”Stela”, mi s-a prezentat cu o voce de bărbat ea sau el, că așa și nu am înțeles inițial. Și așa cum pățesc de fiecare dată când viața bate filmul, iar practica teoriile, s-a văzut pe fața mea suspansul. Bâlbâindu-mă și surprinzând privirea curioasă a managerei, am reușit doar să ies stângaci din situație, întrebând ”Stela cu doi de ”l” sau doar cu unul?”. Întrebare stupidă, dar nimic mai bun în acel moment nu puteam inventa pentru a estompa un pic din șocul evident și ridicolul situației. Stela mi-a răspuns calm și cu un zâmbet înțelegător, parcă căutându ea(el) însăși (însuși) scuză pentru situația creată, că e cu un singur ”l”.

”Drăcie!” mi-am zis ”A câta oară mă fac de minune în asemenea cazuri! Când m-oi învăța să îmi gestionez reacțiile. Parcă îs femeie matură, ce Doamne iartă-mă atâta!”

Îmi era ciudă pe mine dar și, mai ales, jenă. Stela s-a dovedit a fi o colegă (până la urmă din respect pentru alegerea ei, o voi numi la feminin) cooperantă, harnică și înțelegătoare. M-a întrebat despre originile mele, despre copilași, despre vârstă și nimicuri din astea pe care le tot povestesc pe aici pe rotație, ca pe un disc stricat, de când am venit. Dar banalitatea dialogului a mai detensionat atmosfera, datorită măiestriei ei de a lăsa omului timp să o cunoască. Să se obișnuiască cu identitatea ei și cu politețea ei. Cu părul ei prins codiță și ochelarii cu ramă fină. Cu imaginea de femeie îngrijită, chiar și dacă anumite zone ale liniei bărbiei trădau rămășițe de barbă proaspăt rasă. Și cu vocea ei de bărbat care contrastau puternic cu imaginea. Urmăream reacțiile clienților pe care îi servea, mai bine zis a lipsei acestora, obișnuiți fiind cu tot felul de minorități atât etnice, religioase cât și sexuale de pe aici și a câta oară m-am simțit sălbăticuță și necizelată. Și cu cât căutam mai mult să o evit, tocmai pentru că îmi era jenă că nu știu să gestionez corect și natural anumite reacții și, mai ales, priviri de ale mele (recunosc că pe furiș încercam să identific forma corpului și alte semne ale unei masculinități abandonate), cu atât mă simțeam mai prost. Și cred că ea își dădea seama. Dar îmi zâmbea mereu și îmi oferea ajutorul ei. Parcă îmi zicea printre cuvinte: ”Privește dincolo de aparențe. Privește că sunt bună, prietenoasă și mă ofer să te ajut. Privește că sunt Om înainte de toate!”

Ca niciodată am așteptat să se termine cât mai repede orele de voluntariat ca să plec acasă. Și nu, nu fugeam de Stela, care a fost o colegă excelentă pentru ziua aceea, nu ca Timmy cel de culoare, care vine mereu obosit, se eschivează să muncească și doar caută scuze ieftine pentru pauze de cafea și de mâncare, de parcă nimeni nu îl cunoaște ca pe un trișor cu vechime. Așteptam să plec ca să nu mai fac vreo gafă. Ca să nu o fac să se simtă prost din cauza privirilor mele nestăpânite. Asta e! La Ciocana la mama nu am întâlnit asemenea oameni. Și nici pe holurile Universității din Cluj. Ce pot să fac? Și, ca o presimțire rea – am gafat-o urât la urmă. Rugând-o pe o altă colegă să îi transmită niște umerașe Stelei, am zis ”Give him…eee…..to her …eeee” și am roșit toată, înțelegând că m-am dat de gol. Am surprins și privirea ei pierdută. M-am scuzat pentru engleza mea groaznică, că am confundat ”lui” și ”ei” din cauza englezei vorbite prost, dar Stela a înțeles foarte bine ce trăda confuzia. Am ieșit repede pe ușă și am vrut să uit de incident. Dar nu am putut.

M-am pus în locul ei, iar prin ea, și în locul tuturor celor care sunt altfel, care fac notă discordantă și nu doar pe criterii sexuale. În locul tuturor celor care sunt diferiți, neacceptați sau neînțeleși. În locul celor de altă culoare sau apartenență religioasă. Cu alte filosofii ale vieții sau cu absența totală ale acestora. Diferiți de majoritate. Oameni cu aceleași drepturi ale aceleiași planete. Ei dau dovadă de multă toleranță față de privirile noastre curioase, în cel mai bun caz. Răutăcioase și chiar pline de dispreț, de cele mai multe ori. Dar noi? Cei ”buni și adevărați”???

Ce bine e că ne amintim despre toleranță doar când sunt vitrinele pline de reni și de iepuri… Toleranța nu are doar o singură formă și nu e doar de sărbători.