Cartea lui Cristian Fulaș vorbește, într-un fel aparte, caracteristic autorului, despre unele realități banale, probleme cotidiene sau unele frământări existențiale ale personajelor, fie Giovanni, fie Pavel, sau ale personajului surd din ”Liniștea”, care pe parcursul a 28 de pagini își înșiruie durerea într-o singură frază fără sfârșit, fără final de propoziții, ca pe un lung oftat: ”lumea mea în care totul e vedere și atingere, nimic altceva, lumea asta ciuntă și nebună, în care nu am vrut să intru, în care am fost târâtă atunci…” și atunci ”pune țigările pe noptieră, gata mă culc, poate îi visez pe toți și eu, acolo, în vise, aud tot”.

Fie, este descrisă frica personajului, care compune scrisori pe care așa și nu le trimite prietenului sau. Autorul scoate la suprafață acel travaliu al omului care scrie, dar care o face, de fapt pentru el însuși. Care nu are curaj să iasă la lumină pentru că ”ar putea fi o contribuție la destinul literelor, dar ar frânge destinul meu”. Care își ține manuscrisele în sertar, pentru că ”cred prea mult în ideea de stil și în minunatul ei corolar, anume gratuitatea operei literare, ca să devin și eu un biet comentator al timpurilor pe care le trăiesc”. Același personaj care își justifică singurătatea, ca pe un rol asumat, dorit și realizat, considerând-o ca pe o stare de bine greu cuantificabilă și care este, de fapt, mai degrabă o lovitură publicitară și un efect scenic al literaturii care ne vorbește de secole despre nenorocirea celui singur. Iar singurătatea aceasta ”nu e nimic mai mult decât alegerea celui care nu înțelege lucrurile simple și palpabile, a celui care nu salută vecinii și nu participă la sărbători, a celui care, departe de fi mort din punct de vedere social, a ales să ignore societatea și să o trateze ca pe o ultima dintre necesități”.

Autorul descrie unele decizii asumate ale unor situații diferite, oferind lucrurile și din perspectiva celuilalt, ale acțiunilor sale justificate, ale punctului său de vedere.

Pentru că, nu-i așa, că înclinăm să vedem doar ceea ce vrem în anumite situații. De fapt, să observăm doar ce dorim noi să se lase observat și să evităm să ascultăm și celălalt punct de vedere. Or, cartea ”Cei frumoși și cei buni” a lui Cristian Fulaș oferă și cealaltă perspectivă. Depinde de noi cât de mult dorim să o înțelegem.