Stări

Avea dreptate

111271838_578273989483700_5155599017058478693_n

omu-aleargă ca furnica și plecând nu ia nimica

ne-a strigat în urmă țiganul rezemat de gardul vechei sinagogi din Dej

văzându-ne aducând oalele la singura micvă funcțională din Ardeal

erau mai mulți

femei cu fuste plisate şi copii mici în brațe

alţii mai mărişori escaladau gardul ruginit

strivind cu tălpile steaua lui David

beau bere, fumau în draci și înjurau

paznicul care ne-a deschis era atât de beat încât nu reușea să găsească cheia

recunosc, însă, ca a ajuns la timp

se scuza că nu este lumină, că s-a defectat

am prins apusul reflectat în vitraliile multicolore

clădirea ferecată cu lanțuri grele, vechi

mi-a părut și mai abandonată

totuși avea dreptate țiganul

Stări

Avea anii tăi

110743204_313177306394651_5268683854769480541_n

m-ai întrebat dacă poezia scrisă pentru ziua ta

trebuia să conțină rimă

și de ce am dat totul din casă

nu ești primul care nu înțelege poemele maică-sii

și nici de ce nu am putut să nu scriu

păi, altfel, despre ce aș fi scris?

poate despre faptul că în prima noastră poză cu taică-to

în căminul 6 din Hașdeu

în camera cu postere cu Red Hot Chily Peppers și macho man-ul de la Marllboro

tatăl tău avea anii tăi de acum

iar geaca maro din piele întoarsă, pe care ți-ai cumpărat-o anul acesta

îmi tot genera deja-vu-uri

nu reușeam să îmi amintesc de ce

una identică avea și el în acea poză

găsită în cutiile depozitate la Cluj

gustul primelor înlănțuiri

părul blond răvășit

blugi cu talie înaltă și tricou cu spatele gol

pereți jerpeliți un raft fixat pe sfoară

scaune vechi cu numere de inventar

mereu pline de cursuri și căni murdare

și o bursă de 50 de dolari pe luna

cam atât aveam pe atunci

iar el avea anii tăi…

 

 

Stări

Mamă de bărbat

109836629_784366739057023_2633554671870488499_n (2)

am găsit în podul Aurei, în sacii depozitați odată cu plecarea noastră în UK

setul tău de medalii, colecția de ochelari haioși și cutia cu figurinele Gormiti

rama foto cu cocodil în care apăreai într-un constum de Superman

mamă de Superman mă simțeam pe-atunci.

în camera ta încă se mai păstreză puzzle-ul 3D cu hotelul Burj al Arab

și cănuța cu Fulger Mcqeen din care beau acum cafea și tastez

adunându-mi cu greu brațul de gânduri.

patul tău suprapus l-am dezinstalat ieri

am gletuit găurile din perete sigilând niște ani  odată cu ele

mi-am amintiti de barba ta zdrobită și plasturele plin de sânge de la ziua ta de 5 ani

când ți-ai scos haina pătată și ai suflat în lumânări, rămas doar în chiloții cu Spiderman

nu ai zis nici ”câr”

mamă de Spiderman am fost atunci.

și de „girafa” pe care traversam regulamentar strada

și de ”cămila caraghioasă” pe care o mulgea nana la Colonița mi-am amintit

dar și de acel mare secret –

semința pe care o plantase tati în burta mea

despre care nu trebuia să afle încă nimeni ceva vreme.

apoi privirea mi-a căzut pe masa din fier forjat din bucătărie

unde ai lăsat, într-un an de ziua mea, ca din întâmplare

un trandafir și mi-a strigat din spatele ușii închise

”cu plăcere” în stilul dulcele-acidulat adolescentin.

mamă de Gamer Legend în Hearthstone am devenit peste ani

cu mărimea 43 la pantof și cu opțiunile pentru facultățile lumii bifate.

”cu plăcere” îți voi striga de după ușa închisă în ziua în care vei pleca

într-o ultimă încercare de a fi o mamă cool

dar, de fapt, ca să nu îmi vezi luciul ochilor împovărați.

de azi sunt mamă de bărbat

 

Stări

Pianul

pian

căminul Institutului de Arte din Chișinău

se afla pe Tolbuhin 33

„ce norocoși suntem!” mă gândeam pe atunci

„cât să mai aștept?” se întreba tata

la ai săi 50 împliniți.

mai multe talente adunate mănunchi

nu întâlneai pe nici un alt metru pătrat la Chișinău

vocalize la parter

sunete de acordeon, pian și vioară

înviorau lingurele din castroanele bucătăriilor comune

din capătul coridorului lung și întunecat

unde clocoteau la comun ciorbele

și bârfele

domnișoara actriță care insista să îi zicem „Helen”

