Travaliu creativ

De pe pervazul Anei

27710874_10215482069423659_1569803242_o

De pe pervazul Anei Barton, Dumnezeu ne urmărește și se uită la noi. ”Apoi se mută înăuntru și se uită, cu ochii noștri, afară”. Cartea am citi-o pe bucăți. Pe porții săptămânale, ca pe un desert, supărată că are doar 246 pagini de text. Pentru că fiecare felie îmi aducea o stare. Uneori de bine. Altă dată ciocolata era prea amară. Și mă plasa într-un spațiu profund meditativ. Uneori, însă, simțeam menta copilăriei sau cimbrul maturității. Este atât de complexă. De la amintiri, povești reale sau evadare în mistic. Am început să o urmăresc și pe blog, apoi pe facebook. Ca să descopăr omul și nu doar scriitoarea care m-a fascinat. Pentru mine un autor trebuie să fie frumos în toată complexitatea lui. Nu știu dacă e de bine sau rău, dar am ajuns să constat acest fapt după mulți ani. Că nu pot delimita creația unui autor de Eul lui. Știu, nu e corect. Însă Ana Barton mi-a devenit și mai dragă după ce m-am urcat pe pervazul profilului personal și i-am urmărit postările. De la bunătățile coapte și până la participarea activă la proteste, de la dispute referitoare la educație până la apelurile de solidarizare întru diverse cauze. Este femeie. Este luptătoare. Este mamă. Este vie. Este Ea. Și îi pasă.

Las mai jos doar câteva fragmente pentru a va face poftă.

”Memoria, memoria. Este bine că știm, că-nvățăm, că ținem minte peste minte. Însă cămara de ceață plutitoare e memoria noastră de odihnă și de artă, de siguranță și regenerare. Locul din tine care nu te cere, nu te absoarbe. Care te desfată când ți-e dor de necunoscut, că mai necunoscut decât tine nimeni nu-ți este. Iar ceața aia te ține-n brațe ca pe un descântec vechi, șamanic, cât vrei tu, cât poți, cât duci. Când ți-e gata, te șterge de abur și-ți dă drumul înapoi, în carne, își scoate fluierul și cântă”.

”Și omul, și inima lui au fiecare câte un spațiu personal și nu e bine să-l încalce nici unul dintre ei, să fie bună trăire fără amestecare. Între om și inima lui mai este și un timp. Dulce și puțin. Atunci când sunt numai ei doi acasă. Oglindință. Adică oglindire în credință. Omu-n ea și ea în om. A, și vezi pe unde umbli și un-te-așezi. Să nu ajungi să stai pe vreo altă inimă”.

”Iubește-te și pe tine. Să fii blândă cu ceilalți, dar să nu uiți niciodată de tine, că blândețea asta trebuie hrănită cu ceva. Să ști când să renunți, când să spui ”nu”, să ai bucurii care să fie numai ale tale, pentru tine. Că omul, orice om, dacă vede că i te dai, vrea din ce în ce mai mult, n-are saț. Dă-le de mâncare altora, dar nu toată. Păstrează și pentru tine, ca să ai mereu din ce da. Și cântă când ești singură. Bine, prost, tu cântă. Te-aude sufletul tău!”

După lecturarea cărții Anei, îmi tot imaginez că Dumnezeu, agățat de pervaz, ne privește cu mult drag și se bucură împreună cu noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s