Travaliu creativ

La un ceai cu Regina Elizabeth

O tânără din Mihăileni, raionul Rîșcani, care absolvise chimia analitică, a venit in Anglia acum 12 ani, printr-un work experience. A promis rudelor și prietenelor, dar mai ales mamei, că se va întoarce acasă imediat după ce își va aduna bani de un apartament. Dar, se pare că viața a avut alte planuri cu ea. Totul a început de la întâlnire cu John, cu care, inițial comunica mai mult prin semne, și care i-a furat inima. Cum a ajuns, însă, Victoria Dunford, căci despre ea este vorba, să fie decorată de către fostul  Președnte Nicolae Timofti cu Medalia ”Meritul Civic” dar, mai ales, de către Regina Elisabeth cu medalia British Empire Medal pentru Centrul ”Phoenix” deschis de ea în Republica Moldova și apoi să fie invitată la Tea Party de însăși Regina, aflați din interviul de mai jos.

24993597_10215003546980897_5945939493819642830_n

Buna Victoria. De ce, spune-mi te rog, o femeie ca tine, ajunsă în Marea Britanie, căsătorită cu un englez, alezată la casa ei, nu și-a găsit liniștea în țara adoptivă și a pornit o luptă adevărată, după cum s-a dovedit a fi ulterior, pentru a ajuta copii cu dizabilități din Moldova?

Da, ar fi fost mult mai simplu, însă nu și atât de satisfăcător. Lupta a fost grea de la început, însă apoi s-a transformat într-o responsabilitate, la care din păcate sau poate din fericire nu mă așteptam. Eu mereu am fost aproape de Moldova, de familia mea cu care suntem foarte uniți, de asta nu am putut pur și simplu să fiu spectator de la distanță.

Am citit în cartea ta ”Get MAD”, în care descrii parcursul extrem de anevoios al acestei reușite – de a înființa centrul ”Phoenix” pentru copiii cu dizabilități, despre faptul că ai fost ajutată mai mult de străini decât de cei care ar fi trebuit să fie interesați în primul rând, adică de către autoritățile noastre. Sunt ei oare mai umani, mai empatici sau doar mai bogați și pentru ei efortul nu a fost unul mare?

E greu de spus, poate pentru că mie mi-a reușit (și de fapt și în continuare îmi reușește) să ajung mai ușor la inima străinilor care sunt mai receptivi. Nu cred ca e vorba de mai bogați sau mai umani, ci e vorba de o altfel de abordare. Noi ca popor suntem mai sceptici, mai neîncrezători și avem destule motive să fim așa. Ce ține de autorități, eu nu sunt de părerea că ei ar fi trebui să facă totul, însă la capitulul de încurajare și de colaborare aportul lor ar fi foarte binevenit.

Consideri că această carte, pe care ai scris-o în engleză în urma experiențelor negative cu care te-ai confruntat în Republica Moldova și în care ai descris niște adevăruri crude referitor la birocrația,  corupția de la noi, dezinteresul, nu în ultimul rând față de copiii cu nevoi speciale a reușit să schimbe ceva? Au fost ecouri sau vreun feed-back din partea Moldovei sau al altcuiva?

Cartea a fost scrisă în limba engleză, deci nu a făcut mare zarvă în Moldova. În schimb, din banii adunați din vânzări, susține programele asociației. Ce ține de ecou, am vrut să subliniez  mai mult faptul, că da, sunt birocrați sau altfel de obstacole pe care ni le aruncă viața, însă cu multă determinare și muncă e posibil să treci și peste ele. Ce tine de schimbările legislative, eu mereu am încercat să propun schimbări în domeniile care am observat că e necesar și ne reușește, de cele mai multe ori, mai ales dacă ne unim 2-3-10 asociații.

Dar autoritățile te-au apreciat, măcar ulterior, prin acordarea unor premii în Republica Moldova, nu?

Da, am fost decorată de către Nicolae Timofti, apoi am obținut Premiul National de la Guvern în 2018 și un titlu de Cetățean de onoare al satului meu natal.

Felicitări! Le meriți pe deplin!

Ce te-a deranjat cel mai mult, pe tine personal, pe parcursul acestui proces anevoios depășit de tine cu multă ambiție până la capăt, dar și acum, când te zbați pentru a deschide un alt centru, de data asta pentru adulții cu dizabilități?

Atunci când mi se spune că acești copii oricum nu au viitor sau când mi se spune că oricum sunt ”țintuiți la pat ” , în contextul în care în UK nici la adulții cu dizabilități nu li se spune că sunt ”la pat”. De la început mă supăra și dezamăgea întrebarea ”Ce ai tu de la asta?!” însă cu timpul am dezvoltat o imunitate foarte bună la această întrebare și zâmbesc în loc de răspuns.

De câte ori te-ai gândit serios să lași lucrurile baltă și să abandonezi ideea?

De doua ori pe săptămână . În realitate a fost foarte des, pentru că sunt lucruri care de multe ori mă depășesc și ca și capacitate, putere și timp. Cu toții – fondatorii, donatorii, autoritățile, colegii, beneficiarii, voluntarii, necesită abordări diferite și informații diferite. Este foarte solicitant.  Însă în momentul în care știm că avem sub răspundere copii care în aproape trei ani au crescut și s-au dezvoltat frumos și constant, nu mă mai pot gândi la a da mâinile în jos. Cum zice soțul meu: ”Noi avem o alegere pe care mulți dintre ei nu o au”.

