Stări

Sechele

London-Bus

respirație grea

o simt tot mai aproape în spatele meu

mă chircesc toată și strâng geanta sub braț

aștept să mi se întâmple ceva.

reflexe din adolescență

așa au fost tâlhărite colegele mele de clasă

lovite din fugă

smulse gențile, lanțurile și cerceii cu tot cu carne

erau anii nouăzeci și ceva

când se lua seara lumina în Chișinău

iar becurile din scările de bloc erau deșurubate.

atunci ieșeau la vânat șacalii

deghizați cu șepci cu cozoroc și în geci de piele supradimensionate

furate și astea cine știe de pe unde.

erau anii anarhiei totale

în care odată cu întunericul cădeau și toate regulile

prindeau în lifturi și copii și femei

îi amețeau cu șervețele îmbibate în cloroform sau îi loveau din plin

unele victime cedau benevol bunurile

doar să nu le omoare.

pe tata l-au urmărit de la schimbul valutar de pe Dacia, unde mersese cu niște euro

și l-au lovit direct în tâmplă cu un obiect metalic

furându-i servieta din piele maro în care purtase toată viața cursurile universitare.

l-au găsit fără cunoștință niște trecători

l-au stropit cu apă

de sub lentilele ochelarilor pătrățoși

îi curgeau lacrimi

am văzut pentru prima dată cum plânge tata

mi-a zis că erau banii adunați pentru nunta mea

să mai aștept cu măritișul.

respirație grea

o simt tot mai aproape în spatele meu

mă chircesc toată și strâng geanta sub braț

aștept să mi se întâmple ceva

„hi!”, mă salută băiatul de culoare care trece alergând pe lângă mine

cu căști și zâmbet larg

în Londra pe înserat oamenii fac jogging

iar fricile mele ies la plimbare

 

 

 

Stări

Ceva stă să se întâmple

covid-19-4950485_960_720

când ai uitat gustul rujului, tensiunea gleznei pe tocuri

și ai început să te parfumezi prin casă

ceva stă să se întâmple

când sutienul a uitat forma sânilor

iar soțul ți-a redescoperit culoare naturală a părului în rădăcinle sălbăticite

ceva stă să se întâmple

când din aparatul dentar al fiicii tale au zburat toate sârmele

și cheile au prins rugină de la dezinfectant

ceva stă să se întâmple

când vânzătoarea de la Tesco îți cere buletinul

ca dovadă că ai peste 18 ani

și îți dezbraci vârsta odată cu masca și ochelarii de soare

ceva stă să se întâmple

când nu-ți sunt suficiente nici cinci sesiuni de Zoom consecutive

și nimeni nu are curajul să închidă primul convorbirea

ceva stă să se întâmple

când șobolanii ies înfometați în stradă

iar contabila îți răspunde pe WhatsApp la trei noaptea

pentru că nici ea nu are somn

ceva stă să se întâmple…

Stări

Între

download

uite ce mi-am luat,

îi zic prietenei mele de la Paris,

vorbind pe Whatsapp

Ce este? Un tensiometru

Credeam că e o jucărie erotică!

Râdem

Vorbim despre vinuri bune, soți

și efectele temelor on-line asupra psihicului uman

despre cartea retrasă din tipar

sâni umflați, stări de iritare

și furie nemotivată

cu câteva kilograme în plus

dar mai sigure pe noi

Nici rămolite dar nici cu sclipici în priviri

nici bolnave

dar familiarizate cu glucozamina și condroitina

nici urmărind obsesiv calendarul

dar totuși mai răruț

și uneori chiar frumoase

Suntem între

raftul cu teste de sarcină și cel cu tensiometru

pe acolo

prin zona cu anticearcăne

Împlinite

 

 

 

 

 

Stări

Primăvară suspendată

97256659_1181186002231908_3023589962009280512_n

scriu rezamată de un perete de cărămidă roșie

soarele bate în față și este pentru prima dată când

nu mă grăbesc

nici nu mă feresc

dor de atingerea pe care

cele 1000 iu de vitamina D nu o pot înlocui

latexul tastează literele  sufocate de mască

transpiră buricele degetelor pe sub mănuși

în casă – nervozitate, pe străzi – încordare

sub tricou – frustrări ambalate în câteva kilograme pe plus

cel mai bine s-au vândut în aprilie

papucii de casă și pijamalele

covorul s-a bătătorit în drum spre frigider

mai grav decât să te îngrași în timpul molimei e să te apuci de slăbit

trecând prin mașina de făcut tăiței nervii celor din casă

o primăvară  suspendată

între paltoanele de iarnă și rochiile de vară

cărora le mut nasturii

doar iedera iși dezgolește cu nerușinare

mlădițele suave ale verdelui crud

 

