Pastile fără zahăr

Nora

luton

Aeroporturile au fost dintotdeauna locuri încărcate cu magie. Emoții. Multe lacrimi. Dulci și amare. Este suficient să stai în sala de așteptare măcar o oră și subiecte de povești găsești câte vrei. Mamă și fiică, surcică și trunchi identice – într-o îmbrățișare caldă, un îndrăgostit emoționat, cu o orhidee în brațe, întâlnind o tânără, pe care nici nu știe cum și de unde să înceapă să o cuprindă. Sau sărute? Judecând după nesiguranța gesturilor și măsurătorile vizuale ale parametrilor fizici erau la prima întâlnire. El – mirat cumva că ea e mult prea înaltă decât el, ea – nu prea știa cum să reacționeze la orhideea din ghiveci. Stângaci, s-au luat de mână și au ieșit. Două fete tinere, una de culoare, alta blondă, s-au sudat într-o îmbrățișare fierbinte a revederii, care a trecut apoi într-un lung sărut. Aveau brățări identice și inele la fel pe inelare. Apoi, am observat un domn, de vreo 50 de ani, îmbrăcat tipic omului sovietic – trenning, chepcă, și o geantă de umăr, cu buzunare laterale, pe care scria SPORT. Peste – o geacă de piele. Îi vedeam mușchii feții cum o iau razna, incontrolabil, de emoții. Își stăpânea lacrimile cu greu, îndreptându-se grăbit spre un cuplu tânăr, cu un băiețel de vreo trei ani. Se uita doar la copil, apropiindu-se tot mai aproape de el, a îngenunchiat. Semănau izbitor. Ochii îi sclipeau a nerăbdare, iar copilul, sfios, s- ascuns după piciorul mamei sale.

”Daragoi moi, eto ia, tvoi dedushka, Ivan!” (Dragul meu, sunti bunicul tau, Ivan) zice bunicul, înghițind noduri de emoții. ”Vot naconeț-to vstretilisi!” (uite că ne-am întâlnit în sfârșit) și cu o mână tremurândă, scoase din buzunarul lateral al genții o acadea, pregătită pentru momentul întâlnirii. ”Vot, Sașka, beri, eto ot menya. Idi co mne!” (Uite, Sașka, asta e de la mine, vin-o!). Copilul, ezitând, făcu un pas spre el, până când mama lui îl opri brusc, exclamând:”Oi, emu posle șesti nelizya sladkoie. Zavtra dadite!” (Of, el nu are voie dulciuri după ora șase. Mâine să i-o dați!), luând bomboana din mâna bunicului și ascunzând-o în geanta.

Magia momentului a fost ruptă. Bunicul, deopotrivă cu copilul, dar mai ales tatăl băiatului au făcut schimb de priviri în tăcere. Nora, zâmbitoare a continuat:”S priezdom vas. I na scolico dnei???” (Bine ați venit la noi. Cât intenționați să stați?”).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s