Tot mai des evit să îmi privesc mâinile

zici că nu îmi aparțin

că sunt ale mamei când îmi pregătea geanta de plecare în lume

le văd și acum cum înveleau fiecare obiect în punguțe

le mângâia cutele le aranja colțurile

iar la sfârșit le mai netezea încă o dată înainte de a le pune împreună

m-a întrebat dacă nu mi-am uitat șosetele groase

și pulovărul de lână pe care mi-l făcuse tot ea

din alte două mai vechi dezlânate

”frig să nu îți fie acolo la munte”

alături aștepta împachetată într-o geantă de rogojină

plapuma de lână primită de pomană de la înmormântarea bunicului Mihai

și un ceaun nou-nouț de la Piața Centrală cu două kilograme de hrișcă vărsată

”să nu îți fie foame” mi-a mai zis ”iar hrișcă pe acolo nu se găsește”

le-a pus una în alta și le-a legat cu o sfoară

le-a mângâiat cutele le-a aranjat colțurile

și le-a mai netezit o dată

ultima a fost cămașa de noapte lungă

pe care mi-a cusut-o înainte de plecare

”să îți porți cu demnitate poalele!”

mi-a scris pe interiorul ei cu pixul

m-a petrecut la gară într-o dimineață de octombrie

mi-a mângâiat cutele bluzei i-a aranjat colțurile

și a mai netezit-o o dată

de atunci tot plecată am fost și tot mai departe

mama avea pe atunci anii pe care îi duc eu acum

eu, de ce nu îmi pot privi mâinile?