Și am ajuns  să se împlinească și două luni de altfel, de nou de … invers.

Cu ce să încep? Cu mersul pe invers al transportului londonez care, încă de la început mi-a părut greu de digerat. La fel rămâne și acum. Mai amețesc și acum când merg în transport, având sentimentul că sunt pe contrasens. Încă sunt claxonată de cei care vin din dreapta pentru că întorc capul mai întâi spre stânga, după regula de-o viață – stânga-dreapta, stânga-dreapta. Direcția ”pe invers” va trebui reînvățată.

În afară de transport încă multe altele sunt pe invers, dar de data asta nu la propriu ci la figurat. Mi s-a părut ”pe invers” faptul că o bătrână din bloc, care ar fi trebuit să fie sătulă de chiriași de tot felul ce se tot perindă pe aici, s-a apropiat într-o zi să îmi spună că suntem bine veniți și că suntem o familie frumoasă. Nici o aluzie la ”ponaiehali”, nimic. Ceva nu-i în reglă cu bătrâna, precis.

E total ”pe invers” când la ședința cu părinții, notițe își face doamna de la secretariat, prezentă și ea pe lângă învățătoare și nu părinții. Aceștia din urmă sunt întrebați despre ce nu le convine în școală, ce sugestii sau soluții găsesc vis-a-vis de diverse probleme. Problema a fost doar una – faptul că site-ul școlii nu este mereu updatat. Atât.

E total ”pe invers” când în cadrul aceleași discuții învățătoarea, care prezintă toate probleme pe proiector, bifate punct cu punct, ne raportează despre ce au făcut și urmează să învețe cu copiii la școală, invitându-ne la o discuție referitor la cum să fie aceste teme abordate mai interesant, mai distractiv și mai haios. Direcția discuției venea dinspre ”eu, învățătoarea trebuie să îl cointeresez pe copilul dumneavoastră să învețe cât mai ușor, ajutați-mă cu sugestii”  față de ”e greu să lucrez cu ei pentru că sunt mulți, mereu nu au stare și nu se pot concentra” cu care am fost obișnuită. Iar concluzia ”un copil trebuie să vină fericit la școală și să nu simtă că e forțat să învețe” mi-a pus capac. E total ”pe invers”.

Ca să nu mai zic că se pune mai mult accent pe ”vizual” decât pe teorie. Orice temă învățată se va transforma într-un proiect desenat, colorat, lipit și afișat în clasă, ca se fie reținut mai bine. La realizarea proiectului participă cu toții. Păi nu e mai distractiv așa? Aici mă opresc să mai zic ceva despre învățământ pentru că e un subiect separat la care simt că voi mai reveni.

Nu e ”pe invers„ când localnicii văzându-te că ai reușit să te încurci în bulinele albastre de pe google maps, pentru că da, am talentul acesta, să se oprească din mers și cu răbdare să îți explice și ajute cum să ajungi acolo unde te-ai pornit? Parca am mereu sentimentul vag că ceva nu se leagă. Și tot stau în așteptarea acelui ”adevăr”, acelei ”arame dată pe față” care sigur încă se ascunde de mine.

E ”pe invers” faptul că oamenii se îmbracă cu paltoane sau geci cu puf, când e mai frig, iar în picioare au șlapi de plajă. Eu, una, chiar și vara când sunt în maiou am nevoie de ciorăpei, să fie cald la piciorușe, așa cum am fost obișnuită, iar aici văd că nu le pasă de sănătate deloc. Și nici de curent nu se feresc, nu mai înțeleg nimic. Ei chiar nu răcesc niciodată?

E ”pe invers” ca șoferii de autobuse să fie șoferițe de fapt, iar manichiura să ți-o retușeze manichuriștii tineri asiatici. La fel de ”pe dos” este să primești totul – de la NINO până la carduri și cartele telefonice prin poștă, de la o poștăriță surdo-mută. Aceasta, apropo, nu cară ditamai gentoiul să își rupă spatele, ci are un cărucior cu frâne pe care îl împinge pentru a-și facilita transportarea în siguranță a plicurilor. Și acestea nu se pierd niciodată.

Și e ”pe invers” ca fiind soacră, să vii dis de dimineață pe la nurori și să le culegi copiii, pentru că acestea trebuie să își urmeze cariera. De stomatolog. Asta mi-a părut chiar cea mai ”pe dos” dintre toate. Cum?  Se poate așa ceva? Da, una dintre nurori este vecina mea iar eu m-am împrietenit cu soacra. Chelsea. Care mi-a zis cu mândrie că are 4 copii, că i-a făcut de tânără și am căzut de acord că tinerețea își are puterile ei nebănuite. Și că ne doare spatele de la cărat copii – doar că în locuri diferite. Și că răbdarea la al o sutălea ”maaam!” și ”i need!” cam crapă. Doar că am rămas cu sentimentul ”pe invers” atunci când mi-a zis că a devenit bunică la 38 de ani, așa câți am eu acum și că e de datoria ei să le ușureze viața nurorilor pentru că știe cât de greu i-a fost.  Și aici am făcut scurt-circuit. Și mi-au ”ars” toate teoriile și principiile. Și eu, cea care mă considerăm prea-harnica și prea-născătoarea și care eram convinsă că nu mai datorez nimănui nimic. Dară-mi-te nurorilor.

Totuși, cel mai ”pe invers” consider mitul timpului urât de afară. Este chiar foarte călduț și constant și predispune la meditație și lectură. Am umplut instagramul cum poze ale unei toamne magnifice. Umbrelele mele luna asta au stat ”pe invers” uscate în dulap. Doar că îmi mențin post-scriptum-ul: ploaia ori o înfiezi, ori pleacă acasă! E totuși Londra. Iar eu încă aștept ploi. Până atunci poate să mă mut în alt cartier? Că prea plictisitoare devine toată ”anormalitatea„ asta…

Mai jos, anexez câteva dintre proiectele afișate de la școală, în caz că vreți să aruncați un ochi.