Sfârșitul de decembrie a fost unul total atipic.

Am fost la Târgul de Crăciun organizat în Hyde Park. Peste toți Moșii și betelele a plouat frumos și mărunt. Am navigat printre bălți și am stat la terasă afară cu un cidru cald în mână, oferit de barmanul român. Cinci lire paharul – cam scump, dar e târg, nu ai ce să îi faci. Numai că nu părea a fi unul de Crăciun, mai deloc.

Apoi, știind că nu toate popoarele lumii sărbătoresc Crăciunul, am evitat să le urez ”Merry Christmas!” celor, pe care bănuiam că îi pun în dificultate, în schimb am dat-o în bară cu ”Happy New Year!”, urându-i unui evreu de la măcelărie. Mi-a zâmbit politicos, și abia atunci mi-am amintit că la evrei anii au o altă ordine, iar Revelionul a fost de Rosh Hashanah și a fost în septembrie. Au celebrat anul 5778. Una dintre arăboaicele de la școală (care își prinde măestuos telefonul în batic (hijab) și merge vorbind, parcă de una singură, având mâinile libere) mi-a zis ca la ei a fost în vară Revelionul și că în fiecare an e data diferită, în dependență de fazele lunii, iar în ce an sunt ei acum nici nu am mai întrebat, pentru că informația deja era prea multă pentru mine. Mai au copiii mei și alți colegi de alte origini – dar despre sărbătorile acestora aflăm și din proiectele pe care le fac la școală – astfel încurajând acceptarea și comunicare dintre diversele culturi.

Am fost la prima ședință cu părinții la cealaltă școală, unde merg copiii mei mai mari. Invitația a fost trimisă pe contul părintelui (toți avem un cont și îl accesăm prin aplicație), la fel ca și orice mesaj recepționat de la școală: dacă au întârziat, dacă trebuie plătită mâncarea pentru cei care doresc, dacă există vreun eveniment. Totul prin mesaje. Am primit un număr de ordine și o oră la care să ne prezentăm, împreună cu copilul. Toți părinții și copiii acestora se așează la mesele numerotate, la ora indicată, iar timp de 30 minute, pe rotație, se apropie toți profesorii și discută 3-4 minute despre reușita acestora. Discuția începe cu punctele forte ale copilului, ceea ce consider a fi o tactică minunată. Spre final, se sugerează, unde ar mai fi de insistat. Profesorul de bussines este de origine africană, de engleză – scoțiană, de germană – englezească iar profesoara de informatică este arăboaică. A fost chiar foarte emoționant, să îi vezi explicând și gesticulând, foarte implicați în actul educațional și, mai ales, m-a impresionat faptul că discuția a fost individuală, fără a auzi ce se discută pe la alte mese. Au lăudat engleza foarte bună a copiilor, iar la germană ni s-a sugerat solicitarea examenului (care trebuie dat peste un an) înainte de termen. Și aici consider că trebuie să mulțumesc profesorilor de germană și de engleză de la ”Colegiul Național George Coșbuc” din Cluj, dar și celor de matematică (implicit meditatorilor) pentru că meritul le aparține. Legat de sistemul de învățământ românesc, mult prea încărcat, am multe nemulțumiri, dar pentru unii profesori din acest colegiu, port un respect deosebit.

