Am cunoscut-o la Cluj, pe când împărțeam aceeași soartă de studente venite din Chișinău pentru studii. Este singura ceramistă  din R. Moldova și din generația ei de colegi de la Cluj care a avut o expoziție personală de ceramică la Muzeul de Artă din Cluj și la Centrul Cultural Mogoșoaia, București – locații foarte importante în domeniul artelor. În 2011 a reprezentat România la expoziția internațională de ceramică „Keramik in Steinbruch Oberpullendorf” în Austria și la multe altele din Ungaria, Bulgaria, Anglia și Egipt. Iar numele ei e Doina Stici.

Salut Doina. De când te țin minte ești cu mâinile în argilă și debordezi de creativitate. De unde ți-a venit acest drag de vase ceramice?

Legătura mea cu arta am stabilit-o pe când eram mică. La Chișinău, pe la 13 ani, mergeam la Casa Pionierilor de atunci, unde modelam și coloram obiecte din ceramică câteva ore pe săptămână. Preocuparea aceasta a durat vreo câțiva ani buni. Înainte de a face ceramică, am făcut școala de muzică, timp de șapte ani – pian – și sunt și acum mândră de performanțele mele muzicale din vremea aceia.

Părinții te-au încurajat?

Eu m-am născut și crescut într-o familie de intelectuali, tatăl meu a fost scriitor și ziarist, mama – inginer chimist. Părinții mei au trudit din greu pentru a-mi dezvolta talentele artistice și pe cele literare și m-au supravegheat în demersurile mele în această direcție.  Era evident că nu aveam înclinație pentru științe exacte, în situația asta ei mi-au prezentat tot evantaiul de alte posibilități: de mică am fost dusă la balet, la cercuri artistice de pictură și desen, iar tatăl meu mă incuraja să scriu poezie. Am făcut studiile la Liceul Român-Francez „Gheorghe Asachi”, în clasa A, clasă cu profil muzical, în consecință, am cântat în cor profesionist și participam la concerte. Însă, marea lor decepție s-a întâmplat, atunci când mă apropiam de finalul clasei a 12 și le-am zis că nu vreau să urmez linia muzicală. Așa că prima facultate la care am dat examene a fost regie teatru, dar și acolo, când recitam una dintre poezii în limba franceză m-am oprit, m-am blocat, am ieșit din sala de examene. Atunci taică-meu a strâns toate lucrușoarele din lut pe care le aveam în casă, mi le-a pus într-o cutie, mi-a adunat desenele pe care le-am făcut în ultimii ani și m-a îndemnat să fac arte, ceramică. A intuit bine. Inclusiv la facultatea de la Cluj, unde am făcut studiile și masteratul nu de puține ori mi s-a spus că port ceramica în sânge…

Vasele tale sunt impregnate cu istorie. Ce anume te inspiră?

Pentru mine vasul este un subiect care are o rezonanță amplă, pentru că poarta în el multiple informații, pe care eu am încercat să le duc mai departe, să le dezvolt, trecându-le prin filtrul percepției, al înțelegerii și al imaginației mele. În cazul vaselor mele, este o mixare de genuri ale artei ceramice, utilitar plus artistic. Dincolo de utilitar, dincolo de funcționalitate, există și povestea.  Ele „povestesc” despre timp. Pentru aceasta creez o ficțiune – trecerea timpului prin patină în culoare, la fel și construcția în straturi. Această construcție ”a la colombain”, cum i se mai spune, îmi permite să direcționez privitorul într-un tărâm al trecutului, să-l îndemn să răsfoiască trecutul în memoria lui adâncă, ancestrală, ca și paginile unei cărți, filă cu filă, strat după strat. 

Este vorba de fapt de niște povești?

Văzute per ansamblu, toate compozițiile pe care le-am creat, în afara faptului că „vorbesc” despre timp „povestesc” și despre spațiu, mișcare în spațiu, pentru că texturile de pe vase sunt inspirate din arta diferitor culturi și natură. Dacă e să fac un rezumat al creației mele, referitor la vase, este povestea sufletului călător în spațiu și timp.

Unde anume ai început să modelezi vase?

