De multă vreme nu mai caut cărți perfecte. Ba chiar mă plictisește perfecțiunea. Îmi plac scriitorii care emană naturalețe. Îmi plac personajele îndrăznețe, dezgolite de falsuri. Pentru că happy-end-urile cu care am crescut din poveștile copilăriei noastre doar ne-au dăunat, zic eu. Viata nu este ușoara.
Despre Extraconjugal-ul lui Mihai Radu am citit mai multe recenzii, una chiar susținând, că această carte nu are un mesaj clar. Am așteptat să treacă ceva timp de la lectura ei și am înțeles că și acum mă mai gândesc la unele pasaje. Am găsit în ea multe realități nespuse și ascunse ale unei vieți ordinare de cuplu – cu probleme și blocaje. Mi-a plăcut mult stilul personajului de a vorbi direct, pe șleau, și de a-și recunoaște toate acțiunile mai mult sau mai puțin dorite. Unele regretate – altele nu chiar. Pentru că așa este omul.
Cartea începe intrigant cu un subiect mai puțin întâlnit – copiii află de la medicul de familie că mama lor are o boala venerică și pornesc o investigație. Deznodământul confirmă, încă o dată că, de multe ori, aparențele înșeală iar incluziunea copiilor adulți deja în viața intimă ale părinților lor nu este tocmai necesară.
Las mai jos doar doua pasaje pentru cei interesați să îi cunoască pe Robert și Alexandra:
”În fața mea Alexandra părea fără soluții, ceea ce m-a făcut să sper că reușisem să clintesc ceva în hotărârea ei. Pe masă, între noi, erau actele de divorț rupte – încetaseră să mai fie acte, redeveniseră niște simple foi de hârtie, pe care scria ceva, naiba știe ce. Nu mi-a zis nimic, a plătit în tăcere, s-a ridicat și m-am ridicat și eu…”Să iei o cutie de lapte de soia, nu mai avem”. Așadar, nu mai ”avem”, pluralul nu murise…”
”Adolescența a fost Evul Întunecat, un întuneric dubios, plin de chinuri și demoni. Marele demon, șeful demonilor, era sexul. Apoi, alți demoni subalterni: frica de ceilalți, teama ca nu mă vor plăcea, dorința de a pleca din T. și gândul că poate nu se va întâmpla niciodată…”.