Ce i-a șocat cel mai mult pe străinii care au mers chiar ei acolo, în Moldova, și au văzut realitățile pe viu, nu din descrieri?

Că Moldova e doar la trei ore de zbor față de Marea Britanie, și că nivelul de dezvoltare în sate e atât de delăsat. Însă fiecare străin care a ajuns în Moldova cu noi, a revenit și doresc să se mai implice, deoarece înțeleg că eforturile trebuie să fie comune și nu doar ale statului.

Cu ce crezi că ne-am putea implica, fiecare dintre noi, cei din diasporă, dar și cei din țară (și aici mă refer nu neapărat la donațiile bănești) pentru a pune umărul și a ajuta asociația pe care ai creat-o și o administrezi, care se numește ”MAD-Aid”. Poate niște donații de hăinuțe de la producătorii autohtoni, poate fructe, legume sau cereale, sau orice altceva care să vă fie de folos? Voluntariat? Ore de asistență, club de lectură, orice?Cu ce, consideri, că am mai putea ajuta? 

Noi mereu avem nevoie de suport, suntem o echipa foarte mică care ne-am asumat mai mult decât putem duce, însă activăm cu inima și nu mereu cu logica și cifrele. Voluntarii atât în UK, Moldova, sau din orice altă țară pot organiza evenimente să ne ajute să adunăm fondurile necesare, să ne ajute cu traduceri sau cu difuzarea informațiilor pe rețelele de socializare. În Moldova, la centrul ”Phoenix” mereu avem nevoie de produse alimentare, motorină pentru activitatea centrului, e plăcut să vedem cum în ultimul ani producătorii locali au început să se implice. Și evident că dacă cineva dorește să petreacă timp cu copii sau  să facă ore de voluntariat în activitatea centrului, sunt bineveniți. Plus că acum, la construcția centrului pentru bătrâni – noul meu proiect – avem nevoie de multe materiale de construcție. În 2018 aproximativ 4530 de ore de voluntariat au fost efectuate în cadrul organizației înafara de mine. Vă dați seama că fără aceste ore organizația practic nu ar putea exista.

Cum a înțeles soțul tău această implicare a ta cu trup și suflet în acest proiect, care înseamnă foarte mult timp sacrificat dar și multe deplasări în Moldova?

Cred că dacă nu era susținerea lui atât de puternică, nu reușeam nici o bucățică din ce am reușit. El a fost primul care a zis că pot și trebuie să o fac. Și tot el a fost și este cel care mă încurajează mereu. Călătoriile dese către Moldova sunt dificile pentru ambii, însă încercăm de câte ori e posibil să mergem împreună. John este omul care va petrece ore în șir cu copii, analizând proiectele, încercând să le dezvolte și să le îmbunătățească, însă dacă e vorba de fotografii sau camere, fuge și nu îl interesează.

De unde a aflat Regina Elizabeth despre asociația voastră și cum a fost momentul decernării medaliei? Din câte știu ești prima și singura moldoveancă decorată cu British Empire Medal.

Nu știu exact cum au aflat. Presupun că Ambasadorul Marii Britanii în Moldova Phil Batson i-a povestit despre asociație și i-a propus nominalizarea, însă este o informație confidențială care nu se divulgă și exact nu voi ști niciodată. Când am primit medalia propriu-zis, un lord a ținut un discurs despre asociație, descrisă de către persoana care m-a nominalizat și a transmis informația oratorului cu cea mai mică atenție la detalii. De asta uneori mă gândesc că poate chiar o întreagă echipă a activat pentru aceasta. Înmânarea medaliei a fost un moment important pentru asociație deoarece foarte mulți au aflat despre activitate ei iar pentru mine, personal, a fost un moment unic, pentru că am avut-o alături și pe mămica.

Ați fost instruiți înainte de eveniment referitor la normele de comportament obligatorii?

Da, desigur. Și tichetul pentru parcarea mașinii, și cel pentru accesul pe anumite străzi din Londra a fost trimis împreună cu protocolul.

47688051_740066973029995_9026985945735364608_n

Știu că ți s-au oferit multe funcții înalte pe care le-ai refuzat. De ce?

Funcție înaltă pentru mine înseamnă să fac o schimbare, asta mi-am ales pentru viață, și indiferent dacă voi activa în charity, afaceri sau vreun guvern vreodată – eu vreau să fiu sigură că pot face o schimbare în lume cu care să fiu eu mulțumită. Nu am avut nici o propunere unde să fiu sigură că e nevoie de experiența sau dedicația mea, sau, mai ales, că de ele se va ține cont.

Mulțumesc mult Victoria pentru interviu, dat mai ales, pentru curajul tău și puterea de a nu renunța. Sper să existe ecouri pozitive din partea celor care ar dori și ar putea să ajute cumva pentru a susține aceste două proiecte minunate – centrul ”Phoenix” care există deja și și pe cel nou, în curs de apariție, destinat bătrânilor cu dizabilități. Cei interesați sunt rugați să ăi scrie în privat Victoriei pe messenger sau direct pe pagina de Facebook a asociației MAD-Aid.

 

Un gând despre „La un ceai cu Regina Elizabeth

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s