și te-ai grăbit să ajungi la spital
”de-or mai rămâne ape suficiente„ te rugai
era liniște pe secție
dormeau cu toții
în noapte aia nu mai năștea nimeni.
ai refuzat cu vehemență lama de unică folosință oferită de asistenta acră
căreia i-ai întrerupt visele dulci
și i-ai explicat, de mai multe ori, la completarea fișei de internare
cum se scrie corect ultima universitate absolvită.
nu conta că erai în plin travaliu
formalitățile sunt obligatorii
altfel nu poate fi înregistrată nașterea.
atunci l-ai urât pentru totdeauna pe Bolyai
uitasei unde îi e ”y”-ul.
printre durerile insuportabile ai mai deslușit ceva
despre o cutie de donații pentru reparația spitalului.
cea care te-a lăsat în pielea goală
doar în cămașa de noapte primită de la soacra
crede, probabil, că ai buzunare secrete pe undeva.
îți mai reamintește subtil că tot cu ea vei naște
iar toți ”îi mulțumesc” doar pe medici.
după opt ore de ispășire a păcatului Evei
corpul încă mai încearcă
am urât-o atunci și pe Eva cu tot cu merele ei.
”mi-ați promis că voi naște până la 12, domn doctor!”
i-am reproșat medicului tinerel
două fiole de oxitocină pe venă
coatele moașei urcate pe abdomenul tău.
un urlet de animal
un scâncet
vocea medicului ”11.57! ne-am încadrat!”
filmul a rămas fără sonor
