Există mame de tot felul.

Există mamă începătoare. Perfecționistă. Totul ca la carte! Lapte încălzit la o anumită temperatură. Sticluță sterilizată. Suzetă de rezervă. Cartea lui Spock în geantă. Le pot identifica de la o poștă. Băiță la temperatura indicată în carte. Poze cu copiii cum dorm, cum se scoală, cum mănâncă. Poze pe masă și sub masă, în cărucior și pe oală. Contur la mâinuțe și la piciorușe, desenate lună de lună. Jurnal scris în fiecare zi. Da, zi de zi. Lipit în el ombilicul ”căzut” la a treia zi și primele fire de păr. Primul dinte, prima împiedicătură și primul măr mozolit și întins pe bluza mamei. Toate înregistrate, notate și povestite tuturor. Obsedată de perfecțiunea de mamă și mai ales, de copilul ei. Cel mai, cel mai!

Există mamă obosită. Judecată, cel mai adesea, de cei din jur. Că nu șterge imediat mâinuțele copilului, că nu aleargă să îi încălzească laptele și i-l dă și mai rece, și nu sare din loc când acesta cade pe jos. Iar în cărucior sunt resturi de biscuiți lipiți de câteva zile. Oboseală. Îi mai face poze din când în când, dar contur la mânuță i-a făcut unul singur la două luni, pentru că la prima uitase. De surmenaj. Iar jurnal nu i-a introdus decât mult mai târziu. Câteva pagini, în ziua când a găsit în microunde ceaiul ei, care o aștepta de 3 zile și a înțeles că pe toate nu are cum să le reușească și s-a resemnat. A scris atunci 3 pagini de jurnal retroactiv. Multe lucruri nici nu și le mai amintea clar. De nedormit.

Există mamă matură. Stăpână pe situație. Relaxată. Înțeleaptă. Și de ar mânca copilul, câteodată, cu mâinile murdare – va fi imunizare. Și de ar cădea și s-ar juli – va fi experiență. Și de ar cădea din copac – va fi încercare. Iar de s-ar scăpa pe el – să alerge mai departe. Contează fericirea din ochii lui. Restul sunt detalii nesemnificative. Ca și hainele rupte, murdărite, jucăriile pierdute și sticlele nesterilizate. Ea aleargă mai mult cu ochii după el, dar știe să îl asculte. Nu se mai stresează de mâncarea caldă, gătită, și nu îl mai ceartă că se șterge cu mâneca la nas sau se scobește în văzul tuturor. Va ajunge și singur să înțeleagă că nu e bine și atunci va înceta. Fără să îi zică că e rușine. Iar jurnal nu i-a scris. Pentru că și-a făcut timp să îi povestească atâtea despre primele lui zile, detaliu cu detaliu, despre toate lucrurile cu adevărat importante din viața lui, fără fire de păr și ombilice imortalizate, încât știe sigur că nu le  va uita niciodată. Pozele ei sunt instantanee și haioase, deloc perfecte. Iar urmele de măr de pe haină – un semn al mândriei de a fi mamă, și nicidecum motiv de supărare.

Există mame de tot felul. Iubiți-le pe toate. Alintați-le, pentru că le aveți. Nu le judecați, pentru că sunt diferite. Diferite faţă de altele. Sau faţă de ele înseși în etapele devenirii lor.