Și vin colegii de clasă, prietenii și trebuie să arăt bine în poze. Și i-am mai spus că am fost la cumpărături și că, atâtea am avut de pus în coș, că nici până acum nu ai scos totul din mașină, chiar și după trei ture de dus-întors. Și i-am mai zis că ai cheltuit o grămadă de bani, de nu mai știm dacă ne va mai rămâne de pizza! Și mai știi ce?
– Ce?
– Mi-a zis că, dacă tot așa stau lucrurile, frizura de ziua mea e gratis!

Mă gândesc cu groază, oare, câte a mai povestit pe acolo, pe la salon?