Fost-am copil odată

Regizorul și actrița

Și era o iarnă din aia grea, cu fulgi mari, grei și apoși și străzile pline de maldări de zăpadă înghețată, adunată de-a lungul trotuarelor și înnegrită pe la margini. Circulația devenise imposibilă. În acel an, mulți orășeni au fost nevoiți să renunțe la pozele de lângă bradul din centrul orașului, înconjurat de Moși (transformați în Crăciuni), reni și Albele-ca-Zăpada (care încă nu dispăruse) – personaje decupate din carton – sub care scria ”1992”. Și neapărat ”La mulți ani” transformat din vechiul ”Cu Anul Nou”!

Eram fericită pentru că acel Revelion urma să fie mai special. Am fost invitați la nanul meu, Grigore, care stătea pe bulevardul Dacia, vis-a-vis de biblioteca ”Lomonosov”. Bibliotecă, pe care, sincer, o uram pentru zecile de ore petrecute în sala de muzică, ascultând în căști creațiile celebrilor clasici – activitate impusă ca temă de casă de la școala de muzică pe care o urmam de voie, de nevoie.

Urma să fie o masă deosebită, pentru că nanul fusese la vânătoare. Era un vânător împătimit, iar momentul, când îmi arătase pentru prima dată pușca lui adevărată, a fost rupt parcă dintr-un film western.  Împușcase doi fazani. Grași și frumoși. Așa ii spusese tatei la telefon. Iar nana Ecaterina pregătea friptura, umplea prunele uscate cu nuci și dăduse în balcon răciturile ca să se prindă. Și i-a mai zis tatei că se pregătește serios pentru că urma să vină de la Moscova Emil. Nu prea știam despre cine era vorba, dar ai mei păreau fascinați dar și un pic agitați. Tata și-a luat costumul cel de mers doar la nunti și tot ezita asupra cravatei.  Mama și-a pus paltonul cu guler de vulpe și mărgelele din lemn de sandal – niște trandafiri sculptați – mirosul cărora îmi amintește și acum de sărbători. Iar inelul de aur cu piatră ovală roz-pal, obținut prin mari relații și eforturi de la ”Aureola”, încununa ținuta ei festivă. M-au chitit frumușel și pe mine, ca doar, deh, Domn regizor! Da de m-a găsi potrivită pentru vreun rol? Măcar și unul neînsemnat. Că doar era vorba despre ”Mosfilm”, nu?

26177914_1157377201064267_1294925702_o

Foto: Grigor Grigoriu, Emil Loteanu și Simion Ghimpu (arhivă prsonală).

Am traversat bulevardul pe jos, de la porțile orașului și până la ”Lomonosov”, greu și cu viscolul în față printre oamenii înfofoliți cu blănuri și paltoane, care înaintau dârz cu torturi ”Kievskii” și ”Scazka” în mână, legate cu sfoară maro, cu plase cu mandarine și portocale și cu tăvi cu mâncare învelite în pungi. Iar în cap, majoritatea purtau câte o căciulă din aia de nurcă, rusească, simbolul bunăstării epocii urss-iste, pe care le detestam de mică. Mirosea a brad de la scârtele de brazi vii, ce își mai așteptau cumpărătorii întârziați dar și a mandarine. Mirosul copilăriei.

Regizorul era carismatic. Toți i se adresau cu mult respect ”Maestre!”. Mie, însă,  îmi amintea un pic de Carlson din desenul animat sovietic, pentru că avea bretele cu margini de piele maro prinse la pantaloni, o burtă revărsată peste centură și chiar unele trăsături asemănătoare personajului. Vorbea prea românește pentru acele vremuri. Vorbea tare și mult și gesticula cu nerv. Chiar și pe noi, copiii, instruiți să nu facem gălăgie și, mai ales, să nu îl întrerupem, ne-a ținut cu sufletul la gură cu poveștile lui despre studiouri, probleme la filmări, actori și regizori celebri – rupte dintr-o altă lume – lumea cinematografiei. Mulți ani mai târziu am aflat că lucrase cu Martin Scorsese la filmul ”Ana Pavlova”, iar Jack Nicolson și Robert de Niro au visat să ajungă în vreunul din filmele lui. Cel din urmă venise la Moscova pentru că acceptase un rol episodic în ”Ana Pavlova”, dar conducerea Goskino a interzis apariția unui actor american într-un film sovietic. Era anul 1982.

Așadar, acel Emil din amintirile mele, era de fapt, un geniu. Recunoscut și adorat în lumea cinematografiei, după succesele filmelor ”Lăutarii”, ”O șatră urcă la cer” și ”Gingașa și tandra mea fiară”, în care jucase și nanul Grigore și a căror coloană sonoră era semnată de un alt geniu – Eugen Doga. Probabil, acele nume ciudate și străine atunci urechilor mele, erau de fapt ei, starurile hollywood-iene, pe atunci necunoscuți nouă, pentru că pe cei sovietici – Yankovskii și Belyaieva, Svetlana Toma, Kiril Lavrov – îi recunoșteam deja.

26176526_1157378411064146_31350391_n

Era genial. Un pic egocentric. Vorbea mult despre el și reușitele lui. Acum înțeleg că avea și motive. Atunci, însă, îmi părea chiar caraghios. Din când în când, mai lua câte o ceapa verde de pe masa și o mânca rapid, începând de le capătul alb și până la ultima frunză din coadă. În liniștea care se lăsa, se auzea doar ronțăitul ferm, care mi-a sunat în urechi toată seara. ”Mosfilm”, cadru, filmări în Franța, în Germania, dublură și…ceapa… Nu se legau în capul meu nicicum. Nici chiar îndemânarea perfectă de a servi friptura de fazan cu cuțitul și furculița, din vasele scumpe de porțelan ”Madonna” nu mi-a putut șterge imaginea acele cepe.

Dintr-o dată, se auzi soneria și toți s-au uitat nedumeriți unul la celălalt. Mai așteptau pe cineva? Nu prea. Nanul Grigore s-a îndreptat spre ușă, iar noi, droaia de copii am alergat după el, curioși, în speranța că o fi Moșul. Era o doamnă frumoasă. Întreba de Emil, iar acesta, auzindu-i vocea, ieșise supărat în coridor să discute cu ea. Era o actriță. Aflase nu știu de unde, că în acea seara, marele regizor va fi la această adresă și a făcut orice numai ca să ajungă. Voia un rol. Discuția a fost scurtă și maestrul a revenit în apartament, trântind nervos ușa după el. Tatei i se făcuse milă de femeie și o petrecuse până jos, la bloc.

Mai rămâneau doar câteva minute până la ora 12. Ceasul de pe ecranul televizorului epuiza ultimele clipe ale anului. Trei, doi, unu….șampania a explodat, paharele au fost umplute, toți se îmbrățișau și își urau La multi ani!!! Am alergat la geam, ademeniți de bubuitul artificiilor, care se vedeau perfect de la etajul opt. Cerul se umpluse de lumini multicolore și se auzeau râsete și urale de pe la balcoanele vecine.

Pe tot bulevardul Dacia nu era țipenie de om. Pe fundalul acelei feerii de culori, am zărit, în stația de troleibuz de la bibliotecă, o singură persoană.

Actrița.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s