”Zbor frânt” a lui Vladimir Beșleagă m-a cucerit cu povestea unui destin, la prima vedere, a lui Isai, care, în urma experienței războiului, trăite și simțite pe pielea lui de copil, rămâne cu multe sechele, fiind considerat adesea un om ciudat. Chiar și fratele său Ile, cu care se află într-o continua tensiune, nu îl înțelege de cele mai multe ori. De fapt,  prin prisma acestui personaj, romanul vorbește despre destinul unei entități etnice, mutilate de anii de schimbări ideologice. O căutare lungă și dureroasă a propriei persoane (în plan micro) cât și a identității etnice (în plan macro) constituie firele narative ale romanului, iar prin aceste căutări personajul încearcă să își justifice deciziile din trecut. Scufundările în apele Nistrului până la straturile unde nu se mai vede lumina și se simte apa mâloasa sunt, de fapt, afundările în propriile gânduri și regrete. Până în cele mai ascunse adâncuri. Pe alocuri am comparat tensiunile dintre cei doi frați cu cele biblice dintre Esau și Iacov, pe alocuri mi-au părut gândurile personajului profund filosofice, în orice caz, cartea este de o profunzime amețitoare. ”Transpunere artistică a protestului împotriva desfigurării identitare şi morale, poetică a privirii aruncate sistematic îndărăt către un trecut-reper – un „altădată” şi un „altundeva” fără de care nu e posibil drumul înainte, avertizare asupra faptului că pierderea memoriei duce la fisurarea identității şi periclitează grav proiectele ei de viitor, regăsire a echilibrului suspendat între cele două maluri ale râului – acestea şi alte „şopârle” ieşite azi la suprafaţă confirmă complexitatea romanului lui Vladimir Beşleagă, care, cu siguranţă, ne va mai oferi surprize de interpretare” scria Aliona Grati despre roman. 

L-aș reciti încă odată, pentru că sunt sigură că mai există subînțelesuri nesesizate de la prima lectură. Rar mi se întâmplă să mai revin la cărți parcurse deja. Iar asta confirmă profunzimea textului lui Vladimir Beșleagă.