Viziunile mele s-au materializat în diferite locații, ateliere, în jur de cincisprezece ani am lucrat în fabrici de ceramică în diferite orașe, în care închiriam spațiu pentru lucru, făceam naveta. O mare parte din vase le-am creat  în spații industriale, pe lângă tumultul de muncitori agitați, pe lângă gălăgia infernală din fabrici. Pot să zic că  în acea perioadă făceam un soi de meditație inconștientă. Reușeam să mă decuplez și deconectez de la exteriorul zgomotos, să mă debranșez mental de la orice element care nu era prielnic creației.   

Ce anume declanșează o lucrare? Ideea, materialul?

În lucrările mele, materialul ceramic este cel care declanșează opera, cel care îmi sugerează subiectul și mă ghidează în alegerea formelor și texturilor. Datorită flexibilității și maleabilității sale, el lăsa să apară pe orice porțiune pe care o ating, cele mai fine amprente ale mâinii. După ardere, aceste amprente se vor solidifica, devenind martore ale dialogului intim și profund între mine și argilă și totodată între mine și timp, între existența mea și memorie.

Argila este cheia, pentru mine întotdeauna la îndemână, pentru a deschide acel spațiu interior vast, în care sălășluiește memoria, cea colectivă. În acest spațiu este o trezorerie cu un număr infinit de imagini, care îmi dă bucuria de a vedea acel numitor comun imagistic al umanității în care pot face un soi de arheologie. Arheologie mintală.

În viața reală aceste incursiuni intuitive în memoria colectivă, le transpun în împletituri din porțelan cu motive persane, grecești, egiptene, africane, dacice sau sub forma de amfore și stâlpi cilindrici, sau vase clădite prin cea mai veche metoda din lume, folosită în olărit. Astfel, sunt angajată într-o călătorie imaginară, care îmi permite să mă deplasez în diferite țări, pe diferite continente, în diverse perioade istorice, fără a părăsi atelierul.

Pentru ca legătura dintre civilizațiile vechi și lucrările mele să fie mai ușor citită, am folosit samota, unul dintre materialele ceramice pe care îl prefer, pentru că este zgrunțuros și robust, are un caracter primitiv, emană căldură și sinceritate. Folosesc și patina suprafețelor, pentru a crea o ficțiune. Vasele modelate în prezent par a fi vechi. Ele sunt pe alocuri deteriorate, au detaliile șterse. Astfel devin mesagere ale timpurilor apuse.

De ce anume vase, și nu altceva?

Modelez vase, pentru că sunt fascinată de acea materie transparentă din care este creat golul. Construiesc vase în jurul unui vid, care capătă formă datorită pereților din argilă cu care este împrejmuit. Aceasta mă face să mă gândesc la gestul Creatorului, atunci când ne-a plămădit pe noi oamenii, împrejmuind duhul cu pereți din piele.

Un vas are viață, forma capătă substanță atunci când este umplută. În vas va fi plantată o floare, rădăcinile căreia vor pătrunde progresiv în pământ. Timp de luni și ani, rădăcina se va dezvolta și va creste, plantele fiind udate și îngrijite. Astfel, în interiorul vasului se va crea un nou ritm, un puls viu, legat de jur-împrejur de pereții din samotă. În vasul pe care l-am modelat, va apărea viața – un univers tăcut și invizibil, în care, de fapt este ascunsă esența.

Observ că tratezi vasele tale ca pe niște personaje vii, însufeltite.

Pentru mine vasele sunt niște personaje, pe care le îmbracă în haine cu diverse texturi, cu motive vegetale sau geometrice. Nu întâmplator lucrez doar cu trei  forme, cărora, în imaginația mea, le atribui anumite roluri. Stâlpul  îl asociez cu masculinitatea, vasul rotund și amfora – cu femeia, a cărei pântec abundă de fecunditate și vasele mici, care sunt rodul unirii celor două elemente primordiale, masculin – feminin. Din aceste trei tipuri de vase formez grupuri unitare sau altfel spus, familii de vase, care poartă aceiași haină-textură.

Știu că și tehnica execuției presupune o întreagă filosofie. Despre ce anume este vorba?

Pentru realizarea decorului suprafețelor, am folosit o tehnica inovatoare, cea a impregnării porțelanului în samotă. Această tehnică îmi dă posibilitatea să întrunesc într-un singur obiect două extreme: fragilitatea, creată prin modelarea pânzei fine din porțelan și puterea – obținută prin folosirea samotei, ca material de bază.

Fragilitate și putere, finețe și robustețe, diversitate și stabilitate – sunt extreme, care caracterizează viața oricărui om și pe care am încercat să le reprezint plastic, având ca suport vasul  și în ajutor – pe cei mai buni camarazi ai mei : samota, porțelanul și, bineînțeles, cuptorul!

