Sunt porți blocate parcă în trecuturi,

Distruse, și-necate de noroi,

Cam grele, de rugină-nțepenite

Și neurnite-n viscole și ploi.

Din lemn sculptat de carii și amprente,

Al vremurilor vechi și de apoi

Și împletite în licheni și iederi,

Proptite de un secular pietroi.

Ghicesc ce cheie totuși ar deschide

Mistere ce-au trecut prin ea puhoi

Cu ne-mpliniri trăite și apuse,

Ascunse după lacăte greoi.

Ce doruri sprijinit-a acea poartă,

Blesteme, neiubiri, lacrimi șuvoi

Năpaste ce-au pătruns în ceas de seară,

În zi de pace, dar și de război?

Povesti cu-ndrăgostiți, fugari prin lume,

Iubiri ascunse  – zâne și feciori –

Sorbindu-se la porți în miez de noapte,

Cântate-n doine, plânse de cimpoi.

Ce așteptări și doruri însurite

Scrise pe foi din negre-ascunzători

De promisiuni în riduri adâncite

Și suspinate-n strune de viori?

Dureri blocate-n lanțuri ferecate

Și-n inimi, sub cămăși, sau ii cu flori

De mame de băieți plecați prin lupte

Și neîntorși niciunul înapoi.

Ce taine negre vor mai zace ascunse

Pe după astea porți, din acel veac,

Pe când avură unii soartă dură

Și de durere nu se găsea leac.