Travaliu creativ

E iarăși ziua lui Mihai Mihailovici

105603023_3039267492807016_11438056643148928_n

Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici a reprezentat pentru mine o mare descoperire. Mi-a fost curios să aflu cum a reușit să descrie Dumitru Crudu cititorilor săi o succesiune de ani, pornind de la 28 iunie, dar nu unul oarecare și să lege în jurul aceleiași date, pe parcurusul a mai multor ani, un șir de evenimente majore. O găselniță minunată a fost această formă, acest joc de zile și de ani, care cucerește din start. Apoi, redarea exactă a tipologiilor de personaje repezentative etapelor prin care trece viața lui Mihai Mihailovici – ocupația sovietică, cel de al Doilea Război Mondial, foametea, deportările și apoi recăpătarea independenței – este realizată cu atât măiestrie scriitoricească, încât înclin să bănuiesc ficțiunea acestor personaje. Cu atât mai mult, cu cât la lansarea, la care am ajuns dintr-o pură întâmplare fericită, Dumitru m-a sfătuit să citesc cu mare atenție cartea și să îi zic apoi părerea. Cu siguranță că a știut că voi descoperi acel personaj Aurel Ghimpu, în persoana căreia voi regăsi împletirea între disidentul Gheorghe (unchiul) și poetul Simion Ghimpu (tatăl meu), iar impactul cărții va fi unul major asupra mea.

Dragă Dumitru. Nu știu în ce proporție ai reușit să sădești în fiecare personaj al tău realitate și ficțiune, știu însă că în cazul personajului Aurel ai reușit să atingi profilele ambilor frați Ghimpu – și cel vertical care spune lucrurilor pe nume asumându-și consecințele ulterioare, și pe cel sensibil, nepublicat din cauza opiniilor politice, dar dârz deopotrivă. Cu acest persoanj m-ai cucerit definitiv, pentru că a atins niște corzi durute. Pentru că și în cazul altor persoanje, numele cărora nu este deloc întâmplătoare, ai știut să lovești direct în țintă, ai știut să prezinți atât frumosul din oameni cât și lașitatea, franc, fără perdea. Și, ce nu denotă mai bine măiestria scriitoricească, decât acest act cu adevărat curajos de a descrie și personaje negative care, cu siguranță, pentru cei apropiați cercurilor literare, sunt identificabile.

Mult timp nu am știut ce și cum să scriu despre aceasta carte, dar astăzi am ascris așa cum mă iau gândurile pe dinainte, ca de obicei, fără prea multe notițe și schițe.

Înainte de a-ți mulțumi pentru această cronică amplă, țesută cu personaje vii și bine conturate aș vrea să citez un fragment (selecția fiind subiectivă, recunosc) care în exemplarul meu de carte va rămâne mereu subliniat:
„Dragi prieteni, vreau să vă amintesc că azi l-am petrecut pe ultimul drum pe unul dintre cei mai mari poeți din literatura noastră și unul dintre puținii noștri patrioți, care a sfidat deschis regimul sovietic și care a stat la bazele renașterii noastre naționale. Eu vă rog frumos, mai rămâneți ca să-i cinstim memoria și nu vă grăbiți să-l uitați chiar așa de repede”…{…}

Răzvan râdea. Bea vin și râdea. Apoi îi spuse: ”Dacă Aurel Ghimpu a fost un poet așa de bun, așa cum ai susținut pe marginea gropii, de ce n-ai scris și despre el măcar vreun rând, ceva?”

Îți mulțumesc, Dumitru!

67303441_2906630066020096_6894254140302557184_n

3 gânduri despre „E iarăși ziua lui Mihai Mihailovici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s