Ai preluat de undeva această tehnică?

Pot să zic că artiștii ceramiști, la cei profesioniști mă refer, sunt asemenea bucătarilor –  au un caiet cu rețete pe care le aplică de la caz la caz, de la o lucrare la altă. Artiștii ceramiști știu cum se prepară orice fel de rețetă „de mâncare”, asta se învață la facultate, dar avem specialitățile noastre, metode de lucru personalizate, irepetabile. Tehnica pe care o folosesc atunci când creez texturile vaselor îmi aparține în totalitate, este o invenție a mea personală. Fac o mixare de materiale pe suprafețe samotate sub formă de împletituri și pete colorate. Împletesc fire subțiri de argilă și le impregnez într-un material mai grosier, cum este samota, sau și invers, impregnez fire de samotă pe suprafețe de material ceramic mai fin. Firele sunt colorate, colorez pasta în masă sau folosesc unele materiale pentru împletituri, care la ardere capătă culoare din structura lor naturală, fără adaos de coloranți.

Și cum reacționează publicul la această inovație?

Cel mai curios public cu care am avut tangență a fost cel din Austria. Participam la o expoziție internațională și oamenii din public, dar și ceramiștii participanți nu doar că îmi atingeau, pipăiau vasele, unii chiar le miroseau! Am fost interogată de mai mulți dintre ei, despre ce metode de lucru folosesc și cum am reușit să obțin anumite structuri și nuanțe în texturile vaselor.

De ce anume vase mari și nu obiecte decorative din argila?

Ceramica este o artă cu un domeniu vast, în aria acestui domeniu intra ceramica utilitară și cea artistică. Din genul de ceramică  artistică fac parte obiecte care nu au o funcționalitate, mai bine zis, singura menire a unui obiect ceramic artistic, este să fie contemplat și să transmită anumite mesaje și idei. În cazul acesta, de exemplu, îmi propun o temă, pe care o desfășor prin modelaj și culoare, ca și în cazul poeziei, poetul își propune tema și o desfășoară prin text. Materialul de lucru pentru ceramist este argila, mai bine zis, cuvântul argilă înglobează cele cinci materiale cu care se lucrează în cazul artei ceramice: gresie, porțelan, lut, samotă și faianță. La fel și poetul care aranjează  cuvintele în  propoziții și fraze pentru a da o formă narativă poeziei, la fel și ceramistul modelează argila pentru a ajunge la o formă sugestivă, care ar fi plină de conținut. Astfel, printr-o abordare abstractizată și liberă, am conceput și am modelat lucrările: „Cuibul”, „Cinematograf”, „Poezie falsă”, „Cruce-pat”, „File de poveste”, „Memorii japoneze”, „Lângă cetatea Bethsaida” și multe altele.

Ai creat și obiecte utilitare din argilă?

La Academia de Arte „Ioan Andreescu” de la Cluj, la fel ca și la masteratul pe care l-am făcut la Strasbourg, la Universitatea „Marc Bloch”, am creat obiecte utilitare și artistice, însă mai există și o altă formulă, atunci când cele doua genuri ale artei ceramice sunt combinate. Artisticul și utilitarul se îmbină, în așa măsură încât ajung să fie sinonime. Aceasta a fost alegerea mea pentru unele dintre creațiile pe care le-am realizat după absolvirea facultății, de a crea obiecte utilitare, dar care ar fi artistice, unicate și deosebite. Pentru că intenția mea a fost, să pot trăi din artă și câștiga bani din ce lucrez. Vasele decorative, unicate, purtătoare de sens, au fost o opțiune, care mi-a adus și bani și succes în cercurile de profesioniști, la fel ca și în rândurile cumpărătorilor, oamenilor iubitori de artă și frumos.

Abordezi și alte tematici?

Bineînțeles, altfel m-aș fi plictisi. Particip la expoziții profesioniste de ceramică, cum ar fi bienalele naționale și internaționale de ceramică, la expoziții colective organizate pentru artiști profesioniști la care particip cu lucrări  abstracte sau decorative-utilitare.

Unde pot vedea cititorii noștri vasele tale și de unde le pot comanda?

Pe site-ul http://doinastici.ro/.

Doina, îți mulțumesc pentru interviul-poveste.

Și eu îți mulțumesc!