Să știți că balul din povestea Cenușăresei a existat și în realitate. În varianta mai moderna și da, fără faza cu dovleacul, ci cu iahtul…

Am ajuns primăvara trecută la unul dintre acestea dintr-o norocoasă coincidență, invitată fiind, cu familia la ziua unui englez foarte bogat. Și nu doar prin firmele pe care le deține, ci mai ales prin respectul și bunătatea pe care o emană. Dovadă mi-au servit numărul imens de oameni care au venit din diferite colțuri ale lumii pe Coasta de Azur pentru a-l omagia, din discursurile și mesajele video pe care le-au trimis prietenii acestuia de pe tot mapamondul, care conțineau felicitări dar mai ales mulțumiri. Inclusiv de la fostele neveste și amante, care, o parte au fost și ele prezente la eveniment. Nu se poate asa ceva? Ba da, am văzut-o cu ochii mei. Știe omul ce știe dacă a reușit să le împace pe toate. Și pe cei 10 copii ai lui în total, care s-au jucat frumos laolaltă cu nepoții împreună, fără urmă de ceartă. Așadar, omul putea fi invidiat și la acest capitol.

Cu toții îi mulțumeau pentru ajutor, pentru implicare în diverse probleme personale – de sănătate, de viață și de ajutor financiar. Cel mai emoționant moment a fost, însă, filmulețul difuzat în care copiii cu dizabilități, de la casa de orfani pe care o finanțează, îi trimiteau mesaje, care cum putea – dansând, exprimând o inimioară, sau cântându-i un cântecel. Pentru că și de acești copilași englezul are grija. Să nu le lipsească nimic. Să fie îngrijiți bine și să îi aducă la vila lui din Saint-Tropez în fiecare vară, ca aceștia să se întremeze de la aerul sărat de mare.

Am avut ce vedea dar mai ales ce învăța. Inițial, am pornit acest text pentru a prezenta o alta realitate, la care muritorii de rând, asa ca mine, nu au acces. Iar eu, norocoasă fiind, am considerat că trebuie sa descriu cum e sa mergi la un bal de oameni avuți cu tot luxul și confortul simțit și savurat acolo. Cu hotel de 1000 de euro pe noapte achitat de omagiat pentru toți invitații lui și acele trei zile de ședere, două de cocktail și una de eveniment, în care a simțit nevoia sa stea alături de prieteni, angajați și parteneri, cu tot cu familiile acestora, insistând să aducem și copiii neparat cu noi. Pentru ca ideea de familie este una esențială în acest mediu. Cu iaht și mașini puse la dispoziție pentru toți. Cu angajați de la circ pentru a ne distra copiii 3 zile și supraveghetor la piscina, echipamente și jucării pentru toate vârstele, pentru a elibera părinții de griji suplimentare. Cu acei șlapi roșii oferiți pentru toate invitatele, cărora le vor obosi picioarele la un moment dat și vor dori să se descalțe. Cu acele 3 bone pe care le-a adus din Londra cu el, și cărora le-a cusut rochii roșii, cum cerea dress-codul tuturor invitatelor, pentru a se simți și ele bine la eveniment (apropo, una era din R. Moldova și mi-a confirmat calitățile deosebite ale acestui om). Dar ce am simțit vis-a vis de acest eveniment mi-a întors vectorul textului la 180 de grade. Către suflet.

Și atunci, celelalte detalii, legate de mașini și vile, cadourile din galeriile britanice, rochiile văzute doar prin reviste și poșetele de prin vitrinele brandurilor mari, mâncărurile cu foie gras, vinurile deosebite, obiecte de artă unicate, a căror mare amator este gazda, și celelalte, despre care am vrut să scriu inițial, mi-au părut lipsite de importanță. Și nici acele două rochii de designer renumit care ”s-au întâlnit”, culmea la aceeași masă și au ”acrit” seara uneia dintre invitate nu au mai contat. La plecare, am lăsat pe scările acelui palat nu, nu pantoful (șlapul roșu) ci sensul distorsionat al termenului ”bogăție”.

Am revenit din acel paradis cu o mare lecție. Am înțeles că atunci când ai, indiferent cât, ești mai bogat oferind. Pentru că după noi, pe acest pământ, nu va rămâne decât un dans, o inimioară sau un cântecel…

Îți mulțumim, Michael și la mulți ani!