te grăbești să ajungi la spital
de-or mai rămâne ape suficiente
ratezi poarta maternității
ești bulversată e trei dimineața
a doua oară e mai cu noroc
e liniște pe secție
dorm cu toții
în noapte aia nu mai năștea nimeni
ai crezut că vei fi prima dar nu a fost să fie
refuzi cu vehemență lama de unică folosință oferită de asistenta acră
căreia i-ai întrerupt visele dulci
și explici de mai multe ori la completarea fișei de internare
cum se scrie corect ultima universitate absolvita
ce contează că ești în plin travaliu
formalitățile sunt obligatorii
altfel nu poate fi înregistrată nașterea
atunci l-ai urât pentru totdeauna pe Bolyai
că nu-ți mai aminteai pe unde îi e ”y”-ul
printre durerile insuportabile mai deslușești ceva
despre o cutie de donații pentru reparația spitalului
o fi nebună asta care acum un minut te-a lăsat în pielea goală
doar în cămașa de noapte primită în dar de la soacra
o fi crezând ca are buzunare secrete unde dosești bani?
îți mai reamintește subtil că tot cu ea vei naște
iar toți ”îi mulțumesc” doar pe medici
durerea îți scurtcircuitează gândirea
după 8 ore de ispășire a păcatului Evei
corpul, vlăguit, încă mai încearcă
”tare i-o mai trebuit mere sau ce fruct o mai fi fost”
te răzvrătești și râzi cu lacrimi
”mi-ați promis că voi naște până la 12, domn doctor!”
strigi disperată în semn de reproș
surprinzi vorbe din priviri dintre nebună și medic
știi că nu-i a bine dar toate trebuie să aibă și un final
două fiole de oxitocină pe venă
apoi coatele moașei pe abdomenul tău
un ultim urlet de animal
scâncet pur de prunc
vocea medicului ”E 11, 58!”
s-a ținut de cuvânt
”Ne-am încadrat!”
filmul rămâne fără sonor…
