Irina Volutza Gorbatenko, ți-am descoperit creațiile vestimentare pe pagina de facebook ”Mon petit soleil”. Mi-a atras atenția atât sigla cu denumirea ei caldă cât și creațiile tale deosebite și rafinate. Povestește-ne un pic despre tine și despre pasiunea ta pentru design vestimentar.

În primul rând consider că amprenta în tot ceea ce fac și-a pus-o copilăria mea fericită! Eram un copil jucăuș și foarte visător, aveam de toate: jucării, prieteni, spații de explorat în jurul blocurilor, multe căsuțe din carton de construit și păpuși de îmbrăcat. Pe când aveam 5 ani, mama, a remarcat cât de bine decupam diverse aplicații din hârtie. Acest moment s-a întipărit în mintea mea ca o bucățica de film cu toate detaliile chiar. Mama, de fapt a fost primul meu profesor, cochetă cu croitoria. Mă simțeam răsfățată să-i port creațiile cusute sau împletite, cu mult drag, pentru mine. Încă din copilărie, viața, mi-a adus în cale oameni ce aveau tangență cu acest domeniu al designului vestimentar, oameni care m-au inspirat, care m-au atins cu ceva și acel ceva a început să încolțească în mintea mea de copil.

Și ți-ai stabilit încă de atunci obiectivul de a deveni designer?

Nu tocmai. Adolescența, deloc ușoara, a venit într-o perioadă grea pe care o traversau toți atunci. Anii nouăzeci. Familia mea, trecea prin momente dificile, iar eu, nicidecum nu am fost o domnișoară răsfățată care își schimbă ținutele de 2-3 ori pe zi. Cu toate că știam ce-mi place și unde aș vrea să ajung, nu am avut curajul să-mi urmez visul și am decis să dau admiterea la un liceu cu profil real, să mă orientez spre economie și informatică.

Vorbim despre acea frica de a-ți urma un vis, întâlnit deseori în anii adolescenței? Și cum ai făcut față unui liceu cu profil real?

Primul an de liceu a fost unul crucial pentru mine, anul în care am prins încredere în propriile forțe dar mai ales, pentru că am realizat că am luat-o în direcția greșită. Conflictele financiare din familie m-au făcut să renunț la liceu și să mă orientez cât mai repede spre o nișă care să-mi permită să obțin o profesie,  și venituri proprii, să-mi permită pe viitor să mă întrețin la facultate. Astfel, făcând legătură dintre toate nevoile, dorințele și visele mele, mi-am urmat intuiția și am dat admitere la colegiu de tehnologie, specializare Design Vestimentar din Chișinău. De aici pe mână mea au intrat adevăratele cliente. Aici am avut ocazia să ciopârțesc tot stocul de materiale de la bunica, care m-a și certat dar, a fost și cea care mi-a oferit încredere și sprijin și mi-a cumpărat primele mașini: de cusut și de surfilat. Bunica mi-a dat aripi să zbor… să zbor spre visele mele.

Așadar, totuși, ai avut nevoie de cineva care să te sprijine și în cazul tău aceasta a fost bunica. Ai fost o norocoasă, zic eu!

Așa este, de aici încolo s-au întâmplat multe minuni, multe drumuri s-au arătat, multe uși s-au deschis. Și totuși, să absolvești o facultate în București (am dat admiterea ulterior la București) cu o bursă de 30 Euro pe luna, n-a fost deloc ușor, în condițiile în care, eu, nu aveam nici o școală de arte, nici meditații făcute, nimic, și trebuia efectiv să fur cunoștințe de la cei din jurul meu. Sincer, cred că am visat exact la această facultate în cele mai adânci vise ale mele.

Vezi, totuși nu trebuie să renunțăm la vise niciodată. După facultate ți-a fost ușor să găsești de lucru în domeniu?

Imediat după absolvire am lucrat ca și angajata unor branduri locale. Între timp am devenit și mămica, de aici am început colaborări cu câteva magazine, unde îmi vindeam creațiile proprii, din proiectul IVA pret-a-porter.

Când în familia noastră a venit și cel de-al doilea copil, prioritatea de a fi mamă și soție, de a avea o familie unită, frumoasă și activă mi-a ocupat foarte mult loc din timpul personal, însă pentru mine a devenit prioritar, pentru că din generațiile mele și din exemplele din viață de zi cu zi am învățat că a avea o familie unită și armonioasă, nu e un lucru ușor.

Și atunci ți-a răsărit ideea creării unui brand propriu?

Așa este. Cum doar copii pot aduce în viețile noastre atâta iubire și fericire – așa și ’’Mon petit soleil’’ și-a propus să aducă o rază de lumină și de bucurie în viată fiecărui copil, în fiecare familie.

Dar de unde vine certitudinea necesității pe piață a unui brand de hăinuțe de copii, în serie limitată?

