îmi stătea nespus de bine acea toamna

o pictasem eu însămi în culorile resemnării

îți mulțumesc abia acum că nu ai transformat cuvintele de adio

în poduri

travaliul virgulelor e cel mi dureros

și nedrept

amintirile răscolite provoacă anemie

ușa trântită cu zgomot

a tăiat o dată

cicatricea, însă, e mai perfectă

mi-a mângâiat-o cât a știut ea de bine

acea toamnă…