Travaliu creativ

Portrete muzicale – Dima Belinski

Dima la Pian.jpeg
Dima, ești cunoscut printre prieteni ca fiind compozitorul mereu plecat prin turnee, dar și ca soțul Nicoletei Todoroi, fata cu chitara, care ne încânta pe toate posturile anilor 90 în Moldova. Vorbește-ne un pic despre întâlnirea voastră.
Ne-am văzut prima dată la colegiul de muzică “Ștefan Neaga” din Chișinău. Eu eram în ultimul an de studiu la acordeon, iar Nicoleta tocmai venise să studieze teoria muzicii. Am văzut-o într-un concert de muzică folk, petrecut pe scena colegiului și atunci am făcut legătura cu imaginea de artist pe care o avea. Cândva Nicoleta apăruse pe coperta revistei “Femeia Moldovei” și așa o și numeam noi, toți băieții – femeia Moldovei. Am vorbit, însă, pentru prima dată (mai mult decât un simplu “salut”) în troleibuz, unde ne-am pomenit întâmplător, sau nu? Restul, cum se spune, e istorie.
Ținând cont de faptul că Nicoleta își făcuse deja un nume în muzică la Chișinău, cât de greu ți-a fost să fii asociat cu numele ei?
Asocierea cu numele Nicoletei s-a făcut mai mult prin câteva piese pe care le-am scris pentru ea, care au fost cântate și înregistrate la Radio Moldova. Păi, trebuia s-o cuceresc cumva, altfel decât cu “Hai la un film”, nu?
nico1
Ne spui și nouă, totuși, pe unde și de ce pleci atât de des?
Călătoresc în toată lumea cu spectacolul muzical de divertisment “It’s More Than Just a Piano Show!” După ultima călătorie, numărul țărilor vizitate (multe dintre ele de mai multe ori) a ajuns sa fie 100. Orice muzician e nevoit să călătorească. Pentru asta “semnezi” când îmbrățișezi profesia. Mă consider oricum, foarte norocos, în primul rând că am reușit să-mi fac dintr-un hobby o carieră. Călătoriile în sine sunt fascinante – locuri noi, lume și culturi noi. Cunoscându-le mai de aproape ți se ruinează multe stereotipuri și începi să apreciezi oamenii pentru ceea ce sunt, indiferent de naționalitate sau culoare.
Când revii la Cluj, cel mai adesea poți fi găsit la cabana de la Mărișel, unde, înconjurat de peisaje superbe, poți compune în liniște. Este locul tău de refugiu?
Categoric! M-am născut la țară, natura a fost tot timpul sursa mea de inspirație. Casa de la munte este locul unde totul este perfect, indiferent de sezon sau timpul de afară.
Cât de greu este să te diferențiezi în domeniul tău muzical? Prin ce anume cucerește Dima Belinski, ținând cont că este atât de solicitat peste hotare?
Am căutat tot timpul lucruri noi în muzică, lucruri inedite, haioase. Descoperirea jazz-ului în colegiul de muzică a fost un “șoc” cultural ,care și-a pus amprenta pe tot ce a urmat pentru mine. Spectacolul meu încearcă să aducă buna dispoziție și asta o fac combinând muzica, comedia, efectele vizuale și altele, necesare unui show.
Pe mine, una, m-au cucerit ”portretele” tale muzicale, pe care ni le-ai prezentat, modest, într-o seara de vară la cabană. Mi s-au părut unice. Povestește-ne un pic despre ele, te rog.
„Portretul muzical” este încununarea căutărilor mele componistice din ultimii ani. M-am gândit că se poate face și compoziție muzicală personalizată, prin care aș putea prezenta personalitatea și emoțiile cuiva, folosind elementele muzicale: melodia, ritmul, armonia. În plus, am creat sistemul “Notes&Letters”, prin care fiecărei litere din alfabet îi revine o notă muzicală. Astfel, fiecare nume va căpăta o linie melodică unică, care va sta la baza piesei muzicale personalizate. În afară de persoane, mă preocupă și criptarea denumirilor de țări sau orașe în muzică, folosind același sistem “Notes & Letters”.
Consider că aceste portrete pot lua forma unui cadou personalizat, deosebit și de valoare sentimentală. Cât de mare este cererea pentru astfel de cadouri?
