acum drumurile nu îmi mai par atât de scurte

florile așa de scumpe

frica că se vând câte 8 în buchete

ca pentru înmormântări.

atunci, însă, nu oboseam

culegându-le de pe maidanele periferice ale orașului

le conservam

cîte una sau trei

puse pe un staniol de la bomboane

netezit cu unghia pentru a-i îndrepta pliurile

și acoperite cu un ciob

sticlă preferabil albă, dacă aveai noroc.

țin minte și acum unde le îngropam

la baza capacului de canalizare din spatele căminului

sau, la rădăcina nucului rotat din curte.

nu auzisem pe atunci despre echibane

flori criogenate

conservam frumusețea

așa cum conserva mama zmeura vara.

în iernile reci apoi, în marea de alb

scrijeleam cu un băț pământul înghețat

curățam cu scuipat gemulețul ”secretului”

căutând copilăria.