Pastile fără zahăr

Goana după like-uri

Rețelele de socializare au adus, zic eu, pe lângă multe beneficii informative, emoționale și de conectivitate, mai ales în contextul migrației în masă a populației, și o mare obsesie – like-oholismul.

Obsesia numărului de like-uri. De ce numai atâtea, de ce nu mie, dar altora, da de ce la poza cealaltă sau la postarea mai veche și nu la astea noi, oare nu îs faine etc. Problema mi-am pus-o nu doar după ce am auzit constant de la persoane apropiate frământări referitoare la numărul și expeditorii acestora, ci mai ales, de când am pornit blogul și am început să studiez fenomenul paginilor de creație. Și am intrat într-un câmp minat. Mi s-a ridicat o sprânceană și a rămas blocata în această poziție de când am observat că goana după like-uri este mai crâncenă decât mi-am imaginat. Obsesia cuantificării a devenit un sport național, detronând la greu plăcerea actului creativ în sine, indiferent care-o fi acesta – actorie, regie, cântare, scriere sau pictură. Am pictat – postat, am scris – postat, am făcut un cântecel – postat. Până aici totul e în ordine. Apoi – numărat, numărat și iar numărat. De la cine, de ce la alții mai mult, de ce și la celălalt, despre care zicea că e sub orice critică etc.

Like-ul care ar fi trebuit să fie un semn de apreciere, mai întâi de toate, pentru că asta îi este semnificația reală, a devenit instrument de obligativitate, sau de lingușire, sau de răzbunare, de la caz la caz. Am observat cum se like-uiesc oamenii care știu că în realitate își spală oasele inclusiv cu Domestos, că doar Ariel -ul nu le era suficient. Am observat like-uri date paginilor unora din obligație pentru că și ei, la fel din obligație, ar trebuie să primească like-ul înapoi. Și atunci invocând acel ”gest de binefacere” oferit altuia, stau ”în așteptare”.

Am observat râuri de like-uri date când trebuie și când nu prea persoanelor de la care se poate obține un beneficiu într-un anumit moment al vieții. Un fel de pupincurism cuantificat statistic. Iar un like dat unei persoane concurente (că e altă femeie, fostă iubită, alt blogger, scriitor sau pictor) poate fi considerat un gest de sfidare sau răzbunare pentru un/o altul/alta, care participă în cursă pentru același trofeu. Sau, am mai constatat cu silă o categorie de oameni care odată crescându-le numărul de vizite sau like-uri, le-a cam crescut și lungimea nasului, la care cu greu se mai poate ajunge. Și atunci remarci din comentariile lor ”de sus” că nu prea mai au nevoie de muritorii, de like-uitorii de rând, că, vezi Doamne, au ajuns oameni de top.  Uitând, de fapt, că acești oameni i-au dus acolo.

Un alt fenomen remarcat este și mai penibil. Am observat like-uri date și acolo unde apoi, pe statistica blogului, țara din care like-uia persoana rămânea inactivă. Adică un like pentru ceva necitit (în cazul meu). Un gest de binefacere gratuită. Sau un text care, în mod normal, poate fi parcurs în 2-3 minute,  primește like în 10-15 secunde de la postarea lui. Pentru ce? Pentru încurajare, sau cum?

Eu personal, dau like-uri atunci când consider că merită imaginea sau textul. Când descopăr o persoană simpatică, curioasă, haioasă care vine cu ceva nou sau mă binedispune. Care mă pune pe gânduri sau îmi prezintă o realitate diferită de a mea, aduce o noutate. Dau cu drag și la toți pe care apuc să îi prind în ziua aceea, pentru că se întâmplă să nu vezi chiar totul și atunci, nu știu de ce, unii sedimentează niște supărări gratuite. Lipsa unui like, nu neapărat din partea mea, dar din partea oricui, nu trebuie privită ca o tragedie. Nu, nu ești mai urâtă azi și de aceea poza nu a prins, ci poate că oamenii, într -adevăr au alte treburi de făcut, sau nici nu au intrat câteva zile bune pe net sau nu au avut chef să butoneze și s-au mulțumit doar cu privitul. Sau, în cazul celor hiperactivi, există și o saturație a like-urilor la adresa acestora. E democrație – fiecare postează ce vrea și cât vrea și de cealaltă parte, există democrația sub forma butonului ”unfollow” sau ”block”. Nu ai mai puțin succes azi decât ieri, sau luna trecută – succesul e o chestie pe termen lung și nu cuantificat pe zi, postare sau like-urile de ieri.  De cele mai multe ori numărul like-urilor este legat și de funcția pe care o deții, de numărul prietenilor, al relațiilor și nu neapărat de succesul postării.

De fapt, ceea ce am vrut să transmit astăzi este că facebook-ul nu are pagini, profile, comment-uri si like-uri limitate. Postați, pozați, scrieți, comentați și share-uiți ce vă place, când vă place și de câte ori vreți. Dar sincer, mai bine mai puțin, dar acolo unde chiar ați apreciat sau chiar ați citit, ați privit, ați parcurs. Like-urile de umplutură se văd de la o poștă și nu fac bine nimănui. Ba chiar umilesc, zic eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s