Hoinar-hoinărel

Când Google maps-ul a fost înșelat cu Citymapper-ul

E interesant să îți recitești textele scrise acum fix un an, când primii pași parcurși într-o țară nouă sunt cei mai confuzi. O primă privire asupra lucrurilor urmează a fi infirmată sau confirmată ulterior în ani. Nu aș ezită să scriu la un moment dat că anumite lucruri îmi par acum diferite, le-am văzut și partea neplăcută sau să recunosc că la o primă privire le-am văzut distorsionat. Aștept încă acea parte întunecată (care nu are cum să nu existe în orice situații, țări sau oameni) pe care să o identific și neapărat să o împărtășesc ca și parte a unei reflecții întregi și obiective. Dar încă nu. Încă nu mi se arată. Și continui să compar doar niște realități, încercând să discern părțile practice și mai ales să le și preiau. Sunt și lucruri, însă, care și acum îmi par încă ciudate.

Așa și nu înțeleg rostul unui cărucior prevăzut special pentru căței, care, deh, probabil că obosesc și ei sau li se murdăresc lăbuțele, așa și nu am priceput, dar, în schimb mi-am luat cărucior pentru produse. Da, m-am împăcat și cu asta, cu toate că încă nu îndrăznesc să mă privesc în vitrinele magazinelor cu el. Mi-a trebuit cam un an. Da, da, cărucior din ăla ce se consideră la noi a fi de babe, dar de fapt reprezintă respectul pentru corpul tău chinuit, care,  spre minunata-vârstă-de-patruzeci, știe foarte bine să îți reamintească actele de ”vitejie” din tinerețea-fără-de-minte. Că doară nu l-a ascultat nimeni la timpul cuvenit, iar în viața asta toate ți se întorc la un moment dat, fiți siguri.

Apoi, admir în continuare mărinimia oamenilor de a lăsa obiectele netrebuincioase, în stare perfectă de funcționare, pe marginea străzii sau în fața caselor, pentru a le lua cei care au nevoie. Știu că puțini sunt oamenii care recunosc că au cules din aceste roade, eu, însă, pot zice că am depășit și acest prag psihologic și am adus acasă o cască pentru bicicliști nou-nouță. Și nu vă zic că eram cu copiii mei care m-au acuzat că am ajuns să adun gunoaie și că nu o vor purta niciodată – eu m-am ținut tare. Acum am o cască galbenă de toată frumusețea și nepurtată de nimeni, dar nu o arunc. Simt că am mai depășit o barieră psihologico-stereotipică a obiectelor second-hand și chiar sunt mândră de asta. Acuma, fiecare puteți judeca cum doriți – I did it!

 

Îmi place la nebunie să observ oameni în metrou – sute de culturi captive pe câțiva metri pătrați pentru o perioadă de timp își manifestă comportamente aparent ciudate dar perfect normale, dacă e să le privești dintr-un alt unghi. Un domn și-a scos picioarele din papuci pentru că îi erau umflate, o altă doamnă, cu turban și cercei galbeni  și-a scos andrelele și a croșetat tot drumul. Alții – își scot cărțile de rugăciune sau sandvich-urile, kindle-urile sau cuvintele încrucișate – și uite așa merg toți unii lângă alții în liniște și pace. Până și cu cerșetorii sau oamenii care ocazional dorm pe stradă nu are nimeni nimic. Vrea omul să își pună sacul de dormit sub un stâlp cu reclame – să fie sănătos. Cu toată această libertate de acțiune încă mă mai obișnuiesc. Analizez și mă abțin să judec.

Și de la școală am primit vești bune – cei mari au fost mutați în seturi mai avansate, adică adecvate nivelului lor de evoluție. Sistemul britanic de învățământ are o structură diferită față de cel românesc. Toți copiii din același an de studiu sunt evaluați la finalul fiecărui trimestru. Ei merg la materii în grupuri diferite – numite set. Dacă copilul are abilități mai bune la matematică și mai puțin bune la engleză, atunci el va merge în setul unu la mate și în setul trei la engleza. După trei luni se reconfigurează seturile – cei care au avansat, merg la setul mai înalt, cei care au regresat – la cel mai jos. Este o continuă mișcare și ambiție de a avansa, raportată doar la propria persoană, în același timp permite o dezvoltare adecvată fiecărui copil în dependență de abilitățile pe care le are la anumite materii. Că doar numai școala sovietică ne cerea să fim genii la toate – chiar și de unele materii erau chinul de pe lume și coșmarul vieții pentru noi. Iar faptul că la școala celui mic au introdus ore de înot (cu transportul gratuit inclus din partea școlii) mi se pare cea mai bună veste pentru anul acesta de învățământ. A, da, și faptul că prima zi de școală, pe care am prins-o pentru prima dată (anul trecut venisem mai târziu) e fără mult alai, flori, cadouri și mame coafate – m-a bucurat și mai mult. Respectul pentru cadrele didactice nu se măsoară în mărimea buchetului de flori. Mai bine i-am învăța să îi asculte, că aici am înțeles că este o mare problemă în școlile britanice – copiii au mai mult drepturi decât profesorii lor, iar asta dă mari bătăi de cap.