Fenomenul Crafy ia amploare pe zi ce trece, apar numeroase platforme pentru creatorii de design autentic, numărul târgurilor se mărește in fiecare an, iar asta ne dă de înțeles că lumea caută și cumpără creație, sau cel puțin dacă nu cumpără măcar apreciază și caută să simtă energia creativitații.

Cine sunt clientele tale?

Clientele mele sunt mămicile iubitoare de frumos, de calitate, de originalitate, simplitate și naturalețe. Sunt persoanele care caută să aducă în dar, unui copil, o hăinuță deosebită, unică, sau să bucure o familie cu un set de șorțuri colorate, personalizate. Nu toți părinții sunt fanii hăinuțelor mass-market, unii caută unicitatea și excepționalul, alții sunt fanii handmade-ului. Și bineînțeles că primii clienți au fost prietenii, care erau în căutare de cadouri pentru copii prietenilor lor și își doreau ceva deosebit, frumos, creativ și calitativ.

Cine se ocupă de promovarea creațiilor tale, sau consideri că o pagină de facebook este suficientă?

Promovarea și vânzarea este esențială în viața creatorilor de orice produs, dar nu este un procedeu tocmai ușor. Creatorii, în general, sunt buni la creat și nicidecum la vândut. Internetul, în acest caz, ne este de mare ajutor, dar și aici avem multe de învățat. Cea mai  bună promovare o fac totuși, clienții care rămân mulțumiți de produsele noastre și ne recomandă mai departe. Aceștia ne pot găsi prin platforma http://www.crafty.ro/monpetitsoleil sau prin blog-ul nostru https://monpetitsoleilsite.wordpress.com, cât și pe facebook – https://www.facebook.com/monpetitsoleil. De acolo pot afla ultimile noutăți, despre reduceri, oferte sau să câștige unul dintre produsele noastre. participând diverse concursuri.

De ce anume hăinuțe pentru fetițe?

Pentru că pentru ele simt că trebuie să creez. Ele sunt ca o muză, este înscris în codul lor genetic să-și iubească ținutele, să se bucure de ele și să primească aprecieri și laude. Pentru că așa cum se bucură o fetiță de o hăinuță deosebită, nu se mai bucură nimeni, de fapt băieții, dar când primesc un Lego. Mi-ar plăcea să fac și hăinuțe de băieți și de mămici, însă vreau să mă stabilesc pe o nișă, cel puțin în acest moment, și să o dezvolt, iar pe viitor vom vedea.

De când ți-a venit ideea cu pelerinele de alăptare ?

De când a apărut al doilea copil, și petreceam destul de mult timp afară, la spații de joacă. Sincer, pentru mine a fost de mare ajutor, afară în spații deschise, și în călătorii, în avion sau când vizitam diverse orașe, monumente istorice, cu copilul într-un marsupiu, la diverse evenimente: nunți, botezuri, ieșiri la restaurante, când copilul era mereu cu mine pentru că alăptam exclusiv la sân. Când alergăm prin oraș după materiale, cu copilul după mine, alăptam, oriunde găseam o bancă și oricând era nevoie. Mie mi-a oferit un confort psihic, și copilul se simțea și mânca bine. Au folosit-o și multe prietene și au rămas mulțumite. Cred că este unul dintre acele obiecte utile care sunt chiar de ajutor unei mămici active.

Am remarcat în ultimul timp și o gamă de șorțulețe de bucătărie pentru copii. Ai dori prin aceasta să încurajezi implicare copiilor în bucătăriile mamelor?

Îmi plac pozele realizate în bucătărie. În general, bucătăria mi se pare cel mai călduros loc din casă, e locul care unește, locul unde trăiește focul, locul unde soția gătește cu dragoste pentru familie sau prieteni, locul unde copiii roiesc în jurul mamei când această pregătește deserturi sau ceva delicios. Probabil acesta a fost motivul pentru care m-am decis să creez modele de șorțulețe pentru întreaga familie. Le simt a fi acel liant care transformă o simplă rutină, în ceva mai deosebit, ceva ce v-a rămâne întipărit în mintea copiilor și a părințiolor pe viață. Însă ideea e la început și urmează să o dezvolt.

De ce crezi că în lumea hainelor multe și ieftine, mai persistă necesitatea cusutului la comanda?

De ce în era televiziunii și a filmului oamenii mai merg la teatru, concerte de muzică, mai citesc cărți? Pentru că omul care coase este un artist, un creator. Pentru că a ști să cosi o haină care să stea impecabil pe corp, și să știi să transmiți o emoție prin acea haină, este o artă. Este ca profesorul care transmite cunoștințe, ca doctorul care te vindecă, ca muzicantul care te încânta cu vocea sa. Ce fac ei, de fapt? Transmit darul, energia creatoare cu care au fost înzestrați. Iar celălalt primește și se simte împlinit.

Îți mulțumim mult Irina și îți dorim creativitate și vânzări!

Mulțumesc mult!