O Anglie mi-aș dori, dar cu o climă mai caldă. S-a făcut, a zis soțul. Și ne-am îmbarcat spre Gibraltar.

Este singurul teritoriu britanic de peste mări și țări situat în Europa, în sudul peninsulei iberice. Din avion pare un crocodil ce are un Far pe bot și o cocoașă lungă imensă – stânca Gibraltar, pe care locuiesc macaci – singura specie de maimuțe din Europa. Așa și nu se știe de unde au ajuns aici și pe ce cale aceste maimuțe.

Nu vreau să mă afund în detalii istorice, ci doar să precizez că după ultimul referendum din 2002 populația a respins anexarea la Spania. Bunica mea era spanioloaică, mi-a zis proprietarul apartamentului în care ne-am cazat, dar eu sunt gibraltarian. Iar dacă vreți să mergeți într-o plimbare în Spania, atunci când nu aterizează avioanele, pista de aterizare se deschide și puteți merge pe jos 5 minute și trece dincolo, doar că e mai bine să folosiți pașapoarte românești, decât pe cele britanice. Spaniolii nu suportă britanicii. E o animozitatae istorică. În ficeare dimineață această pista este traversată de grupuri mari de spanioli (sau și alte națiuni ce preferă să locuiască la frontieră) care vin să muncească în Gibraltar. Se plătește mai bine, iar băutura alcoolică, țigările, bijuteriile și ceasurile de lux sunt tax free, adică mai ieftine.

M-a mirat de la început faptul că Gibraltarul are doar 6,8 kilometri și o populație de 34.000 de locuitori (estimare din 2020). E cât cartierul nostru din Londra, mi-a zis soțul. Și îl poți înconjura pe jos într-o zi – de la aeroport, de unde se vede Spania și până șa farul cel mai din sud, cunoscut sun denumirea de Europa Point. Europa Point definește granița dintre Strâmtoarea Gibraltar din Oceanul Atlantic și Marea Alboran din Marea Mediterană. Din acel punct se poate vedea Africa.

Wikipedia mi-a mărturisit că Gibraltarul a oferit lumii câteva personalități marcante – un cântăreț, un designer vestimentar, un fotomodel și o actriță porno. Iar expresia ”a trece Gibraltarul” am auzit-o pentru prima dată și m-a amuzat explicația ei. Probabil că această bucată de pământ ascunde mult mai multe mistere decât se lasă descoperită la prima vedere.

O așchie de lume, i-am zis de îndată. De pe culmile stâncii Tarik se întinde o priveliște magnifică, iar de la un punct anume intri în habitatul natural al macacilor. Pentru ele venisem, de fapt, fiind fascinată de aceste animăluțe atât de curioase și pentru misterele acestei stânci, șerpuită toată de tuneluri în care s-au adăpostit soldați în timpul celui de al doilea război. Tunelurile au fost săpate în roca Gibraltarului în 1940. Pasajele care se ramificau din tunelul principal aveau nume de oraşe engleze pentru a-i ajuta pe soldaţi să se orienteze. Gibraltarul a avut o importanţă strategică semnificativă pentru că permitea Marii Britanii să controleze accesul în Marea Mediterană.

Complexul era mare, putând să ofere tot de ce aveau nevoie 16.000 de oameni pentru a supravieţui timp de 16 luni, fiind amenajat și un spital cu săli de operare.

Dacă e să stai să observi stânca de aporape pare un monstru cu multe ochiuri dosite – puncte de urmărire ale inamicului și de țintire. Ghidul povestea că în interiorul stâncii, pentru că nu era lumină naturală, erau montate panouri cu lumină artificială, pentru a imita geamuri prin care cică intră razele soarelui. Depresia cauzată de lipsa de lumină naturală nu este un mit. Aveau și o pușcărie pentru cei ce comiteau fărădelegi, săli de relaxare și dormitoare. Un oraș în stânca care a găsit modalitatea să funcționeze în acele 16 luni.

M-a impresionat mult Peștera St. Michael, în vârful stâncii, în care frumusețea stalactitelor și a stalagmitelor era amplificată de spectacolul de proiecții de imagini și muzică relaxantă oferite vizitatorilor. M-am gândit că ar fi un spațiu minunat pentru un festival de poezie și nu am greșit. Aici se organizează festivalul Gibunco Gibraltar Literary Festival. Cine știe, cine știe 🙂

Maimuțele, însă, sunt partea cea mai impresionantă. Să vezi cum își alăptează puiul, în timp ce îl ”păduchește” pe un altul lângă ea, să vezi cum dorm relaxate pe balustrade, sau cum se joacă un grup de maimuțele-adolescente, provocându-se una pe alta și împingându-se în bazinul ca apă amenajat pentru ele – este de poveste.

