și dacă într-o noapte Dumnezeu va tresări în vis

și va zgudui cuștile

în care dormim stivuiți unul peste altul ca într-un depozit

vom fi striviți cu toții unul după altul?

a mai avut odată un cârcel

de ne-am speriat de moarte și am țâșnit-o afară

în pijamale și cu plapumele după noi.

era noapte

aud și acum trosnitul șifonierului care a căzut

la câțiva centimetri de piciorul mamei

și cristalul de boemia tremurând în ritm cu vuietul de afară

tuna

un fulger orbitor se reflecta în oglinda de vis-à-vis.

”nu-mi place la târg”, zicea bunica venită exact atunci să ne viziteze

privind clădirile de zece etaje legate între el cu panouri de aluminiu

hora de betoane

”cum poți dormi cu burta în sus când știi că ai peste tine nouă straturi de beton

stătea ghemuită ca un copil mic pe canapea așteptând zorii că să plece

la casa ei din marginea satului, de pe malul Prutului.

”am lipit-o astă-primăvară cu lut și cu paie pe unde s-o mai crăpat”.

”când o scuturat ultima dată în casa cei mare doar pernele clădite în colțul patului,

cele cu broderii în fir roșu, se rostogoliseră pe jos,

iar din candelă s-a vărsat puțin ulei”

în așa nopți animalele urlă cu voce nepământească

câinii se rup din lanțuri, înhăitându-se în drum

iar furcile cad cu zgomot de pe căpițele de fân

cerul crapă

ploaia încearcă să răzbească prin acoperiș

”numai să nu cadă la târg blocurile”

bătrâna adună pernele una câte una

le urcă înapoi pe pat, în casa mare.

fetele ei, toate cinci, nu și le-au luat cu ele atunci când s-au măritat

au plecat la oraș

și și-au găsit fericirile

în horă