și-a notat numele pe ușă

ca să nu greșim

țambalul scos la balconul etajului doi

umplea curtea de ritmuri populare

la scara vecină Radu făcea vocalize

se vedea mare cântăreț

evident că râdeam de el.

mai erau cazați și baleroni de la Teatrul de Operă și Balet

Vladic, fiul balerinei Zoia, se îmbrăca pe ascuns cu hainele mamei sale

ne dansa „Lacul lebedelor” pe scara blocului, unde ne așezam pe pernuțe

cel mai mult ne plăcea coroana de pene cu piatra strălucitoare din frunte

și relieful din ștrampii albi pe sub fustă

râdeam cu toții de el.

ne ruga, apoi, sa nu-l pârâm la maică-sa

îl șantajam

obțineam dulciuri din casa lui.

plânsetele Iuliei, vecina de la cinci, le auzeam în fiecare seară

era bătută peste mâini

o notă greșită la vioară

râdeam și de ea.

de la fiica balerinei de la patru am aflat cum se fac copiii

iar din moartea actriței de la doi aruncată de la etaj

am înțeles cele mai multe

l-am rugat pe tata să îmi cumpere pian, să fiu și eu în rând cu vecinii

mi-a luat un Bluthner vechi, negru

cu clape de fildeș

nu am avut curaj să îi zic că îmi displăcuseră orele de pian

știind cât l-au costat hamalii care l-au cărat la etajul cinci.

Vladic a ajuns mare baleron la Sankt-Petersburg

Iulia e vioristă de succes la Odessa

Mașa e dansatoare profesionistă în ansamblul „Joc”

iar Radu a ajuns pe marile scene din Italia

am citit în presa străină că este un fenomen

singura soprană „castrată endocrinologic”

capabilă să atingă nu știu câte octave

în ziua absolvirii i-am adus tatei diploma

în dar

de pian nu m-am mai atins

peste ani, m-am apucat de scris

Stări

Sechele

London-Bus

respirație grea

o simt tot mai aproape în spatele meu

mă chircesc toată și strâng geanta sub braț

aștept să mi se întâmple ceva.

reflexe din adolescență

așa au fost tâlhărite colegele mele de clasă

lovite din fugă

smulse gențile, lanțurile și cerceii cu tot cu carne

erau anii nouăzeci și ceva

când se lua seara lumina în Chișinău

iar becurile din scările de bloc erau deșurubate.

atunci ieșeau la vânat șacalii

deghizați cu șepci cu cozoroc și în geci de piele supradimensionate

furate și astea cine știe de pe unde.

anii anarhiei totale

în care odată cu întunericul cădeau și toate regulile

prindeau în lifturi și copii și femei

îi amețeau cu șervețele îmbibate în cloroform sau îi loveau din plin

unele victime cedau benevol bunurile

doar să nu le omoare.

pe tata l-au urmărit de la schimbul valutar de pe Dacia, unde mersese cu niște euro

și l-au lovit direct în tâmplă cu un obiect metalic

furându-i servieta din piele maro în care purtase toată viața cursurile universitare.

l-au găsit fără cunoștință niște trecători

l-au stropit cu apă

de sub lentilele ochelarilor pătrățoși

îi curgeau lacrimi

am văzut pentru prima dată cum plânge tata

mi-a zis că erau banii adunați pentru nunta mea

să mai aștept cu măritișul.

respirație grea

o simt tot mai aproape în spatele meu

mă chircesc toată și strâng geanta sub braț

aștept să mi se întâmple ceva

„hi!”, mă salută băiatul de culoare care trece alergând pe lângă mine

cu căști și zâmbet larg

în Londra pe înserat oamenii fac jogging

iar fricile mele ies la plimbare

Stări

Ceva stă să se întâmple

covid-19-4950485_960_720

când ai uitat gustul rujului, tensiunea gleznei pe tocuri

și ai început să te parfumezi prin casă

ceva stă să se întâmple

când sutienul a uitat forma sânilor

iar soțul ți-a redescoperit culoare naturală a părului în rădăcinle sălbăticite

ceva stă să se întâmple

când din aparatul dentar al fiicei tale au zburat toate sârmele

și cheile au prins rugină de la dezinfectant

ceva stă să se întâmple

când vânzătoarea de la Tesco îți cere buletinul

ca dovadă că ai peste 18 ani

și îți dezbraci vârsta odată cu masca și ochelarii de soare

ceva stă să se întâmple

când nu-ți sunt suficiente nici cinci sesiuni de Zoom consecutive

și nimeni nu are curajul să închidă primul convorbirea

ceva stă să se întâmple

când șobolanii ies înfometați în stradă

iar contabila îți răspunde pe WhatsApp la trei noaptea

pentru că nici ea nu are somn

ceva stă să se întâmple…

Stări

Între

download

”uite ce mi-am luat”,

îi zic prietenei mele de la Paris,

vorbind pe Whatsapp

”ce este? un tensiometru?