Panoul cu instrucțiuni despre cum să te comporți în preajma maimuțelor se afla la baza traseului, pe care noi, din exces de zel, pe căldură, l-am urcat la deal pe jos, deși se putea și cu telecabina. Am înțeles că devin agresive atunci când sunt privite în ochi, când adulmecă mâncare, sau intră în vizorul lor ceva gustos și când sunt zădărâte. Păi și oamenii nu tot așa funcționează?

Aș fi schimbat acel tabel cu alt tip de avertisment – ”că tot ne-ați invadat spațiul personal cu mii de turiști zilnic, cu șiruri de autocare care urcă pe drumuri înguste, cu taxiuri și gălăgia motoretelor, măcar nu ne mai chinuiți, zădărâți, provocați și bateți joc de noi. Ca apoi să scrieți pe Insta că suntem agresive”.

Bănuiesc că empatia ar avea mai mult efect. Sau sper, cel puțin.

Și desigur că foamea ca instinct primar al supraviețuirii va duce la acțiuni agresive disperate. Atunci când unul din macaci a venit lângă mine pa bancă și s-a apucat să îmi deschidă poșeta – l-am ajutat să vadă că nu am nimic în ea de mâncare și că ce am eu acolo – șervețele, gumă de mestecat, pastile antiacid – nu cred că o interesează. Mi le-a dat înapoi. Însă simțea ea ceva. Rucsacul soțului meu a fost următoare tentație și acolo, descoperind o pungă cu biscuiți a extras-o obraznic din rucsac și a sărit în urma soțului, care încerca să împartă pachetul și cu celelalte maimuțe adunate între timp. După ce și-a primit porția – ne-a lăsat în pace. I s-a alăturat și o altă maimuță și atunci am înțeles că e cazul să ne retragem – ori să le servim cu tot ce am adus, din moment ce tot au descoperit mâncarea.

În cazul nostru le-am lăsat să se apropie firesc de noi. Ne-au pipăit părul, au tras de fire, au încercat să caute prin cap. Mi-e mi-a pipăit ușor și genele de câteva ori. Mă așteptam să mă zgârie, dar nu. Au lăbuțe moi, cine s-ar fi gândit? Fetei mele, maimuța ce i s-a urcat pe cap, a încercat să îi guste codița cosiței. Nu a zgâriat-o, nu i-a furat nimic. Șapca, însă, i-a luat-o mezinului, care din neatenție a scăpat-o jos. A fost nevoie de ceva negocieri până să o lase din lăbuță și să o putem recupera.

La barul din vârful stâncii macacii știu că turiștii își cumpără mâncare și înghețată și alfa masculul stă chiar pe scări în așteptarea victimelor. Degeaba fata mea și-a ascuns înghețata la spate, că a reperat-o. Și din acel punct a trebuit să i-o oferim, că ne tot urmărea.

Ați venit să ne deranjași liniștea? Plătiți prețul. Cred că asta ar fi prima concluzie. Și că noi, ca specie umană, nu suntem deloc departe de comportamentele acestor magnifice ființe. Asta ar fi a doua.

Curioasă mi s-a părut și lira gibraltareză, dar poți achita în magazine și cu lire englezești, dar și cu euro.

În rest – câteva plaje frumoase. Unele dintre ele private, unde localnicii, oameni deloc săraci, au deja scaune (din alea cu picioare scurte înfipte în nisip, mult mai comode decât șezlongurile de plastic, aș zice) și umbrele permanente, unde apar pe la amiază – unii cu copii, alții cu nepoții și iau prânzul adus cu ei, sau de la mașina cu mâncare catering. Mai există și un restaurant lângă plajă. Un sentiment al îndestulării, liniștii, dar și, un pic al plictiselii, zic eu. Cel puțin pentru mine, cea pentru care statul pe plajă câteva ore se transformă într-o mare pierdere de timp dacă nu este o carte, un interlocutor sau ceva curios de explorat prin zonă. Însă cunoaștem beneficiile apei, ale căldurii nisipului pe vertebrele inflamate și ale aerosolului. Marea e mare și e sănătate pură.

Este interesant pentru cei care locuiesc în UK să descopere o altă destinație unde se vorbește aceeași limbă (plus spaniola), se achită cu aceiași bani, se fac plimbări până în Spania pe jos, pe pista de aterizare, unde toate sunt la jumătate de preț (inclusiv cazările), dar în care ai 30 de grade plus și o mare caldă.

Și dacă ești amatorul hainelor mereu lipite de corp și ale aparatelor de aer condiționat în toate încăperile și în transport – acolo e de tine!

Eu am revenit încântată, dar răcită 🙂