Nu am idealizat niciodată scriitorii din simplu motiv că am crescut în brațele unuia. Tata. Știu cum este să scrii și mai ales cum este să nu ai stare. Să nu poți scrie. Să simiți că ai epuizat totul. Ca s-a scris totul. De alții dar și de tine. Și știu că este o suferință greu de dus.

Astăzi am fost la lansarea cărții lui Radu Vancu – Zodia Cancerului, un autor descoperit recent de mine și citit cu drag. Pentru că scrie și poezie. Și pentru că am regăsit acea sinceritate familiară de a spune lucrurilor pe nume. Da, a scris poezie până a simțit ca ”din aceiași inima, același creier nu are cum să iasă decât aceleași gânduri și subiecte”. Și atunci s-a oprit. Și a pornit un jurnal. Scriind seară de seară, de mână, pentru că ”atunci când scrii cu mâna est timp suficient ca scrisul să îți treacă prin corp și inimă”, gluma autorului, care ulterior a trebuit să îl rescrie pe laptop și a regretat etapa de ”babă de modă veche”. Eu una, îmi permit să cred, că această rescriere nu a fost întâmplătoare. Sau inutilă. Jurnalul, zic eu, a avut timp să realizeze dublul circuit, impregnându-se și mai bine pe retina buricelor degetelor. Dar și în propriul Eu al autorului. Pentru că jurnalul este și despre cancer – ca formă de boala atât fizică, cât și creativă. Relatată de autor și asumată. Despre acea boala ”care nu te ucide” dar te chinuie și despre care, povestea autorul că ”o ceri pentru a te chinui” și a naște în chinuri idei, viziuni, pagini noi de carte. Jurnalul este și despre ”exorcizare” după cum sublinia Ruxandra Cesereanu, dar și despre ”mântuire”, acea eliberare amintită de Ioana Both. Și pe care a consimțit-o autorul.

Jurnalul a fost ca o trecere de la ”sprint” la ”maraton” – o altă formă de scriere, sublinia Radu Vancu, care permite o mai mare desfășurare a ideilor, față de o poezie concisă, scurtă și cu idei comprimate. Și vor mai urma și altele, după câte am dedus din ”printrerândurile” discuției. A fost o expunere riscantă, dar asumată. Pentru că, atunci când acea parte din tine intimă devine publică, te aștepți că te vei simți ”dezgolit” în mulțime. Iar pentru aceasta, remarca Baudelaire, e nevoie să fii cu sânge rece uneori, poate chiar obraznic, amintea Radu Vâncu.

Am răsfoit doar jurnalul, urmează să îl parcurg în liniște și cu semne inserate (ca pe un lung poem) asa cum am văzut la Ioana Both, pentru că sunt și multe gânduri profunde, citate memorabile și multi autori amintiți în cele 348 de pagini. Până atunci, las să curgă multă poezie. ”Cantosuri-le domestice” vor fi citite la ora 4 A.M. Pentru că ”cele mai rele sunt ”orele lupului”, în ceasurile mici dintre trei și cinci. Atunci vin demonii: mortificarea, dezgustul, spaima și furia. N-are nici un rost să încerci să-i reprimi, căci asta-i face și mai răi”, Ingmar Bergman.

Așadar, noaptea asta. La 4 A.M.