credeam că e o jucărie erotică!”

râdem

vorbim despre vinuri bune, soți

și efectele temelor on-line asupra psihicului mămicilor

despre cartea retrasă din tipar

sâni umflați, stări de iritare

și furie nemotivată.

cu câteva kilograme mai bogate

dar mai sigure pe noi

nici rămolite dar cu glucozamina

în coșul de la Amazon.

nici urmărind obsesiv calendarul

dar totuși mai răruț

și, uneori, chiar frumoase.

suntem între

raftul cu teste de sarcină și cel cu tensiometru

prin zona cu anticearcăne

împlinite

Stări

Primăvară suspendată

97256659_1181186002231908_3023589962009280512_n

scriu rezamată de un perete de cărămidă roșie

soarele bate în față și este pentru prima dată când

nu mă grăbesc

nici nu mă feresc

dor de atingerea pe care

cele 1000 iu de vitamina D nu o pot înlocui

latexul tastează literele  sufocate de mască

transpiră buricele degetelor pe sub mănuși

în casă – nervozitate, pe străzi – încordare

sub tricou – frustrări ambalate în câteva kilograme pe plus

cel mai bine s-au vândut în aprilie

papucii de casă și pijamalele

covorul s-a bătătorit în drum spre frigider

mai grav decât să te îngrași în timpul molimei e să te apuci de slăbit

trecând prin mașina de făcut tăiței nervii celor din casă

o primăvară  suspendată

între paltoanele de iarnă și rochiile de vară

cărora le mut nasturii

doar iedera iși dezgolește cu nerușinare

mlădițele suave ale verdelui crud

 

Stări

Fericirea în franciză

poza ceas

Fericirea în franciză

aceleași ace leneșe de ceasornic

târând obosite timpul

pleoapele de plumb magnetizate

ce se vor doar lipite.

trup greoi ce doar taie aerul în două

inutil

respiră metri cubi de aer

consum contorizat

afișat lunar la avizier

și frica că toate astea nu mai au un final.

acele zile care nu mai au un sfârșit

oarecare

diminețile care întârzie să vină

odată.

mai rău decât moartea

chinul

că nu vine la adresa indicată

cu post codul greșit

să nu afle nimeni că este așteptată.

și ce o fi după?

dacă o mai fi

în surogatul eșuat al vieții

nimic nu se mai grăbește

să se întâmple.

somn adânc

doar în el încă mai visezi

fericirea în franciză

Stări

Hora de betoane

Portile-01

și dacă într-o noapte Dumnezeu va tresări în vis

și va zgudui cuștile

în care dormim stivuiți unul peste altul ca într-un depozit

vom fi striviți cu toții unul după altul?

a mai avut odată un cârcel

de ne-am speriat de moarte și am țâșnit-o afară

în pijamale și cu plapumele după noi.

era noapte

aud și acum trosnitul șifonierului care a căzut

la câțiva centimetri de piciorul mamei

și cristalul de boemia tremurând în ritm cu vuietul de afară

tuna

un fulger orbitor se reflecta în oglinda de vis-à-vis.

”nu-mi place la târg”, zicea bunica venită exact atunci să ne viziteze

privind clădirile de zece etaje legate între el cu panouri de aluminiu

hora de betoane

”cum poți dormi cu burta în sus când știi că ai peste tine nouă straturi de beton

stătea ghemuită ca un copil mic pe canapea așteptând zorii că să plece

la casa ei din marginea satului, de pe malul Prutului.

”am lipit-o astă-primăvară cu lut și cu paie pe unde s-o mai crăpat”.

”când o scuturat ultima dată în casa cei mare doar pernele clădite în colțul patului,

cele cu broderii în fir roșu, se rostogoliseră pe jos,

iar din candelă s-a vărsat puțin ulei”

în așa nopți animalele urlă cu voce nepământească

câinii se rup din lanțuri, înhăitându-se în drum

iar furcile cad cu zgomot de pe căpițele de fân

cerul crapă

ploaia încearcă să răzbească prin acoperiș

”numai să nu cadă la târg blocurile”

bătrâna adună pernele una câte una

le urcă înapoi pe pat, în casa mare.

fetele ei, toate cinci, nu și le-au luat cu ele atunci când s-au măritat

au plecat la oraș

și și-au găsit fericirile

în horă