Aveam cândva un vecin, un băiat tânăr, rușinos și cu foarte mult bun-simț. Liniștit, educat și manierat. Era genul acela de băiat calm și echilibrat, de care orice mamă ar fi fost mândră. Iar orice mamă de fată și l-ar fi dorit de ginere.
Băiatul, evident, mai venea cu câte o domnișorică seara acasă, că de, tinerețea-i tinerețe. Felul omului de a fi, ADN-ul, își pune cu siguranță amprenta pe tot ceea ce face și mai ales, cum o face. În felul de a mânca, de a vorbi, de a-și face cumpărăturile de la magazinul de la bloc și de a-și întinde rufele pe balcon, adică în mare liniște. La fel era și când făcea dragoste.
Se auzeau doar suspinele ei, ale celei venite în vizita nocturnă. Sau ale lor, căci sunetele erau diferite și ca intensitate, și ca modalitate de a savura plăcerea.
O dată, de două, de patru, de șase ori. Nu am cum să îi reproșez omului, că, na, nu e vina nimănui că am amenajat camera copiilor perete-n perete cu dormitorul lui. Și omul în casa lui face ce vrea și de câte ori vrea, nu? Până într-o seară când a apărut un sunet nou. Tusea! După o repriză de suspin, venea una de tuse înfundată. Iar ofuri și țipete, iar o porție de tuse. O dată, de două, de patru, de șase ori. Nu mai știu cu care dintre ele exact s-a terminat partida, pentru că mi-am dus copiii în dormitorul meu, decisă, să discut, totuși, delicat, a doua zi cu el. Îl întâlnesc pe coridor și, încep, hotărâtă, până nu m-o lăsa curajul, să îi vorbesc:
-Mă scuzi că intervin dar, te aud de ceva vreme, tușind urât de tot! Te pot ajuta cu ceva? Sirop, ceai, miere? Am de toate. Pentru că eu, de când am copii, sunt pregătită permanent pentru răceli.
-A, nu, mulțumesc. Am început să iau de curând un expectorant. Mă scuzați dacă v-am deranjat. Se aude?
-Ei, se mai aude câteodată, mai ales seara, când se face liniște. E ora când le citesc copiilor înainte de culcare și știți CÂT DE SUBȚIRI SUNT PEREȚII de la bloc, nu? Dar nu e deranj, Doamne ferește! Îmi făceam griji pentru sănătatea ta!
Termin discuția prietenească, în speranță că am pus accentele cum trebuie și că omul, cumva, își va da seama încotro sunt îndreptate apropourile. Că numai despre tuse nu a fost dialogul nostru. Partea mea, cel puțin.
Peste vară, am plecat din oraș. După ce am revenit, am realizat că problema dispăruse. ”Cred că nu mai are nici o gagică pe moment”, m-am gândit.
,,A, nu, mi-a zis o altă vecină. S-a însurat, nu știai?”. Am apucat doar să zâmbim ambele.
Povestea asta ar fi fost de râs, dacă …
Gânduri Despletite 
Concluzia: însurătoarea tratează orice, chiar si tusea, chiar si sunetele mai ciudate…:)))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Doamnă, sunt un stoic. Cu toate astea, ce am pățit este prea mult chiar și pentru mine. Mi s-au șters deja două comentarii, acesta este al treilea și drept urmare, acum voi fi mai scurt. Muuult mai scurt. Fac multe lucruri deodată, ceasul este întârziat și tot apăs ceva care mă scoate din program. Dar țin să spun că îmi place cum scrieți și asta pot s-o repet de mai multe ori, fără să obosesc. Plus de asta îmi provocați și aduceri aminte. În comentariile de mai înainte, chiar am vrut să vă povestesc o pățanie personală. Pentru că nu îi este dat, după câte se pare, să fie așezată într-un astfel de format, voi rescrie acea amintire, dar sub forma unui text, pe care îl voi intitula „Curcubeul”. Când îl veți descoperi pe pagina mea, veți ști că el este rodul amintirii pe care ați deșteptat-o și ca atare, vă este dedicat.
ApreciazăApreciat de 2 persoane