cea mai așteptată zi de școală era sâmbăta.

orele se terminau devreme și alergam

la „Pinguin”-ul de la Botanica,

stăteam pe treptele magazinului cu mult visatele cornete în mână,

trântiți pe ghiozdane,

urmărind mirii și miresele

veniți la Oficiul Stării Civile aflat la capătul șirului de magazine.

aromele nepământești seduceau papilele,

culorile capitalismului de început,

50 de copeici față de 12 cât costa un Plombir,

dublu la cântar.

coloranții chimici alimentari, ambalați în cutii

erau depozitați în spate

la cealaltă ușă,

am aflat târziu cât de nocivi erau.

 

programate din oră în oră,

alaiurile cu miri veneau ca după un scenariu tras la Xerox:

inelele, cupa de șampanie și poza de grup de pe trepte – 

mirii pe mijloc, socrii și nașii prin părți

vorniceii – jos, în pirostrii.

urmau pozele de pe după copaci, cu mireasa în palmă.

reclama cu tentă erotică a sporit enorm vânzările înghețatei – 

o găselniță potrivită dorințelor postsovietice înfometate – 

păcăleală publicitară

nu mai puțin eficientă însă decât cea din zâmbetele dulci ale mirilor

am înțeles și asta 

 cam târziu – 

la cealaltă ușă,

la ghișeul cererilor pentru divorț