pe acele vremuri locuiam la parter

și veneau oaspeți mereu în bucătăria

tapițată cu mușama

maci roșii pe pereți și un set de linguri de lemn rustice, sculptate

aduse din România.

nu conta în ce zi a saptamânii ne pășeau pragul

noi, copiii eram trimiși la culcare

în pijamale foarte groase și șosete de lână

era frig în apartamente.

cât de frumoasă era limba română răzbită din bucătărie

vorbită de prietenii tatei scriitori și ei

obisnuiți de-ai casei dar și de-ai scenei de la Teatrul Verde

unde mă duceau părinții la cenacluri

1988 era anul reînvierii și al speranțelor.

adormeam ascultându-le discursurile euforice

de se auzeau și în drum.

vinul se turna din sticle de plastic

colorate în mov

toate se reutilizau pe atunci –

borcanele, capacele, pungile, dar, mai ales,

destinele

până și foile vechi din manuscrise

folosite apoi drept ”maculatoare” pentru teme,

dar și hârtie de WC

mototlită, mai întâi, între pumni.

cercurile mov lipicioase de pe fața de masa

scrumiera de cristal plină de mucuri TEMP

foile cu pete grase și frânturi de poeme

găsite dimineața în bucătărie

erau semnele renasterii naționale.

tata întinerise