Stări

Fericirea în franciză

poza ceas

aceleași ore decolorate

nenumărate

aceleași ace leneșe de ceasornic

târând obosite timpul

aceleași pleoape de plumb magnetizate

ce se vor doar lipite.

același trup greoi ce doar taie aerul în două

inutil

respiră metri cubi de aer

consum contorizat

afișat lunar la avizier

și frica că toate astea nu mai au un final.

acele zile care nu mai au un sfârșit

oarecare

acele dimineți care întârzie să vină

odată.

mai rău decât moartea

chinul

că nu vine la adresa indicată

cu post codul greșit

ca să nu afle nimeni

că este așteptată.

și ce o fi după?

dacă o mai fi ceva

în surogatul eșuat al vieții

oricum nimic nu se mai grăbește

să se întâmple.

somn adânc

doar în el încă mai visezi

fericirea luată în franciză.

Stări

Hora de betoane

Portile-01

și dacă într-o noapte Dumnezeu va tresări în vis

și va zgudui cuștile

în care dormim stivuiți unul peste altul ca într-un depozit

vom fi striviți cu toții unul după altul?

a mai avut odată un cârcel

de ne-am speriat de moarte și am țâșnit-o afară

în pijamale și cu plapumele după noi.

era noapte

aud și acum trosnitul șifonierului care a căzut

la câțiva centimetri de piciorul mamei

și cristalul de boemia tremurând în ritm cu vuietul de afară

tuna

un fulger orbitor se reflecta în oglinda de vis-à-vis.

”nu-mi place la târg”, zicea bunica venită exact atunci să ne viziteze

privind clădirile de zece etaje legate între el cu panouri de aluminiu

hora de betoane

”cum poți dormi cu burta în sus când știi că ai peste tine nouă straturi de beton

stătea ghemuită ca un copil mic pe canapea așteptând zorii că să plece

la casa ei din marginea satului, de pe malul Prutului.

”am lipit-o astă-primăvară cu lut și cu paie pe unde s-o mai crăpat”.

”când o scuturat ultima dată în casa cei mare doar pernele clădite în colțul patului,

cele cu broderii în fir roșu, se rostogoliseră pe jos,

iar din candelă s-a vărsat puțin ulei”

în așa nopți animalele urlă cu voce nepământească

câinii se rup din lanțuri, înhăitându-se în drum

iar furcile cad cu zgomot de pe căpițele de fân

cerul crapă

ploaia încearcă să răzbească prin acoperiș

”numai să nu cadă la târg blocurile”

bătrâna adună pernele una câte una

le urcă înapoi pe pat, în casa mare.

fetele ei, toate cinci, nu și le-au luat cu ele atunci când s-au măritat

au plecat la oraș

și și-au găsit fericirile

în horă

Stări

Mănăștur

descărcare

când am intrat pentru prima dată în apartamentul din Mănăștur

lipseau până și întrerupătoarele și becurile

toate și le-a luat vechiul proprietar

atârnau doar fire neizolate

am stat pe întuneric

am păzit copiii să nu umble la golurile de la prize

căci și prizele lipseau

doar lebedele albe de pe fundalul gresiei negre din baie

se deslușeau la lumina oarbă a lunii.

am schimbat apoi totul – ușile, geamurile, pardoseala de lemn de brad

cariată

tot ce mai putea fi scos din cadru și nu a mai apucat

Domenico, fostul proprietar, să ducă cu el.

am schimbat vasul de la veceu, lavoarul și chiuveta

am dat drumul la apă și la aer

și am mai dat o dată

ca să fie.

din boxă, însă, nu a luat nimic

era plină de lucruri vechi, genți și haine

”să le aruncați”, ne-a zis Domenico

au fost ale mamei mele, Dumnezeu să o odihnească.

cică era fratele unui renumit țigan din Cluj,

iar taică-so obișnuia să cânte seara pe balcon la acordeon

și nimeni să nu îi comenteze

cojoacele de piele, gulerele de animale neidentificate, rochiile de pe umerașe

atârnau ca niște stafii

când ne-am mutat din acel bloc, în care apa caldă venea greu până la etajul doi

am lăsat și noi în acea boxă o mulțime de hăinuțe de copii

și borcane de 3 litri, din alea de compot însemnate cu oje colorate

aduse de la Chișinău de părinții care veneau în vizită.

stăteau alături de cojoacele babei,

stafii de piele

stafii de cârpe

stafii de sticlă

însemnate cu oje

pentru a ști câte au fost de la soacra și câte de la mama

nu ne-au trebuit

nici nu le-am aruncat

mi-am oprit doar hăinuțele minuscule cu care i-am scos pe copii din maternitate

să le fie dar scump de nuntă

să le fie.

