Din luna august am tot adunat poze în telefon, ca să am ce pune pe blog în încercarea de a continua jurnalul Londonez. Ei, ia-tă că s-a adeverit ceea ce îmi spuneau și alți emigranți: ”Scrie acum, când totul este nou și interesant, pentru că mai apoi îți vor părea toate parte a normalității și nu vei mai simți nevoia să tot descrii și compari”. Problema, însă, a fost și alta – declanșarea unui soi de stare depresivă, urmată de incapacitatea de a mai crea, dar, mai ales de a împărtăși starea în care intrasem.

Din păcate nu este un mit faptul că cei veniți din țările cu mai mult soare suferă pe termen lung de pierderea vitaminei D și încep să cadă în melancolii. Cu siguranță că nu toți, dar, odată deschis acest subiect în discuții cu prietenii mei am descoperit că mai toți avuseseră asemena pusee și, culmea, majoritatea făcuse și tratament de-a lungul timpului, de când sunt stabiliți în Marea Britanie. La fel mi-a zis și interpreta, prezentă la consulatia medicală (o tânără din România) că simptomele întâlnite în cazul meu sunt comune în majoritatea cazurilor și că, mai poate fi efectul mai întârziat al stresului schimbării de țară și de obiceiuri, numită ”depresia emigrantului”. Nu prea cred că e și cazul meu, pentru că mi-a plăcut mai totul de când am veniti aici și ,de aceea așa și nu am înțeles cauza acestor stări. Mi s-au recomandat un set de analize și într-adevăr mi s-a depistat lipsă acută de vitamina D și de fier. Astfel, pînă să încep tratamentul cu D-uri și fier, nici un ceai de sunătaore nu mi-a fost de folos, decât așa, ca să nu zic că nu încercasem și asta. Am înțeles că problema este una cât se poate de reală și de atunci am devenit coșmarul familiei, alergând zilnic după copii și administrându-le vitamine, măcar până va aparea soarele și la noi pe stradă, că tare zgârcit la vedere a mai fost și anul acesta. O plapumă plumburie s-a așezat peste noi din septembrie și până în martie, însoțită de vânturi și ploi din alea de te pătrunde frigul până la oase. Nu degeaba avertizează și Ministerul Sănătăți de aici despre necesitatea vitaminei D în lunile ce conțin litera R – din septembrie și până în aprilie. Lecție învățată, dar, cam târziu.

Așa că așteptăm nu nerăbdare soarele.

Colac peste pupăză, pe când m-am adunat totuși să scriu despre depresie, a intervenit Coronavirusul. Nici nu știi acum care e mai periculoasă dintre boli și, mai ales, cum să lupți cu cea din urmă.

Nu, nu am intrat în panică, însă, observând că se golesc rafturile magazinelor, am decis să iau măsuri de precauție. Joi am fost să mă aprovizionez și eu. Miere de albina – ioc, șervețele umede – mai nimic, hârtie igienica – deloc (aici se pare că englezii au o obsesie), săpun – nimic, vitamina C – greu de tot am găsit și din alea scumpe. Ehinacea și Propolisul – la mare căutare. Nurofen – doar câte 2 cutii ne-au permis sa luăm fiecare. La fel s-au impus limite la doar câteva bucați din strictul necesar – geluri de duș, șampoane, etc.

Am cumpărat conserve de ton, ulei, conserve de porumb și de ciuperci, zahăr, orez, hrișca și paste. Ouă. Un sac de cartofi, ceapă și morcovi. Pastă de tomate. Fructe. Le-am depozitat în garaj. Sper ca rozatoarea neidentificata, care anul trecut și-a pus la uscat macieșe pe raftul de lemn să nu dea iama în cartofi și morcovi.

Repet că nu m-am panicat, ca dovadă că am fost și la un spectacol la teatrul rus, pentru că se juca Cehov si, totusi, în Londra încă nu e grad înalt de panică, dar, ca orice mamă m-am gândit mai bine să am rezerve, decât să nu mai am produse mai târziu.

La colegiul unde fac engleză, colegele mele și-au agățat geluri antibacteriene la genți. Asta acelea care s-au orientat mai rapid și au reușit să mai cumpere. Astăzi, însă, pe grupul nostru de WhatsApp vorbeau să facem o petiție și să nu mai mergem de luni la cursuri, chiar și dacă guvernul de aici nu a închis școlile și unitățile de învățământ. Au motivat decizia prin faptul că se așteaptă la un val mai mare peste o lună-două și că vor închide atunci. Nu poți ști dacă e corectă decizia sau nu – vom vedea pe viitor. Mască, însă, am început să port în locurile aglomerate, chiar și de surprind priviri sceptice câteodată. Acum alerg după copii prin casă și cu lingura de propolis și cu pastilele de vitamina C, că doar ne imunizăm, nu? Iar de la școală ni s-a comunicat că copiii vor merge să ia masa în grupuri mici, ca să stea departe unii de alții. La fel școala este dotată cu săpunuri anti-bac peste tot pe holuri, nu doar în toalete. Sperăm că ajută.

Probabil că, totuși, îngrijorarea mai mare ține de efectul colateral al acestui virus și anume criza economică pe care o va declanșa. Se plâng cei care au magazine, cabinete stomatologice, organizatorii de evenimente etc. că numărul de clienți e în drastică scădere și că, în curând efectele vor fi dezastruoase. Asăzi mi-a zis cineva că au fost anunțați de scăderea salarială cu 25% a tuturor angajaților din compania lor, iar în alte firme s-a convenit ieșirea prin rotație în concedii fără plată. Chiar și așa, consider, că pe termen lung, dacă nu trece epidemia în câteva luni (așa cum se anunță că va dispărea la temperaturile mari ale verii) se va ajunge la concedieri și falimente.

Prognozele sunt sumbre. Important e să ne ținem tari, să încercăm să ne imunizăm și să ne spălăm pe mâini cât de des putem. A mai trecut omenirea prin epidemii și mai grave și tot a supraviețuit. Mai ales că afară e o primăvară frumoasă cu magnolii și camelii care stau să plesnească în mii de culori, iar narcisele au invadat parcurile.

Soare-soare, frățioare, se pare că ești mai important decât mi-am imaginat vreodată. Ești tare așteptat în aceste timpuri incerte. Haide, fie-ți milă și cuprinde-ne!!!