Hoinar-hoinărel

Și capra și varza, sau despre muzee

Copiilor mei nu le prea plac muzeele și mai ales galeriile de artă.  Deduc această problemă și din discuțiile cu prietenele mai apropiate, care se plâng de același fenomen. S-au plictisit de ele sau, mai bine zis, crescând, au prins curaj să își exprime dezacordul referitor la acestea. Cât nu am încerca să ne mințim, dar sunt sătui de vase, cioburi, oase și bijuterii preistorice. De tablouri nici nu mai zic – ca e Mona Lisa sau mâzgălitura de desen al celui mic – timpul acordat admirării acestuia cât și interesul manifestat este cam unul și același. Iar nedumerirea ulterioară vis-a-vis de genialitatea operei, pe care bineînțeles că o consideră banală, devine deja subiect de banc.

I-am dus, desigur și la Musée d’Orsay și la Luvru, încercând sa îi uimesc. Și la Cluj la Muzeul Național de Artă dar și la Chișinău. Ei, da de unde  – brioșele din Starbucks-ul de la parterul Luvrului au fost mai tentante. Iar de Tretyakov Gallery din Moscova nici nu au vrut să audă. Au zis că mai bine mă așteaptă în ger afară.

Mi-am amintit,  în schimb că au mers totuși cu drag la Vassa din Stockholm, care este de fapt un vas naufragiat a unor vikingi transformat în muzeu și la Muzeul Marinei din Constanța. La fel nu i-a tentat deloc muzeul Picasso din Barcelona, dar au mers cu drag în parcul Guell și la Aguarim-urile de prin țările pe unde am hoinărit. La fel de mult le-a plăcut Muzeul Antipa din București, pe care l-am vizitat de mai multe ori. Gradinile Zoo le-au plăcut la început, apoi tot mai mult și-au exprimat mila față de animalele chinuite și ținute în captivitate, astfel, s-a cam renunțat și la acestea.

De ce scriu toate astea, de fapt? Pentru că târziu am înțeles că pentru anumite muzee, mai ales ce țin de domeniul artelor, e nevoie de o anumită maturitate. Și aici am greșit mult, convingându-i să ne însoțească pe la tot felul de expoziții și galerii. Arta nu poate fi  îndrăgită cu forța. Poți doar trezi repulsie față de acest fenomen și probabil că asta am și obținut. Mi-a trebuit ceva timp să accept greșeala și să înțeleg că toate își au timpul lor, iar noi, părinții, din dorința de a le oferi prea multe și toate deodată, riscăm să îi sufocăm.

Atunci am căutat soluții pentru a găsi un muzeu mai atipic care să trezească interesul copiilor și evident că l-am găsit în scurt timp. Doamne-ajută cu googl-ul ăsta. Am descoperit în mai multe orașe ale lumii unul uimitor de-a dreptul, singurul la care merg copiii mei cu drag – cel al științei. Prima data l-am descoperit în Stockholm și m-am distrat teribil și eu în rând cu ei. Apoi le-am vizitat și pe cele din Barcelona, Moscova și mai nou pe cel din Londra. Este singurul spațiu în care pot atinge, trage, încerca și experimenta fără să audă mereu :”Nu puneți mâna pe nimic să nu spargeți ceva, că nu am acoperi paguba nici de ne-am vindem apartamentul, și chiar și de ne-am lipsi de un rinichi de-al tatei”. Gluma-i glumă, dar conține mult adevăr.

 

 

 

Așadar – cei de ați pățit ca mine, mai puteți corecta greșeala și de a schimba imaginea de muzeu ca fiind un loc chiar distractiv și prietenos. Duceți-i să se minuneze, să încerce și să experimenteze, descoperind că muzeele pot fi altfel și mai ales că știința poate fi interactivă și foarte distractivă. În cadrul acestor minunate instituții pot asambla și dezasambla structuri, studia densități și urmări reacții de tot felul, pot face experimente și studia de la motoare pana la nave cosmice. În Londra este gratuit, de altfel ca și majoritatea muzeelor de știință. În Barcelona plătesc doar adulții 3 euro biletul, în celelalte locații menționate de mine costă ceva mai mult, pentru că sunt private. Mai există și în alte țări ale lumii, îmi zice google-ul, ba chiar și în București dar, recunosc că  nu am ajuns încă la cel din urmă.

IMAG1247

Am zis haideți sa schimbăm conceptul de muzeu plictisitor din mintea copiilor, dar, de fapt, realizez ca am avut nevoia sa mi-l schimb eu însămi. Am ajuns să ne placă tuturor într-atât de mult, încât să stăm de fiecare dată până la închidere. Iar la cel din Londra am descoperit, cel puțin pentru mine, ce era mai interesant fix la sfârșit: oalele sub presiune (un fel de ”multivarca” din anii 30), mixerele de la început de secol, aparatele ingenioase de curățat mere, mașinile de spălat, gen ”Aurica” și multe alte minunății inventate de strămoșii noștri, dar unele ajungând să le utilizăm chiar și noi, generația mai tânără. Să mai zică cineva că inventivitatea umană a progresat doar odată cu începerea erei digitale. Greșit. Pe timpuri, zic eu, fără tutoriale și goog-ălit se realizau adevărate minuni.  Apropo, mi-am amintit de Radio Moldova când am văzut expuse și aparate din alea „bobinnik” și telefoane cu disc, de care mai există și acum prin cabinetele radioului național dar și de ”radiola” de la bunica și de televizorul ”Gorizont”. De râs și de plâns de altfel. Copiilor mei le suna tare ciudat ca am prins asemenea „obiecte preistorice” în copilăria mea. Mai ales acum când le-au descoperit expuse la muzeu. Ș-apoi mă mir de ce mă consideră un soi de dinozaur. Așadar, dragi părinți! Dacă tot veniți în capitalele europene pentru shopping (am înțeles că este noul sport național) nu ezitați să aduceți și soții și copiii cu voi. Pe aceștia îi puteți lăsa pentru o zi întreagă la unul dintre muzeele gratuite, unde cu siguranță nu se vor plictisi iar voi puteți profita de o zi de libertate. Și capra – și varza.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s