”să le arunci”, i-am zis tinerei doctorițe de la cardiologie

care s-a mutat în locul nostru

a scos totul din casă

și-a pus gresie bordo și faianță roșie

bucăți din aripile lebedelor am zărit apoi în sacii duși la tomberon

și alte culori la perdele și-a pus

ca să fie asortate

ca să fie

boxa nu a descuiat-o, însă.

s-a mutat anul acesta și doctorița

s-a măritat

a lăsat în boxă rochiile vechi de domnișoară, cursurile de la facultate

și ceva cărți

stafii de piele

stafii de cârpe

stafii de sticlă

stafii de hârtie

iar cheia de la boxă a lăsat-o în cutia poștală

ca să fie

Stări

Bradul

orice, doar să nu împodobească bradul
atât mi-a zis
pomul doldora de luminițe și jucării
îi amintea de scările reci ale blocului
în care o uita flămândă miacă-sa bolnavă psihic
ce refuza să își ia tratamentul.
de pe acele scări privea cum licăresc luminile prin alte geamuri ale blocului
orice, doar să nu își amintească acei ani
trasă mereu de păr și învățată să stea dreaptă
cu orele
cu volume grele de cărți puse pe cap și la subsuori
”neam de opincă” îl numea pe soțul ei când își amintea
că cele patru surori ale ei se căsătoriseră mai bine
erau, totuși, descendenți din chiaburi bogați de pe la Iași.
a făcut-o din greșeală, la bătrânețe
așa cum nu înceta să îi reproșeze
și o bătea pentru orice
de fapt, pentru toate neîmplinirile sale.
bradul îl împodobea cu tata, mi-a zis,
care a iubit-o
după moartea lui a rămas ca și orfană
avea 10 ani.
oricum, nici pe el nu l-a iubit mama
cică iubise cândva un neamț
dar într-un accident de șaretă îi pieduse copilul nenăscut
când nemții se retrăgeau
a fugit după el, să o ia în Germania
neamțul a tras, însă, două rafale
doar așa a convins-o să plece.
o bătea pentru orice
și pentru acel copil și pentru neamț
de fapt, pentru toate neîmplinirile sale.
tot ea a îngrijit-o până la final
și a iertat-o
dar nu poate, nu poate nici până azi
să împodobească bradul

 

Stări

Orfanul

a căutat-o mult pe maică-sa

a găsit-o prin emisiunea ”Jdi menea”

”Dna Maria? Maria Petrovna? Ați născut în anul 1973 un băiat

la maternitatea din Cantemir?”

receptorul era să îi cadă din mână

făcuse un copil ”din flori”, cum se spunea pe atunci

nici nu știa că e băiat

când îi veni sorocul a mers cu mică-sa la spital

”Ti-a murit copilul”, i-a zis aceasta după naștere

”Așa a fost să fie”

de fapt bătrâna semnase actele de refuz în locul mamei

falsificase semnătura

nici pe patul de moarte nu i-a povestit fiicei sale despre copil

băiatul a crescut la orfelinat

mama nu a știut despre existența lui până la acel apel telefonic

”Da, am născut” abia reușise să șoptească femeia înainte de a leșina

s-au întâlnit într-un final cu toții

între timp Maria se măritase și mai făcuse trei fete

trei surori perfecte

le-a îmbrățișat pe toate s-a împrietenit și cu nepoții

a primit și o cameră în casa mamei din sat

și-a povestit viața grea plină de lipsuri

ce familie mare avea de acum înainte și aparent câtă liniște

însă…

într-o zi a dispărut

fără măcar să lase un bilet sau o adresă

la fel de subit precum apăruse în noua familie

lăsând și mai multe semne de întrebare decât atunci când venise…

Stări

La umbra nucului

descărcare

s-au iubit cu inima dezlănțuită

s-au căsătorit așa cum le-a fost aranjat

el – cu fata cu pământuri multe

urâta

ea – cu cel care avea casa și tractor.

li se mai atingeau doar marginile holdelor

tot pe la gardul de acolo își căuta el mereu de treabă

să o vadă măcar.

a îmbătrânit și a murit urâta

s-a dus în câțiva ani și cel cu tractorul

au dat gardul jos

și au mers la Primărie

aveau peste șaptezeci pe atunci.

câteva anotimpuri și-au scuturat ploile

peste grădina lor

într-o toamnă s-au întins la umbra unui nuc

așa au fost găsiți de săteni

cu palmele lipsite de suflare

împreunate.