Travaliu creativ

Câinele nemângâiat

45367101_475309979627019_3230984604064153600_n

Câinele de bronz al Emanuelei este mai mult decât o poveste tristă. Este o altă formă a singurătății profunde. Mult prea mature pentru un copil, rămas să se îngrijească singur, după ce mama a plecat la Moscova, la muncă, iar tatăl, pe care eroina principală tot încearcă să și-l apropie, își demonstrează incapacitatea de  iubi așa cum și-ar dori ea. Poate chiar cum ar fi normal. Dar există, oare, reguli ale normalității?

”Erau numai zile de după plecare – lungi și confuze. Cenușa pe care o împrăștiam pe fața casei. Focul care se aprindea numai atunci când venea vecina să mă ajute. Mâncarea, niciodată destul de fiartă. Disperarea, după ce țâncul tărcat înghițise din insecticid și murea încet, privindu-mă cu ochii străvezii. Picățelele care se prelingeau de la lumânările aprinse – unica sursă de lumină după asfințit în perioada strategilor de economisire a energiei electrice, și acopereau, ca într-o biserică, toate țoalele din casă”.

Pe măsură ce distanța dintre fetiță și părinții ei devine una tot mai mare, se intensifică introspecțiile, conștientizarea realității, fără așteptări ireale. Urmărim un proces de maturizare și resemnare. Multă suferință și foame. Sărăcie și disperare.

”Făceam pașii enormi cât casa. Botinele se făceau tot mai mari, tot mai grele. Picioarele nu mai ascultau. Pământul se luase după noi. Și inspiram aer. Și expiram țărână. Și inspiram bulgări. Și expiram brazde. Și nu reușeam să mă trezesc. Mă sufocai. Timpul nostru expirase, nu doar în vis, așa credeam. Automatismele fuseseră șlefuite până la perfecțiune, legăturile neuronale nu se trădaseră”.

Dezamăgirea se aprofundează și după reîntâlnirea cu mama, care trimite colete lunar, dar care, nu înțelege rostul unei îmbrățișări: ”Și simt că acuși o să îmi dea lacrimile. E peretele ăsta între noi. Și nu știu cum să îl ocolesc. Și nici din ce parte să mă apropii. De fapt, vreau atât de puțin, atât de puțin! Nu vreau nici un fel de teatru rus, nici bolișoi, nici malenikii. Vreau doar să mergem acasă… și dacă e posibil să vorbim. Se poate și cu lumina stinsă. Nu-i o problemă. Sau, dacă nu e posibil, să tăcem. Să tăcem amândouă, împreună… Și să mă cuprindă. Și să mă țină strâns-strâns până îmi trece sau nu îmi trece… Și să plângă cu mine dacă vrea, dacă simte nevoia. Poate totuși simte nevoia… Sau să zică …Plângi cu mama. Nu mai plânge singură. Hai să plângem împreună… În sfârșit! De fapt, ce căutam, pe cine am pierdut aici, la Moscova?”

Iar textul de final constituie chintesența cărții. Comparația încercărilor chinuite și până la urmă eșuate ale unei speranțe de reușită între cățelul Șarik și relația tată-fiică: ”Când era doar un țânc (Șarik), cineva îi aruncase niște oase de pește și, cum se repezise lacom la ele, o așchie îi rămase în gât. Era greu să asculți accesele lui chinuitoare de tuse, de vomă, când încerca să elimine osul. Ne simțeam neputincioși. Veterinarul la fel. Când mă gândesc la Șarik, la noi mă duce gândul. Totul părea a fi normal până în clipa când reveneau accesele de tuse și vomă, iar cu ele, speranța noastră a tuturor că va reuși… Dar n-a reușit niciodată. Deși s-a străduit mult de tot. A și trăit mult de tot. A murit cu osul acela înfipt adânc în piept. De fiecare dată când se căznea, eram siguri că va reuși. Însă, fiecare încercare nu era decât o altă încercare. Încă una. Încă zece. Un refren. Iar și iar. Te-am pupat”.

Câinele de bronz, sau mai bine zis, Emanuela Iurkin, reprezintă pentru mine o mare surpriză. A profunzimii și a scrisului succint, bine structurat și dozat. Așteptările vor fi mari și de la următoarea carte a autoarei, care sper că nu se va opri aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s