În schimb, o altă regula, cea referitor la absențe îmi dă de gândit.Pentru fiecare zi de absență nemotivată – atenție – adică fără scutire medicală, fiecare părinte plătește consiliului local (care primește raportul absențelor) câte 60 de lire. Așadar – 120 de lire per familie. Dacă mai ai și trei copii – o zi de absențe de costa 360 de lire. Cum vi se pare? Eu zic că se exagerează. Iar să alergi la medic la fiecare febră 37,5, când nici nu ți-ai trimite copilul la școală, dar nici nu urgență medicală nu o poți numi – mi se pare penibil de-a dreptul. Să vedem cum va fi.

Și că să închei capitolul ”Școală”  Mihai are o nouă învățătoare, o indiancă pe nume Kachwalla, care parafrazată în română sună chiar haios de tot – caci oala 🙂 Încercăm să ne abținem, totuși. Poate că și în limba ei Vahnovan e ceva plin de sensuri dubioase – cine știe? Oricum – discriminarea de orice fel este interzisă încă din parcare, după cum observați din poze și e de admirat.

41931871_2161775244143582_4462856442319208448_n.jpg

Zilele trecute am vizitat un birou coworking din inima Londrei. O idee care mi-a părut super faină și pe care nu pot să nu o împărtășesc. Față de coworking-urile existente în Cluj, cel din Londra vizitat de mine era un pic diferit, dar, zic eu, diferențele erau semnificative. Mai întâi e că accesul se face pe bază de cartelă și există birouri separate care beneficiază de spațiul lor privat, față de mesele oferite aleatoriu celorlalți. Apoi, există cabine pentru convorbiri telefonice pe care un spațiu comun de coworking nu îl oferă și, în ultimul rând – există cabină pentru relaxare care prevede jocuri și o canapea. Detaliile fac diferența – îmi mai confirm a câta oară. Nu mă întrebați, însă, cât costă un asemenea spațiu de închiriat că nici nu vreau să îmi imaginez. Oricum nișa de clienți este una de nivel mediu de venituri – cei care nu își permit un birou adevărat în acea zonă, cei care au nevoie doar pentru o perioadă de timp de birou, sau cei care caută pentru o zi-două un spațiu unde să poată lucra. Pentru că, da, este internet, imprimantă, fax, scanner și chiar și aparat de ceai, cafea și limonadă. Good idea!!!

 

Și, în final, țin să vă mărturisesc că mi-am înșelat Google maps-ul cu o altă aplicație – Citymapper. Așa e omul – ființă nerecunoscătoare. Dar mă cam săturasem să mă poarte bulinele albastre pe drumuri greșite, doar pentru că informația nu se up-data în timp real, iar aplicația nouă are și un detaliu care o diferențiază – numărul de calorii pe care îl vei consuma traversând traseul pe care trebuie să îl urmezi. Și nu doar atât. Ți se calculează în procente și cantitatea de mâncare corespunzătoare acestor calorii. Distracția e garantată. Mai ales că mi-a și sugerat încă de la prima utilizare cât ar veni 77 de calorii cotă parte dintr-un sandvich cu porc. Ori, porcul pentru mine este doar un animăluț draguț.  Ziceam doar, că detaliile fac diferența, mai ales în procesul de fidelizare a clientului, iar citymapper-ul m-a ”furat”.

Și tot mergând așa, după pașii indicați de aplicația nouă, m-am gândit cât de monitorizați am devenit noi, generația asta plină de informații pe care le introducem singuri și benevol în telefoane. Propriu zis, toată viața noastră ne este mai nou condiționată de acestea. Toți pașii ne sunt nu doar călăuziți ci și înregistrați acolo sus, undeva, pe un mic CIP care deține toate traseele noastre cât și deviațiile de la ele, cu caloriile numărate de aplicații în dependență de ce am mâncat și câtă apă am consumat, cu alarme și snooz-uri fixate pentru evenimentele importante și marcate pe calendar, până și cu perioadele lunii în care fertilitatea noastră atinge apogeul. O singură aplicație, constat că lipsește din tot acest șir – cel al faptelor bune. Și al cantității de calorii pe care le-ar arde întru binele cuiva: minus 40 de calorii pentru un sandvich oferit unui sărac. Iar datele stocate din aplicația asta vor trage cel mai mult la cântar, acolo, pe calea cea din urmă, de pe care nici google maps-ul, nici citymapper-ul și nici o oricare altă aplicație de pe lumea asta, nu îți va indica calea înapoi…

41885502_490917234651427_6375214592485752832_n

 

 

3 gânduri despre „Când Google maps-ul a fost înșelat cu Citymapper-ul

  1. Din păcate, eu am 10 ani de trai într-o tara străina si tot nu pot spune ca sunt pe deplin adaptata… Exista plusuri si minusuri dar uneori eu vad doar minusurile…Succes pe mai departe!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s