Copii mei s-au lămurit destul de devreme cu problemele alea delicate, pe care le numeam XXX, ca să nu ne înțeleagă cică nimeni din jurul nostru și despre care a trebuit să vorbim deschis. Intrând în mintiuca lor, m-am adaptat nivelului de percepție a acelei vârste de clase primare și le-am ticluit povestea celor două piese de puzzle care – una având un element în plus, iar alta lipsă – unindu-se,  formează un tot întreg. Pentru a explica fenomenul celor mai speciali, despre care auziseră ei câte ceva, le-am arătat piese de puzzle de același fel care nu au cum sa creeze o imagine întreaga totuși, asta ca să nu intrăm în prea multe detalii încă prea delicate pentru vârsta lor. Dar am ținut înadins, în același context, să explic ce înseamnă vârsta minimă admisă pentru a intra într-o relație  mai serioasă și mai ales pedepsele aplicate abaterilor de la lege. Și despre cazuri prefabricate, când pot fi atrași în curse și apoi învinuiți de abuz tineri nevinovați, așa cum adesea se întâmplă, din păcate, în lumea în care trăim. Eh, sunt mama și de fată, dar și de băieți!

Odată lămurite lucrurile, am putut răsufla ușurată.

Într-o bună dimineață, mergând cu toții spre școală, auzim la radio o discuție în care s-a pomenit despre Berlusconi, care a întreținut raporturi sexuale cu minore bla-bla-bla… nu mai știu ce a urmat, pentru că imediat a răsunat întrebarea ”Mam, d-apoi cum așa? Mama lui Berlusconi nu i-a explicat, așa cum ai făcut tu, despre faptul că nu e voie, că va fi pedepsit de lege, că doar e om matur, președinte de țară?”

”Ba, da, le-am răspuns un pic încurcată, în timp ce încercam să aduc un argument cât de cât veridic. Sigur că i-a spus, doar că la anii pe care îi are, a început să cam uite, cred că!”