Travaliu creativ

Avionul mirosea a pește

20180315_171353.jpg

Lacul de la Botanica, cel de lângă Porțile Orașului, prin preajma căruia am copilărit și eu devine în romanul ”Avionul mirosea a pește” a lui Nicolae Popa punctul de pornire al unui adevărat mister. Crima, aparent săvârșită de Mihai Loghin, personajul principal al romanului, care admite că va urma să facă ani grei de pușcărie pentru ea, nu pare a fi săvârșită de către acesta, sau cel puțin nu se crede în stare de a o fi săvârșit. Pe tot parcursul lecturii nu ne vom putea da seama dacă a fost reală sau imaginară acea crimă. Penitenciarul sau, totuși, casa de nebuni îl așteaptă pe Mihai? Cu atât mai mult, cu cât o altă linie paralelă a subiectului dezvoltă o acțiune infracțională, aparent, cu pește congelat, care dosește, de fapt, marfă de contrabandă. Legătura celui ucis lângă lac cu membrii acestei rețele fiind una evidentă.

Relația lui Mihai cu preoteasa, soțul căreia se înecase în același lac, va scoate la suprafață aspecte ascunse ale provenienței banilor pentru construirea bisericii de la Botanica, romanul atingând aici un aspect dureros al realității basarabene – legătura dintre biserică și oamenii ”sus puși” care, dacă încă nu ați reușit să faceți legătura, sunt direct implicați în afacerea ilegală cu ”pește”.

Împletirea celor două linii de subiect țin viu suspansul până la finalul lecturii. Mărul înflorit apare ca un simbol al deznodământului: ”Inculpat Loghin! Până la înfloritul merilor, cum ți-am mai spus, trebuie să fii gata! Să ai totul scris, semnat, copertat, pus pe masa judecătorului!”  Momentul depunerii mărturiei, cu sacoșa liliachie pe cap și cu sugestia ”Vrem un da limpede!” venită de la anchetatorul Curbet, până la mențiunea în ce limbă să fie scrisă mărturia, exprimă în doar câteva rânduri imaginea perfectă a procesului de anchetare ”echidistant și democratic” din Moldova. Stilul inedit al personajului de a răspunde evaziv, de a juca pe degete anchetatorii, de multe ori va conduce cititorul spre o pistă falsă – cea a nebuniei lui Mihai. Oscilația constantă dintre simpatie față de el și, în aceeași măsură, dispreț pentru neseriozitatea lui, felul cam ușuratic de a lua lucrurile, viața sa însăși, cam indecisă și ușor comodă, va ține cititorul în priză tocmai pentru a-i afla totuși, la final, deznodământul.

Deliciul lecturării va veni, însă și din stilul original al lui Nicolae Popa, plin de elemente sarcastice și umor, din fina observație a detaliilor mici, aparent neînsemnate, dar cu mare încărcătură semantică, din personajele conturate măestuos și prin limbajul viu și veridic.

”- Da se poate și-n română?

– Se poate și-n chineză! Că mă-nervezi! Și-n română, și-n chineză și-n hui-neză dacă chiar îți închipui că are să-ți buchisească cineva rândurile plângăcioase. Sau nu îți dai seama că în situația, când toate dovezile stau la suprafață, nu mai pierde nimeni timpul să citească mai mult de prima pagină?! e fapt, ne mai uităm și la ultima, la semnătură.”

Sunt convinsă că ar ieși un film de zile mari dacă romanul ar fi ecranizat, tocmai datorită amprentei autentice și originale ale scrierii autorului, al suspansului și al personajelor-cheie reprezentative pentru societatea moldovenească postcomunistă, redată cu atâta har.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s