”Povestiri de pe Calea Moșilor” m-a ținut într-o continuă comparație dintre fetița din carte, care descrie o istorie a transformării străzii pe care locuia – Calea Moșilor din București și copilăria mea din Chișinău, care suferea și ea aceleași transformări post-sovietice. Adina Popescu este fetița din București, care în una dintre banalele zile de la grădinița, urmărește la televizor înmormântarea lui Brejnev, așezați fiind toți copii pe scăunelele din fața televizorului. Apoi, duminica venea la ea bunica care, susținea că datorită lui Kaspirovskii, pe care îl urmăreau, neaînțelegând mai nimic din ce zice, i-au trecut durerile de genunchi. Apoi, cum au dispărut rând pe rând magazinele vechi de stat, cofetăria, magazinul de jucării, iar locul le-a fost luat de cele noi, cu reclame luminoase, care au schimbat imaginea străzii, iar odată cu ea, și a unei noi copilării. Autoarea povestește și despre păpușile ce se găseau la Obor de vânzare, iar mie mi-a reapărut în fața ochilor copilăria mea – cu aceleași magazine jerpelite de stat, cu aceleași vânzătoare plictisite, cu aceleași jucării standardizate și cu aceleași neoane noi și magazine ”consignatii” care apăruseră după căderea URSS-ului. Autoarea povestește și despre profesoara severa care ii bătea pe copii, amintindu-mi și mie despre una dintre cele avute, care mai dădea cu liniarul peste mâini, despre grupulețele formate la școală și colegi-tocilari sau alții, marginalizați de toți. Despre acel ”oracol”, care la Chișinău se numea ”ancheta” în care colegii trebuiau să răspundă la unele întrebări, scopul, evident fiind elucidarea misterului la întrebarea ”De cine îți place?”, despre primele cupluri din clasa dar și primele despărțiri. Și despre un singur cuplu dintre colegii din clasa, care ulterior s-au căsătorit și, coincidenta, am și eu un asemenea exemplu. Doar unul Despre tonetele apărute peste noapte, care vindeau ”apa dulce” la noi și ”suc” cu aromă de fructe exotice la București, despre bomboanele ”din străinătate” care erau de ambele maluri ale Prutului o raritate, despre gumele ”Turbo” vândute în fața blocului autoarei, iar la noi, în fața magazinului ”Marița” de la Botanica și pe bani frumoși de tot și despre ce a fost voie să ”scoatem din casă” în perioada când deja pionieri nu mai eram, dar frica, încă, mai domina societatea. Atâtea paralele – și o singură concluzie: acea perioadă am trăit-o, oarecum, identic. Degeaba ni s-au tot pus vămi, vize și bariere…pentru că noi ”iubim la fel, simțim la fel!”