Portbagajul lui Ciprian Măcesaru, recompensat cu Premiul ”Tânărul scriitor al anului 2013” ascunde un secret în trusa de prim-ajutor medical – jurnalul soției sale, Alina. O femeie cândva adorată, iar acum urâtă ”femeia pe care o iubisem ca un nebun, mama copilului meu, femeia care nu mă dorea, femeia căreia îi era silă de mine, frigidă, femeia cu sexul ca un deșert, femeia fără sex, femeia fără viață, femeia moartă…”

Jurnalul nu doar că îi descoperă un alt aspect al căsniciei naratorului, ci și un trecut traumatizant al fostei sale soții – abuzată de unchi, devenit apoi soțul mamei sale. Femeia mai ascunde și alte secrete, iar soțul începe un jos demonic în schimbul returnării jurnalului acesteia. Pentru fiecare partidă de amor, forțat din partea ei, urmează să primească înapoi câte o filă din el. Astfel, conveniența părea a fi confortabilă pentru ambii – el își primește doza zilnică de care a fost privat în ultimii ani, iar ea respiră ușurată pentru că secretele ei (himosexualitatea) au fost deconspirate și acceptate.

Soțul, însă, un individ meschin și stăpânit de fascinația răului, are alte planuri cu acest jurnal. Să scrie o carte în baza lui, subiectul părându-i unul foarte reușit iar succesul asigurat.

Romanul mai atinge și unele aspecte legate de relația tată-fiu, încărcată de așteptări și temeri din partea naratorului: ”Dansează ca un bărbat, i-am zis…l-am prins de braț și l-am zgâlțâit. Nu voiam să ajungă un fătălău!” dar descrie și relația încordată cu tatăl său bolnav de Alzheimer. Ne este prezentat și un monolog legat  de latura violentă ale bărbaților și nevoia lor de a domina: ”Cred chiar mai mult de atât. Cred că toți bărbații sunt potențiali violatori. Violența fizică, sau umilirea, fie și trucate, ca fantezie, așadar, sunt semne clare ale atracției față de ideea de viol”.

Iar referitor la Dumnezeu, autorul zice : ”Dumnezeu era invenția fricii noastre. Fără ideea vieții de apoi, religiile n-ar fi interesat pe nimeni. Asta credeam, chiar dacă îmi doream și eu să existe un Dumnezeu salvator, care să nu mă lase să dispar în neant”.

Romanul se citește ușor, cursiv, iar finalul este unul neașteptat. Care le rezolvă dintr-o dată pe toate.