Că tot vorbim despre școală, aș mai menționa formele de pedeapsă aplicate aici. Există detenții: pentru întârzieri, pentru teme nefăcute, pentru nerespectarea uniformelor dar și pentru acte de violență. Detenția constă în izolarea copilului într-o sală anume, pentru o perioadă de timp, fără telefon, acesta putând doar să citească sau să își facă temele. Părintele primește notificare pe cont, motivul și perioada de timp pentru care a fost reținut copilul. Pentru cei violenți, se aplică avertismente verbale, apoi scrise, apoi detenții și apoi copilul dat afară din școală. Fără nici o explicație sau revenire. Cunosc un caz, când pentru o glumă proastă, cu aprinderea unei brichete în scopul de a speria un elev – făptașul a fost exmatriculat. Brichetele sunt interzise în școală, la fel ca și orice obiect tăios, inclusiv cutter-ele școlare. Însă problema încărcării emoționale, a furiei specifice adolescenților, a fost pusă în discuție la orele de dirigenție, căutându-se soluții eficiente, chiar la sugestia copiilor. S-a găsit una, chiar bună, zic eu. Amenajarea unei săli cu saltele și saci de box, unde poate veni oricine când simte că este furios și își poate descărca acolo nervii, sărind, lovind etc. Inclusiv profesorii au fost invitați. Mă gândesc, oare și mame or primi, așa, la o nevoie ???

Ce altceva ar mai fi de remarcat?

Că vaccinul antigripal de la școală, gratuit, pentru care am urlat trei zile că nu vrem să îl facem, s-a dovedit a fi un puf în nas, și nu înțepătură. Iar aici a fost greșeala mea că nu mă documentasem corect.

Că pe prietenii copiilor mei îi cheamă Kasper, Enick, Samson, Tamiki și Patel – asta din câți am reușit să rețin, dar nu sunt sigură că le scriu numele corect. Că, auzind ”sio” în Cluj, îmi părea foarte occidental, iar auzind aici, la Londra – îmi pare foarte familial. Că toți pantofii aduși din România, dar și cizmele, au tocurile din partea dreaptă roase, de la pedala mașinii, iar acum rod tălpile, mergând pe jos. Că nu trebuie în nici un caz să convertești lirele în lei, ca să numeri cât te costă anumite lucruri, mai ales serviciile și transportul, și că bananele și broccoli-ul sunt mai ieftine decât merele și perele.

La fel și florile la reducere. Astăzi mi-am luat cu o liră un buchet de garoafe galbene. Da – anume garoafe, pentru a scăpa de imaginea de floare sovietică și galbene – pentru a nu le mai ofensa că sunt potrivite înmormântărilor. Încă lupt cu sechele trecutului. Iar floarea nu are nici o vina.

Am mai remarcat că patiseria congelată, la fel ca și conservele de fasole fiartă, costa chiar mai ieftin decât, dacă le-ai face tu acasă și atunci mă întreb dacă se merită efortul riscului dar și a timpului pierdut.

Că la muzeul de istorie, copiii pot vedea cum arată gândacii de bucătărie, că pe viu nu i-a văzut nimeni. Iar în sala de imitație a cutremurului, pot fi zguduiți, aidoma unui cutremur adevărat, pentru că și din astea pe aici nu s-au văzut.

Că există mașinării de suflat frunzele de pe gazoanele caselor, iar altele, ca o ”trompă” imensă, care le absorb de cealaltă parte a gardului. Lucrează doi oameni în paralel și se consumă energie electrică și benzină. Iar noi avem una singură și ieftină, care le înlocuiește pe ambele – grebla clasică 🙂

Că ebook-ul devine tot mai indispensabil pentru viața unui imigrant. Iar izolarea te împinge mai mult spre mediul virtual, unde ajungi să cunoști lume multă și chiar frumoasă. Cine s-ar fi gândit? Iar timpul poți să ți-l umpli făcând și un puzzle de 1250 de piese.

Că pentru a te angaja aici, chiar și voluntar, e nevoie de recomandare. Pentru oricine. Și asta a fost chiar destul de neașteptat.

Și, da, luna aceasta am pus la murat două borcane de varză, că, nu știu cum, prea mă emancipasem. Noroc de sarea neiodată găsită la magazinul românesc…

PS. Mențin PS -ul: ploaia ori o înfiezi, ori poți pleca acasă. Ploile de iarnă sunt mărunte și calde, iar în fața blocului meu s-au plantat flori proaspete…