Anul ′68

rataseră ambele admiterea la facultate

în Rusia, la construcția Magistralei Trans-Siberiene, trâmbițau comsomoliștii,

cu bilete oferite de Uniunea Tineretului Comunist și cu fanfara care își petrecea vitejii la gară ca pe niște eroi

110 ruble pe lună erau mai multe decât 70

cât oferea postul de bibliotecară din care tocmai demisionaseră.

Au plecat pe ascuns într-o zi de august, pe un drum lung, interminabil:

stația Tavga, Regiunea Sverdlovsk, apoi Mortka

trenul cu fugari dubioși, cu fețele băute, ce au preferat munca în locul pușcăriei

și doar comsomolistele noastre zburau spre idei mărețe.

Visele s-au năruit odată ce au primit la destinație

salopete groase căptușite, vechi, pufoaice supradimensionate, ca ale deținuților

pâsle, pentru că Siberia nu poate avea picioare decât reci

săpau tranșee în pământul înghețat, seara visau satul natal

adormind în pâsle, cu cosițele lipite de gheața pereților din vagon

scrisorile veneau greu și doar acelea în chirilică.

Gustul patriei l-au simțit o singură dată,

bomboanele ”Bucuria” au fost furate din unul din vagoane

s-au speriat apoi teribil și le-au îngropat în pădure

și-au plâns atunci la grămadă ”Bucurii”-le și prostia și au decis să fugă

cererea fusese aprobată doar uneia

cealaltă a adăugat un ”ne” în fața cuvântului ”vozrajaiu”, riscând

și uite-le în fața porții părintești cu tot cu hainele mirosind a Siberie,

nepredate din grabă.

Mai întâi au mers împreună la Mircești, apoi la cealaltă  – la Boghenii Vechi,

să nu le bată

s-au căsătorit cu câte un Ion ambele și au fost nedespărțite viața toată –

”să îmi lași de pomană setul fain de cafea pe când vei muri”,

glumea cea aflată pe patul de spital, simțind că va pleca, de fapt, ea prima

în două zile s-a și dus,

lăsând-o pe cealaltă cu tainele nespuselor lor siberiene

și cu acele scrisori din Tavda

peste care am dat în podul unei case