și te-ai grăbit să ajungi la spital

”de-or mai rămâne ape suficiente„ te rugai

era liniște pe secție

dormeau cu toții

în noapte aia nu mai năștea nimeni.

ai refuzat cu vehemență lama de unică folosință oferită de asistenta acră

căreia i-ai întrerupt visele dulci

și i-ai explicat, de mai multe ori, la completarea fișei de internare

cum se scrie corect ultima universitate absolvită.

nu conta că erai în plin travaliu

formalitățile sunt obligatorii

altfel nu poate fi înregistrată nașterea.

atunci l-ai urât pentru totdeauna pe Bolyai

uitasei unde îi e ”y”-ul.

printre durerile insuportabile ai mai deslușit ceva

despre o cutie de donații pentru reparația spitalului.

cea care te-a lăsat în pielea goală

doar în cămașa de noapte primită de la soacra

crede, probabil, că ai buzunare secrete pe undeva.

îți mai reamintește subtil că tot cu ea vei naște

iar toți ”îi mulțumesc” doar pe medici.

după opt ore de ispășire a păcatului Evei

corpul încă mai încearcă

am urât-o atunci și pe Eva cu tot cu merele ei.

”mi-ați promis că voi naște până la 12, domn doctor!”

i-am reproșat medicului tinerel

două fiole de oxitocină pe venă

coatele moașei urcate pe abdomenul tău.

un urlet de animal

un scâncet

vocea medicului ”11.57! ne-am încadrat!”

filmul a rămas fără sonor