Tata n-a avut facebook

i-am făcut o pagină dedicată creației lui

pentru a-i ține vie amintirea

facebok-ul a devenit, totuși, și casa celor morți

un recensământ al vieților virtuale

”în memoriam” apare la chipurile trecute pe alte liste

scrise cu pene albe, căzute din aripi de îngeri.

Exista și Skype-ul și Messinger-ul atunci când se îmbolnăvise

dar chiar și în ziua când mi-a zis să nu mă mai grăbesc să vin

că nu îl mai prind în viață

vorbea la telefonul fără fir din casă.

Nici cu mobilul tare nu se obișnuise

și cu ideea că mereu se descărca fără să observe.

Nu știu câte fețe vesele sau triste, inimioare sau căței

care dau din labă și sar în sus cu limba scoasă i-aș fi trimis atunci

știu sigur că el nu ar fi intrat în aceste jocuri

pentru durerile simțite în privirile lui nu existau emoticoane

și nici nu cred că se vor inventa vreodată.

Acum vorbim mai mult ca niciodată

prin cuvintele lăsate pe foile îngălbenite din birou

și prin acele câteva cărți editate, de altfel, pe banii familiei,

dar mai ales prin sutele de cântece care continuă să răsune

printre pământeni.

Îi răspund printr-un mesaj

în fiecare vară în noaptea în care a plecat

un lampion se ridică încet și dispare printre stele.

Și nu e nevoie de nici o parolă de wi-fi…