la început ne-am înfuriat

am sperat, ne-am rugat

apoi ne-am resemnat.

viața e un hău, ne spunea din ultimile puetri

printre gemete

abia suflând din franjurile de plămâni.

încercam să nu îi zdruncin tuburile tot mai multe izvorâte din abdomen

labirint multicolor de seve umane

atunci când mă lipeam cu fruntea de fața lui schimbată la culoare.

pupila-i devenise opacă

privirea – decolorată

ochi de sticlă mată.

hău…

m-a rugat să nu îi mai cânt de leagăn

nu mai dormea de câteva zile

apoi i-a cerut medicului un pic de Kagor din ăla bun

cum au toți medicii din Moldova dosite prin dulapurile din birouri

se zice că așa cer mai toți muribunzii

vin

medicul ne-a ascuns acest detaliu.

hău…

dintr-o dată a tresărit și întorcându-se spre mine

mi-a povestit că fusese frate-so Gheorghe pe la el

i-a mâncat mâncarea

i-a zis că e flămând

și tata Toader a fost

și-a pus scaunul în mijlocul camerei și l-a rugat să îi radă barba, cum o făcea pe timpuri

îi crescuse cam mare între timp

barba

așa mi-a zis într-o seară.

hău…

ne-a cerut ce a băut ”fătuca aia”, auzind că s-a sinucis Mădălina Manole

nu mai înțelegeam cât e delir și cât sunt rugăminți încă pământești.

şi măcar un fum să îi mai dăm să tragă a zis

simțind mirosul de țigară de la fratele Mihai

un fum.

hău…

în seara aceea am rupt-o cu greu pe mama de lângă el

am plecat la McDonald‘s

doar acolo mai era deschis la acea oră târzie.

după ce am ieșit din salon, aparatele au luat-o razna

așa ne-a zis asistentul

puțin după miezul nopții a sunat telefonul

înțelesesem

hăul tocmai îi eliberase din gheare sufletu-i chinuit

”Măcar a plecat cu lumină?” a întrebat mama

”În sfârșit e liber” am zis eu.

jucăria de la Happy Meal-ul din acea seară a fost o țestoasa

cu o bilă grea de metal ce i se plimba zgomotos prin labirintul burții străvezii

nepoții nu s-au jucat niciodată cu ea…