”Din calidor”-ul lui Paul Goma este povestea scrisă a amintirilor unui copil. Satul copilăriei autorului, Mana, privit din calidorul casei, până să se refugieze cu trenul în Ardeal, va rămâne pentru acel copil centrul universului său. Punctul de unde a urmărit evenimentele petrecute în sat (arderea cărților părinților lui, scoaterea mobilelor din casă, adunatul de haine și plapume pentru refugiu) dar și locul unde va reveni în amintirile sale mereu. Este un bun exemplu de a ne reaminti istoria, pericolele, cât și repercursiunile unor decizii luate în anumite perioade de răscruce. Familia lui Goma s-a refugiat în Ardeal, apoi, persecutați fiind de securitate, se refugiază la Paris. Moș Iacob, vecinul, care decide, însă, să rămână în sat zicând ”Bună, ră, asta-i casa me…Unde să mă pornesc ca jidovu rătăcitor? Că și rusu-i om și creștin de-al nostru, și dacă ne-om da cu ghinișoru pi lângă dânsu…că oameni suntem cu toții…” a fost deportat în Ircutsk, iar soția sa și mai departe, unde a și murit. Mos Iacob a revenit după ceva ani în satul natal dar casa i-a fost ocupată și noii locatari nici nu i-au deschis portița. A pornit moșul înapoi, în Ircutskul lui, dar a fost găsit mort în șanț, la doi kilometri distantă de sat.
Iar micuțul Paul, ajungând cu mama sa în Ardeal, înțelege că viața lui din acea zi va fi alta – cea de refugiat și îi zice mamei că nu vrea sa fie refugiat. Că e flămând și îi e frig, și că îi e foame. Mama îl îndeamnă să se culce, ca să doarmă: ”Să dormim, puiul mamei. Măcar în somn să nu fim refugiați…”
Nu mai e de adăugat nimic…