Un ”Portret muzical” intra în categoria de cadouri exclusiviste pentru ocazii unice: nuntă, aniversare sau botez. Sau poate fi un cadou inedit pentru o persoană specială. Nu se lucrează ușor. Îmi ia undeva intre două și patru săptămâni, în dependență de complexitate, pentru a finaliza un portret și observ un interes tot mai mare pentru acest concept (https://www.facebook.com/MusicalPortraitOfYou/?fref=ts).
15590694_755330534614182_8248975788128885812_o
Cum a fost, pentru un băiat din Crocmaz, raionul Ștefan-Vodă, dintr-o familie care nu are nicio legătură cu muzica, să răzbească în lumea muzicală din Moldova, apoi în cea din întreaga lume?
Chiar dacă părinții mei nu sunt muzicieni de profesie (ambii au fost învățători), muzica a fost tot timpul apreciată în casa noastră. Când am primit primul meu acordeon, pe la 4 ani, acesta a devenit jucăria principală, de care nu mă despărțeam. Am forțat părinții să mă dea la școala de muzică și am mers când aveam doisprezece ani. Destul de târziu, zic eu, de aceea a trebuit să  recuperez prin cumularea a 5 clase în 3 ani ca să reușesc să merg la colegiul de muzică. Țin să menționez că am avut noroc enorm și de profesori care mi-au oferit mult mai mult decât cele cerute de programul școlar, m-au încurajat și m-au îndrumat în toate căutările mele creative. Vasile Manic – în Școala de Muzică,  Boris Dolinski – la Colegiul de Muzică și, bineînțeles, Tatiana Lupan – mamă spirituală a multor generații de tineri talentați, care ne-a îndrumat și încurajat cum numai dânsa știe s-o facă.
Copiii tai, se pare că au preluat dragostea pentru muzică de la ambii părinți, nu?
Așa este. Tinca – fata cea mai mare  are 20  de ani și este violonistă. A făcut câțiva ani liceul la Chișinău, după care a continuat la Cluj, iar ultimii doi ani de liceu i-a făcut în SUA, unde ne mutasem cu toată familia în 2013. Acum este în anul doi la Conservatorul de la Lynn Univerisity din Florida, SUA. Este tot timpul în mișcare – concerte, repetiții, master-class-uri, ore cu profesorul, ore cu elevii ei și nu se plânge, decât că ziua e prea scurtă. Maria, cea mijlocie, în vârstă de 10 ani, studiază pianul la liceul din Cluj. Îmi amintesc de mine la vârsta ei, cu primele încercări de compoziții și observ că îmi seamănă tot mai mult. Mereu caută să modifice câte ceva în piesele pe care le cântă la școală: transpuneri în alte tonalități, din minor în major și viceversa.  Alexander este cel mai mic și are 4 ani. Este muzical și el, are auz bun. Deocamdată pasiunea mare a lui sunt trenulețele. Vom vedea în timp cum va fi.
I-ai incuraja pe copii să urmeze un parcurs muzical, știind cât de mare este concurența în acest domeniu?
Dacă nu încerci, niciodată n-o să știi dacă vei reuși sau nu. Important e să faci ceea ce te împlinește și te bucură. Dacă ești cu adevărat pasionat de ceea ce faci, sunt sigur că mai devreme ori mai târziu, vor apărea rezultatele dorite.
Am găsit pe Youtube niște înregistrări din America, unde prezentai show-uri în duet cu soția ta, Nicoleta. Se mai prevede pe viitor vreo formă de colaborare cu ea, pentru că noi, apropiații, am auzit-o cântând melodii noi, superbe de-a dreptul, compuse de tine și ar fi frumos să fie lansate și publicului larg.
Asta depinde, în primul rând, de Nicoleta. Profesia de mamă din ultimii mulți ani au ținut-o mai departe de scenă. Acuma revine și sper să avem în curând și piese împreună. În prezent Nicoleta cântă în corul Operei Naționale din Cluj și să știți că multe îi datorez și soției mele, care a fost și este cel mai mare susținător,  dar și criticul meu numărul unu, fără de care nu aș fi putut face prea multe. Sunt sigur de asta!

Dima, îți mulțumim mult și îți dorim cât mai multă inspirație în continuare!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s