în garaj, în singurătate

încerc să identific eroarea din

gândurile devenite brusc alb-negru

ale amintirilor încă în garanție

ușa garajului 16 de vis-a vis e ridicată

vecina de culoare, din Uganda, își ordonează anii

astea sunt manualele copiilor mei, plecați acum în lume, zise

astea – tablourile soțului meu, fost medic

a murit acum zece ani

iată o bicicletă

vreau să o duc de aici dar nu o pot dezasambla

nu ai o cheie franceză cumva?

îi curg lacrimile din ochi

o văd și eu ca prin ceață

mi-am amintit, draga mea Natașa, garajul tău din Iancului

sacii cu haine pentru donat, papucii rămași mici 

rochiile pentru ”când vom mai slăbi” dintre care mi-ai dat-o pe cea albastră

râdeam de rețetele noastre disperate cu smântână și drojdie

pentru a mai pune câteva kile

adolescente slabe și complexate

ofereai mereu fără așteptări

ultimul whisky dat peste cap împreună

la Cluj, acum câteva zile, nu te-a amețit deloc

în timp am devenit mai tari, ai zis, 

deși mai grase

am râs din nou de sprâncenele pensate aiurea

voiai să le îngroși

”să nu îndrăznești să mori prima” mi-ai scris dă ziua mea

și mi-ai făcut-o

ultimul story de pe facebook

dar nu mi-ai mai răspuns la telefon

anii noștri – rafturi cu saci etichetați

abandonați într-un garaj

amintiri demontate cu o cheie franceză