Magazinele din vecinătate devin în timp un fel de spații familiare. Mai ales dacă acestea sunt mici, de nișă, iar angajații sunt aceiași. Știi că zi de zi, pe când va trebui să îți refaci stocurile alimentare de pe lista din telefon (vă rog să observați faptului că m-am upgradat) le vei face iarăși rondul. La magazinul Bucharest mergi să iei făină de mălai, apoi la măcelărie – carne proaspătă, iar la brutărie – după pâine împletită și baghete. La magazinul de caritate intri ”da-de-mai-găsești-ceva” spre ”disperarea-tuturor-din-casă” și uite așa trece ziua.

Ador conceptul ăsta de magazine specializate doar pe un anume tip de produse, care creează o relație specială cu clientul. Mai familiară. Fiind la polul opus nebuniei hypermarket-urilor agitate și obositoare, aidoma unor hale imense împânzite de mușuroaie grăbite. E adevărat că la rulajul zilnic pe care îl generează, prețurile mici atrag. Magazinele de cartier, însă, rămân pentru mine și amintirea copilăriei.

Intru astăzi în cel evreiesc. Caut ceva care să înlocuiască deserturile prea calorice cu zahăr și ciocolată de care recunosc că abuzăm. Și, cum ieri la magazinul de caritate am găsit un cântar și am urcat pe el, după foarte mult timp, azi am pornit decisă să fac schimbări majore în alimentație. Mai ales că și colesterolul a prins chef de joacă.

Așadar halva din susan, sirop de arțar, batoane din licii și gem de curmale. Unt de cocos și lapte de migdale. Compar un pic prețurile și constat că sunt cam mari, dar, sunt sigură că prețul medicamentelor, date pe o sănătate neglijată, nu va fi mai mic apoi. Mă bucură mult că am alternative ușor de găsit aici, în Anglia, la diferențe acceptabile totuși. În România m-am îngrozit de prețul la lapte de migdale și la siropul de arțar, care aici sunt mai ieftine. Aleg câteva pungi de legume congelate, dar și chiftele de soia, pentru prima dată. Am promis doar să mă iau de capul colesterolului. Eh, anii își prezintă tot mai îndrăzneț surprizele aferente!

La casierie era iarăși doamna brunetă, trecută de cincizeci, mereu plină de viață și chef de vorbă. Când este ea pe tură, muzica din magazin, de obicei lirică sau religioasă, capătă nuanțe săltărețo-mai-de-nuntă. Și hop, și hei și lalalăi…

”O, bună dimineața! Mă bucur să vă văd din nou. I-a mai trecut răceala celui mic?” Nu a fost zi să nu mă întrebe despre cum mă simt și ce fac copiii. Apoi, în ritm de dans, începe să scaneze produsele din coș și să le aranjeze în pungă. ”Aha, făină, sirop de agave, lapte de migdale, esență de vanilie, bombonele colorate pentru decor. Astăzi veți coace, da?”. Îi zic că am de gând să le fac o negresă, doar că să mai înlocuiesc din zahărul tradițional și să pun lapte vegetal, pentru problemele mele. Să împac și varza și capra, să îmi optimizez și timpul și bătaia de cap. ”Lovely!”, zice. ”Și dacă mai puneți și niște nuci, măcar într-un capăt al tăvii – aveți toți de câștigat”, conchide ea. ”Uf, ceva e greșit la codul de bare aici, dar lasă că rezolvăm mai târziu”, zice zâmbind, notând pe spatele bonului niște cârligei, bețișoare și puncte, de la dreapta la stânga,în ebraică. Alfabetul morse e față palidă în comparație cu ce am văzut.

”Așa, dovlecei, bravo! Ați remarcat că ăștia congelați de la noi îs mai ieftini decât cei proaspeți, da? Și una-două îi aruncați la cuptor cu un pic de usturoi și mărar. Uh, ce buni sunt! Pește, smântână…faceți sos alb la pește? Eu una așa făceam, ca să îi păcălesc pe copii când erau mici, că doară știți că întorc nasul majoritatea de la pește. Iar ca să economisiți timp, că sunteți totuși mulți, faceți mai mult sos și apoi puneți o parte la congelat. Altă dată, una-două îl aveți gata pentru orice altceva: legume, nughete de pește, chiar și pastele îs bune cu el. Prețuiți-vă timpul!”

Aș fi vrut să îi zic că smântâna este pentru mămăligă, dar era să intrăm mult prea mult în dezbateri filozofice legate de tradiții, gusturi și sănătate. Poate e mai bine că am lăsat-o să vorbească doar ea. Rar mi se mai întâmplă. Și sfaturile ei nu sunau rău deloc. ”Și, continuă ea, dacă puneți smântânică pe chiflele ce la aveți de la brutărie și niște felii de căpșuni și vreo două bombonici colorate pentru decor, i-ați păcălit și cu un desert sănătos! Aha și sfeclă? Brilliant! Cu puțin oțet și chimen, dar și pătrunjel – e o frenezie!”

Data trecută când am ieșit din magazinul ăsta, am luat dealul cel-de-toate-zilele până acasă în timp record. Îmi sugerase să pun vinetele rondele pe grătar, cu felii de roșii și busuioc și un strop de ulei de măsline. Iar între timp să prăjesc două felii de pâine și să îmi fac o cafea proaspătă. Am început să salivez încă înainte de a plăti nota. La fel s-a întâmplat și acum. Și nu că nu aș fi știut aceste rețete, de care este plin internetul. Ci faptul că știe să le potrivească și să le descrie atât de măiestuos, să le condimenteze cu gesturi și interjecții, cu expresii ale feței cu ochii dați peste cap și să le transforme în povești culinare de-a dreptul. Chiar și pe cele puțin calorice și, aparent, fade. Și am înțeles atunci un lucru esențial. De fapt două. Noroc de omul care știe să transforme cotidianul monoton într-un rai al lui. Indiferent că e vorba de gătit sau de stat la casierie într-un market banal. Timpul, viața de fapt, așa cum mi-a spus-o și ea, este un lucru de preț. Și poate fi trăită și altfel. Contează să vrei.

Iar al doilea lucru pe care l-am priceput a fost următorul: în zilele în care trec pe la această doamnă cu ochii negri și chef de viață, nu mai am ce căuta la cântarul de la magazinul de caritate. Da de îl vor vinde odată și odată…