scriu rezamată de un perete de cărămidă roșie

soarele bate în față și este pentru prima dată când

nu mă grăbesc

nici nu mă feresc

dor de atingerea pe care

cele 1000 iu de vitamina D nu o pot înlocui

latexul tastează literele  sufocate de mască

transpiră buricele degetelor pe sub mănuși

în casă – nervozitate, pe străzi – încordare

sub tricou – frustrări ambalate în câteva kilograme pe plus

cel mai bine s-au vândut în aprilie

papucii de casă și pijamalele

covorul s-a bătătorit în drum spre frigider

mai grav decât să te îngrași în timpul molimei e să te apuci de slăbit

trecând prin mașina de făcut tăiței nervii celor din casă

o primăvară  suspendată

între paltoanele de iarnă și rochiile de vară

cărora le mut nasturii

doar iedera iși dezgolește cu nerușinare

mlădițele suave ale verdelui crud