Nerv de mamă³

Sportul nervilor

20161227_130135

Sunt sigura că schiatul este un sport fermecător și, mai ales, sănătos. Asta pentru oamenii de rând. Pentru o mama cu 3 copii, are un farmec deosebit încă din faza de bagaje și pregătire pentru plecare. „Unde îmi sunt…” este întrebarea de baraj, la care deja am o reacție nevrotică. Așadar – sportul începe odată cu căratul clăparilor (of, cine i-a proiectat!!!), a schiurilor și a bețelor, plus a valizelor fără număr spre mașină. Apoi continuă cu descărcatul lor în pensiune. Parcă am ajuns cu bine. Ne-am tras sufletul cu câte o ciorba calda și o cafea.

Începe veselia: „unde mi-s ochelarii”, „unde mi-e casca”, ” unde mi-e cagula și buff-ul?”. „unde mi-s mănușile și polarul?” „dar salopeta?”. Eu știam că, conform inventarului, trebuiau sa fie de toate pentru toți. Ups! La unul i-am uitat pantalonii de schi (la celălat i-am luat două din greșeală, dar nu i se potrivesc ca și mărime celuilalt), celui mic i-au rămas mici mănușile (cine s-ar fi gândit?), iar celuilalt i-au rămas mici clăparii! Cum?!!! Asta după ce i-am cărat atâta!!! Ok. Haideți să căutam soluții. Încă ne menținem calmul.Pantaloni de schi nu sunt de găsit aici. Trebuie să coborâm în oraș după ei. Iar cash-ul nostru nu ne ajunge nici să plătim skipass-ul. Asta am realizat în fața casieriei, după ce ne-am echipat o oră și ne-am văzut în sfârșit afară. Bancomate pe aici nu-s…

Povestea oricum are un final fericit, pentru că exista oameni buni care vin în ajutor. Și în vacanțe parcă sunt mai blajini și mai relaxați. Așadar, s-au rezolvat toate. Și pe când apuci să te dai două ture de 5 minute, după o așteptare de 20, urmează clasicul: am înghețat, sau mi-i foame sau cineva moare de sete și lipsă de wi-fi. Și atunci – pauză. Căutăm un loc unde să ne încălzim și să mâncăm ceva bunicel. Marea problemă este, însă, că după dezechipat și înșiruit mănuși și cagule pe calorifere, urmează iar „unde mi-e….”, ” cred că le-am uitat la bar”, ” care e cagula mea”. Încheiei pe toți, echipează-i iar cu mănuși, cagulă, cască, căciuli, fular și ochelari și numaipotșinamrăbdare. Ca apoi, pe când ești transpirată deja, te echipezi și tu până în dinți și apuci să închizi ultima capsă, să auzi: ,,Maaam, ajutăm-mă să mă dezbrac, repede, repede, că sunt în salopetă, dar vreau la baie!”

Da… Schiatul este un sport. Unul al NERVILOR și al răbdării.

PS. Mă voi cântări la întoarcere. Pun pariu că voi veni mai suplă, dar cu siguranță și mi sură-n cap.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s